Acum, cand vorbim, simt cum se prabuseste in capul meu intreg cerul relatiilor virtuale. Mai e doar putin si imi pica in crestet cu tot cu nori, soare, stele, visele altora, pasari ambitioase si ce mai e pe-acolo.
Eu stiu bine sa fac curte vreunui barbat folosindu-ma de facebook cel de toate zilele. Mai un like acolo, mai un zambet dincolo. Mai un la multi ani personalizat pana la lacrimi, mai un link potrivit, cu un canticel cantat la ore mici. In plus, ma pun usor la curent cu activitatile barbatului si asta ma ajuta in a-mi construi strategia de cucerire si ocupare a redutei respective. Stiti voi.
Facebook este eficient, functioneaza fara greseala, sunt foarte multumita. Dar acum, acum s-a ispravit. Felul in care arata noul timeline ma incurca asa de tare incat mi-e si frica sa intru pe pagina vreunui barbat numai bun de admirat. Ma intromisionez pe pagina tiptil, cu a mea caciula in mana, ca un taran care a venit la oras si nu se simte in largul lui.
Ma plicitsesc din primele 5 secunde si, oricat imi arde buza si imi tresalta inima de curiozitate, nu am rabdare sa inteleg. Pasesc cu grija, sa nu sparg nimic si sa nu ating din greseala vreun buton nedorit si nici nu stiu ce sa fac mai intai. Coplesita de marea poza care ocupa tot ecranul la inceput, imi prind urechile incercand sa inteleg ce e cu el, cu barbatul.

Nu ma prind usor care sunt ultimele lui postari si daca sunt ale lui sau ale altora. Nu inteleg unde e cazul sa-i zic la multi ani, caci abia ii gasesc wallul. De fapt, nici nu ma prind daca mai are sau nu mai are wall. La naiba, ce complicata devine viata. Apoi, sa ma lamureasca cineva din public, va rog: deci pana la urma, cand a fost in delta? Acum sau anul trecut? Si este sau nu este intr-o relatie, fie ea si complicata?
Am patit déjà lucruri nedemne: am crezut ca am dat like la ceva recent si, cand colo, m-am entuziasmat la ceva ce el facuse cine mai stie cand si facebook totusi pusese stirea aia in fata, pe loc fruntas, sa-mi bage mie bete in roata. Ce rusine. Dupa parerea mea, flirturile internetice devin foarte greu de gestionat cand facebook in loc sa ajute, mai rau face.
Vai mie. Vai mie si vai si altora, caci tot procesul de imperechere care incepe virtual va fi cu 82% mai complicat, mai ales daca esti o persoana ocupata tare. Mi-e greu cu noul facebook si mi se pare o porcarie ca el mi se pune stavila in calea iubirilor, fie ele si virtuale.



























Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...