Hot City - Cultura urbana feminina

Nu mai cred in casnicie Cine s-a maritat la 21 de ani? Eu. Cine zicea, in toiul unei casnicii neplacute, ca trebuie sa faci orice ca sa-ti pastrezi mariajul? Eu. Cine zicea, dupa divort, ca in ciuda tuturor chestiilor prin care a trecut, inca mai crede cu tarie in institutia casatoriei? Tot eu.

Ei bine, mi-am permis luxul de a ma razgandi. M-am tinut cu dintii de principiile mele si mi s-a parut ca trebuie sa fac tot posibilul sa raman eu, dintre toti oamenii, o insula neintinata in oceanul de aberatii emotionale din jur. Ma scuzati, am gresit. Cred acum cu tarie ca aceasta institutie este complet depasita si numai frica de schimbare ii face pe restul oamenilor sa nu priveasca realist in fata problema.

Acum, nu prea mai are rost sa ma ascund dupa degete: mi-e destul de clar de ce nu prea mai tin casniciile. Pana de curand, femeile nu isi castigau singure existenta. Erau prin urmare legate de un camin in care barbatul vanator aducea acasa un salariu. Si pentru ca trebuiau sa se supuna, suportau in tacere si nu aveau incotro si cu asta basta.

Pe de alta parte, si barbatul avea nevoie de cineva care sa gateasca vanatul si sa tina casa curata. In plus, femeia era buna sa nasca si sa creasca puii lor vii. In felul asta, lucrurile erau impartite nu neaparat bine, dar macar echitabil, fiecare era legat de celalalt. Adulter exista si atunci, dar nu intra nimeni in panica din cauza asta, si de multe ori nici nu se afla, pentru ca nu aveau net.

Dar astazi femeia lucreaza si poate sa-si asigure usor dumicatul zilnic si chiar mult mai mult de atat. Exista acum curatatorii unde barbatii pot sa-si duca cand au chef camasile, ca sa fie curati in timp ce vaneaza. S-au inventat bone, care au grija de copii si in drum spre casa poti sa-ti iei mancare la pachet de la oricare pravalie preferata din oras.

Si uite cum sexele si-au dat incet-incet seama ca nu mai au de ce sa se suporte reciproc si sa faca legaminte inrobitoare, pe viata. Sigur ca acest lucru nu este trambitat la potential maxim, cum ar fi stirea ca s-a descoperit penicilina. La toti ne e frica de noul format si pana ne acomodam in intregime cu el, o sa mai trecem printr-o gramada de traume.

Dar cred ca precedentul este déjà setat in directia asta. Exista oameni singuri, fara numar, care reusesc sa-si organizeze vietile de asa natura incat sa aiba tot ce ofera o casnicie, mai putin partile rele. Ba chiar au o viata mai usoara si mai armonioasa, si fac in mod sigur mai mult sex decat ceilalti, casatoritii. Si exista atatea cupluri usor nostalgice care insista sa creada in casnicie si aproape ca reusesc sa ma convinga cateodata si pe mine de succesul respective intreprinderi. Asta pana cand the shit hits the fan si toata frustrarea si nefericirea este data in vileag si devine subiect de barfa pentru vecini si rude.

Cred cu tarie ca viata asa cum o stim noi cere alte formate de organizare, unicelulara. Se cauta si se si gasesc retete individuale de trai bun, lipsit de spasme si plictiseala conjugala. Eu nu sustin miscarea asta si nici nu pot sa zic ca ma dau in vant dupa ea. Chiar si mie imi mai vine cateodata sa ma marit. Dar nu pot sa nu vad ca vremurile astea noi cer modele noi de lifestyle. Modele pentru care, observ cu neplacere, mariajul este doar o piatra de gat si nu o metoda eficienta de supravietuire sau progres.

Sunt ferm convinsa ca nu se mai poarta casniciile si ca e doar o problema de timp pana se prinde toata lumea ca asa sta treaba.