Hot City - Cultura urbana feminina

Nu-i asa ca ai fost si tu macar o data bantuita de nevoia de a avea alaturi un nemernic?

Mi-a spus cineva care trece drept o persoana inteleapta ca barbatii se impart in doua categorii: nemernici si nesimtiti. Si ca am mare noroc daca dau mai mult peste reprezentanti din cea de-a doua categorie, ca macar sunt inofensivi.

Asta era parerea ei, eu am crescut intre timp si sincer cred ca exista mai multe feluri. Mai ales ca mie imi plac tare barbatii si deci ma intereseaza rau subiectul, banui ca exista 182 - 183 de feluri diferite, si nu toate chiar asa de rele.

Daca totusi e sa vorbim un pic pe teoria asta, cred ca eu pot trai mai degraba cu un barbat nemernic decat cu unul indiferent. Si de fapt, indraznesc rusinata sa afirm ca unori, cand ma plictisesc, chiar simt o nevoie imperioasa de cate un nemernic. Un personaj abject de meserie care sa ma chinuie si sa-mi dea astfel un rost in viata asta monotona.

Sunt momente cand sangele mi se strica, imi joaca feste aberante si imi genereaza halucinatii nerezonabile. Cand se intampla asta, barbatul care nu ia o bata si nu-mi zobeste fiecare oscior din corp, la figurat, bineinteles, e doar un papagal anost, fara sange prin muschi. Vrei armonie si buna-intelegere? Drept cine ma iei? Daca nu ai ganduri serioase sa-mi iei sange direct din aorta, lasa-l pe domnul, pentru ca pare ca se pricepe mai bine sa raneasca mamifere mici. Capisci?

Nemernicul are de obicei penajul mai frumos decat al altor specii si vinde exact ce vreau eu sa cumpar in momentul respectiv. Suferinta pura, in doze mai mari sau mai mici, dupa cum ma tine buzunarul si psihicul.

Il recunosc dintr-o multime oricat de mare, pentru ca e trufas si afiseaza negrul din cerul gurii ca pe un standard. Lumea ma avertizeaza sa stau deoparte, ca e vai de capul meu daca apuc sa-i cer un esantion emotional. Asta ma intarata si mai tare, ce poate fi mai dulce decat sa sufar pe acelasi altar unde si-au lasat si alte temerare oasele debile, cu prea putin calciu. Unde eu am hipercalcemie.

Dupa ce a reusit sa ma asedieze cu entuziasm mai repede decat ar permite societatea, nemernicul nu suna cand trebuie. Si cand o face in sfarsit, imi arunca ciosvarte neindestulatoare. Eu bineinteles mor de pofta sa am ciolanul intreg si de-aia raman in cursa, taraind un picior si lingandu-mi o labuta. Cand el revine si accepta sa ma faca parte din haremul de femei ciumpavite, am uitat orice sudalme pregatisem. Simt fizic cum l-am apucat pe Dumnezeul iluzoriu de-un picior. Daca ma tai atunci, nu curge sange.

Cunosc alte femei, mai putin norocoase, care sufera de boala asta permanenta, nici nu stiu cum de mai sunt in viata. Slava Domnului ca la mine nevoia de nemernic nu tine mult. Ea apare rar si numai ca mutatie organica la cine stie ce-am mancat si nu mi-a priit, de obicei ceva ce contine maioneza. Apoi pleaca la fel de vijelios.

Acum tocmai ce-am iesit de la dezintoxicare si nu mai pun in gura salata de boeuf si oua umplute, macar o perioada buna, pana cand da frigul si ma plictisesc.