Hot City - Cultura urbana feminina

Cand ti-ai gasit pe altul e foarte simplu. OK, poate sa nu fie foarte simpla procedura de inlocuire si sa iasa cu taraboi, dar macar e o situatie usor de inteles de catre orice privitor din exterior. Oamenii fac asta mereu: focul se stinge pentru cineva, se aprinde pentru altcineva, si primul „cineva” nu are alta solutie decat sa accepte situatia in cele din urma. Nu e nimic anormal in a-ti schimba centrul de interes amoros.

De asemenea, e foarte simplu cand ai o gramada de lucruri evidente sa-i reprosezi individului de care vrei sa te desparti. Nu o sa discutam despre situatii extreme cum ar fi sa va fi luat la bataie de-a dreptul. Dar daca te-a inselat, nici nu mai incape discutie ca esti indreptatita sa-l parasesti (si acum o inteleg mai bine pe femeia aceea care imi povestea ca si-ar fi dorit ca sotul sa o insele, ca sa aiba parte de un divort mai usor.)

Daca a devenit indiferent, nu-ti mai spune lucruri dragute si nu-ti mai aduce flori, sau daca din contra, e prea gelos si iti controleaza fiecare pas, daca mama lui e o scorpie si o pacoste si se baga in viata voastra, daca el e un trantor care nu are nici o perspectiva de viitor si vrea sa traiasca din banii tai- iata tot atatea motive sa-i spui “Arrivederci, amore, ciao. Mi-a parut bine sa te cunosc. De fapt, nu mi-a parut atat de bine si sper sa nu mai avem de-a face prea curand”.

Nu ma aflu in nici una din aceste situatii- cel putin din cate stiu eu. Nu m-am indragostit de altcineva, nu cred ca sunt inselata, comportamentul lui nu e suparator in nici un fel. Din contra, se straduieste pe cat posibil sa ma simt ca intr-un film romanticos din acelea la care se uita doar femeile, iar barbatii pot fi adusi numai tarati in sala de cinematograf. Si totusi vreau sa ne despartim. Pentru ca, pur si simplu, nu-l mai iubesc.

Nu-mi amintesc care a fost momentul exact in care am avut aceasta revelatie, pentru ca o buna bucata de vreme n-am vrut sa recunosc nici macar fata de mine insami. Mi se parea absurd sa se intample asa ceva din senin, fara nici un motiv intemeiat. Mai ales acum cand aveam o groaza de planuri impreuna, nu numai de tipul “casa, copii, casuta cu gradina si un caine in curte”, care tin strict de o relatie, ci eram pusi si pe treaba si pe sprijinitul reciproc intru viitorul profesional de aur.

Am incercat sa contracarez fenomenul, zau asa. Am vrut sa mergem in aceleasi locuri si sa facem aceleasi lucruri ca pe vremea cand mi se parea ca el e al mai frumos, al mai destept si al mai interesant mascul din lume. Am incercat sa ma holbez la el insistent si sa-mi autosugestionez mult-cantatii fluturasi in stomac. Am incercat sa ma prefac entuziasmata cand suntem impreuna, sperand ca pofta vine mancand. Toate straduintele sunt in zadar. Si nu e frumos din partea mea sa-l mint si sa joc un rol care nu mi se mai potriveste, cand mi-e clar ca nu mai simt nimic.

Asadar, nu-l mai iubesc. Nu-l mai vad decat ca pe un amic de treaba, cu care mi-ar placea din cand in cand sa mai stau la o cafea, dar in nici un caz sa-mi impart tot restul vietii. Iar faptul ca nu gasesc nici un motiv de repros la adresa lui, ca sa pot rezolva situatia in mod rezonabil, ma face sa-l privesc chiar cu oaresce antipatie. De ce se incapataneaza sa nu-mi ofere nici un pretext pe care sa-l pot prezenta celor din jur fara sa fiu invinuita de nebunie ca renunt la asa o relatie grozava?

In plus, nici macar nu stiu cum sa formulez vestea. “Draga, ne despartim”. “De ce?” “Pentru ca nu mai sunt indragostita de tine.” “De ce?” “Pai uite, de-aia. Habar nu am care e raspunsul corect, deci nu mai pune atatea intrebari.” Are cineva vreo sugestie?