Hot City - Cultura urbana feminina

Am auzit de la multe femei ca ultimul lucru pe care si-l doresc atunci cand li se dau papucii e sa afle adevaratul motiv al despartirii- cele care tin de ele, vreau sa spun, nu de o eventuala rivala. Nimeni nu vrea sa stie ca a devenit imposibil de suportat, ca nu mai arata bine, ca are probleme grave de personalitate care abia acum au iesit la iveala. Cel mai bine e sa ti se recite o scuza generica si amorul tau propriu sa nu fie ranit si mai mult decat il raneste oricum despartirea, ca sa treci peste asta mai usor. Nu?

Eu zic ca nu. E adevarat, din ce-am observat, femeile au oricum tendinta sa se invinovateasca singure, chiar si cand li se spune ca nu e vina lor, si despartirile le arunca in melancolii blegoase, ba chiar autodistructive. Iar lucrurile pe care le-ar spune oamenii cand se despart daca ar spune adevarul sunt cu siguranta mult mai dureroase si privite printr-o lentila mai neagra decat in conditii obisnuite. Dar personal, pledez tot pentru sinceritate, si o consider mai benefica pe termen lung. Sau macar pentru evitarea frazelor-tip.

Dintre replicile generice pentru despartiri, pe locul 2 intr-ale frecventei de utilizare dupa odioasa “Sa ramanem prieteni” cred ca este si mai odioasa “Nu te merit, esti prea buna pentru mine”. (Nu stiu daca exista si femei care au parasit pe cineva spunandu-i ca e prea bun pentru ele, dar eu pana acum n-am auzit cazuri, asa ca o sa ma rezum la varianta barbat-catre-femeie). Replica este obligatoriu insotita de o mutra de miel gata sa fie dus la taiere, ba chiar gata sa planga, si de o atitudine umila, ca si cum el ar fi intr-adevar convins ca esti o zeita si ca nu mai e demn sa-ti stirbeasca din stralucire stand in preajma ta.

Initial, m-am gandit ca cel mai mare pacat al acestei replici e completa ei inutilitate. E in mod atat de evident o minciuna binevoitoare, incat in loc sa te faca sa te simti mai bine cu tine insati (cum e, probabil, intentia celui care o rosteste si care vrea sa se simta si el mai putin vinovat), iti e si mai rau. Caci te gandesti: “cum poate omul asta cu care mi-am irosit atata vreme sa isi imagineze ca as putea crede asa ceva? Ma considera o proasta, clar. Oare m-a considerat dintotdeauna o proasta? De ce ma respecta atat de putin incat sa imi serveasca un asemenea cliseu? Nu mai merit nici macar timpul alocat inventarii unui motiv mai putin ridicol?” Iar scopul cliseului, acela de a-ti mentine stima de sine in picioare, e ratat, si inca la mare distanta.

Am aflat mai tarziu ca exista totusi si femei care o iau de buna. Si care cred cu adevarat ca sunt parasite pentru ca sunt prea bune, prea frumoase, prea destepte, asadar barbatii de langa ele nu mai suportau sa se afle mereu in prezenta unei persoane care ii umileste prin superioritatea ei zdrobitoare. Ca  degeaba au incercat ei o vreme sa se adape de la izvorul maretiei partenerei, au incercat si ele sa-i ridice pe ei la nivelul lor, nu s-a putut - si prin asta se explica esecul relatiei.

Iar ele merg mai departe cu gandul ca n-au gresit cu nimic si ca vina e numai a lui, nemernicul care n-a stiut sa le aprecieze. Ceea ce e posibil sa fie adevarat. Dar sa nu ne mintim singure: in majoritatea cazurilor, ambii parteneri pun umarul macar un pic la prabusirea edificiului amoros. Iar suturile in fund pe care ni le mai da viata, printre care se numara si despartirile, ar fi complet lipsite de sens daca n-am fi in stare sa invatam nimic din ele si sa nu repetam aceleasi erori la infinit.

Pe cand femeile care cred cu adevarat ca erau prea bune pentru cel care le-a parasit vor continua sa creada asta si in relatia urmatoare, asta daca va mai exista o relatie urmatoare si superioritatea lor confirmata nu le va determina sa nu mai lase pe nimeni sa se apropie de ele. De fapt, am observat ca cele care inghit galusca o integreaza destul de repede in personalitatea lor. “Si-a dat si el seama ca eram mult peste el”, mi-a zis intepata o femeie care a auzit de curand replica despre care vorbim. Apoi a continuat discutia prin a se lauda singura in alte 1457 de feluri.  “O, Doamne, sigur ca n-o meritam. Cine merita asa o pedeapsa?” mi-a zis el, cel care se facea vinovat de rostirea propozitiei stereotipe. Si dupa ce am ras nitelus de amandoi, va spun si voua: renuntati la replica asta, odata pentru totdeauna. Suna ori ca o insulta, ori ca incurajare a unor apucaturi sociopate. Incercati altceva. Chiar si: “Tu nu ma meriti pe mine.”