Inima mea e mare ca o paine ardeleneasca pe vatra si de obicei se cumporta ca si cum este scoasa acum-acum din cuptor. Insa se pare ca ea nu poate totusi gazdui doua persoane in acelasi timp.
Bine, am inselat si eu o singura data in viata mea si stie toata lumea ca o data nu se pune. Am facut-o atunci pentru ca eram convinsa ca barbatul cu care comiteam inselaciunea imi era predestinat pe viata si acum e momentul in care o sa intelegem amandoi asta. Sigur ca nu era asa dar ni se mai pare astfel cateodata, cand ne ia cineva mintile si incepem sa avem intuitii si instincte de gradinita.
De fapt, eram asa de convinsa ca fac bine ce fac si ca al meu corp este implicat intr-o actiune cu totul si cu totul benefica, incat am inceput sa nu mai disting lucrurile cum trebuie. Mi s-a parut ca relatia mea stabila era inselatoria si nu invers. Imi era putin rusine fata de amant ca aveam relatia o relatie stabila cu altcineva. Ce aberatie.
Dar eu, de felul meu asa, nu stiu sa insel. Cand imi place cineva tare nu am nici cel mai mic chef sa fac asta. Iar cand nu-mi mai place cineva si inca suntem impreuna, tot nu pot sa insel. Imi dau seama de dinainte de a face nefacuta ca o sa mi se faca rusine rau sa mai dau ochii cu persoana respectiva. Nu imi inchipui cum mai pot eu sa mananc paine cu sare cu omul caruia i-am pus coarne.
Se pare ca lumea din jurul meu nu are deloc dilemele astea. Oamenii pe care ii cunosc, femei si barbati in toata firea, insala ca si cum asta e ceva aproape normal. Nu le sare inima din piept, nu le apar broboane de sudoare pe buza superioara cand apar in public dupa ce au facut asta. Sunt capabili in continuare sa-si mangaie partenerul cu duiosie pe spate si sa-i prepare cafea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Asa ca am ramas eu o enclava de moralitate, fara macar sa-mi propun asta. Eu nu insel nu pentru ca nu e bine ci pentru ca nu stiu cum sa fac sa traiesc cu mine dupa ce am facut asa ceva. Ba chiar mi-ar placea uneori sa am sangele rece sa pot sa fac ce-mi trece prin cap, atunci cand lucrurile in viata mea sentimentala nu merg chiar asa cum ar trebui. Dar chiar nu cred ca pot sa ma dresez in sensul asta.
Poate ca ar trebui sa ma desensibilizez cumva si sa scap de pudorile care ma bantuie in legatura cu inselatul. Inselatul face parte din dragoste si poate ar trebui sa fiu capabila sa fac si asta. Cand aude ca aproape nu am inselat niciodata, oamenii mari se mira. Cum, chiar asa? Da, nu stiu sa insel. Si nici sa mint prea bine. Dupa 11 ani de PR mi s-au cam terminat cuvntele inselatoare, dulci.
Nu stiu sa insel si ma gandesc daca e cazul sa intru si eu in rand cu lumea. Voi ce ziceti?
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...