Hot City - Cultura urbana feminina

Asta e o replica din filmele americane cu care m-am luptat multa vreme, vrand sa o inteleg. Pentru ca toti scenaristii o folosesc, m-am gandit ca e rupta din viata amoroasa universal valabila si ca trebuie sa ma familiarizez si eu cu ea.

Si totusi mereu mi-a scapat adevarata incarcatura emotionala. Deci cum adica, dragostea nu invinge toate vicisitudinile? Hm. Inca de cand eram mica am inteles ca scopul suprem al oamenilor este dragostea impartasita. Inafara de un job ok si o viata traita cat mai cumpatat, am inteles din filmele americane ca femeia din mine are urmatoarea misiune: trebuie sa gaseasca un barbat pe care sa il adore.

Si barbatul asta are la randul lui datoria sa o adore in aceeasi masura, ba chiar un pic mai mult. Trebuie sa ii aduca flori, sa mangaie copiii zamisliti impreuna si sa o surprinda mereu cu bilete de avion care sa ii duca pe amandoi in vacante fericite ce incep cu ghirlande la gat.

Si tot rolul lui e sa scoata din cand in cand din maneca pandantive scumpe, pe care sa le inchida tacticos, spanzurandu-le de gatul femeii din mine, care exclama de placere. Si asta mai ales la aniversarea celor 10 ani de casnicie, cand parea ca lucrurile intrasera intr-o oarece rutina si ca partenerii s-au obisnuit prea mult unul cu altul ca sa mai aiba efuziuni sentimentale.

Asa arata modelul de fericire femeie plus barbat egal love pe care l-am inghitit cu lingurita inca de la inceput, de la televizor. Si totusi, tot de la televizor, am vazut ca armonia e sparta des de situatia asta. Barbatul face ceva rau de tot si femeia, desi il iubea nespus si parea ca ar face orice pentru el, ii striga chestia asta, cu flacari in priviri: n-am sa ti-o iert niciodata.

Am vazut apoi, urmarind intriga amoroasa descrisa in film, ca de multe ori ei continuau sa traiasca impreuna. Doar din cand in cand femeia ii amintea chestia aia, semn ca pe bune s-a tinut de cuvant: chiar nu poate sa-l ierte. Ce poate fi asa de rau, ma tot gandeam eu. Daca doi oameni se iubesc, ei pot trece peste orice.

A trebuit sa fac 33 de ani si sa ma intalnesc cu unul dintre barbatii cei mai importanti din viata mea, ca sa am revelatia. M-a lovit in tampla nepregatita intr-o zi prea insorita, care anunta furtuna zilnica bucuresteana. Stateam de vorba si mi-a zis calm ceva ce mi-a picat la fel de greu la stomac, ca si cum as fi inghitit un castronas maricel cu icre taiate.

Dintr-o data mi-a iesit pe gura nu porumbelul, ci dropia asta mare si grasa. I-am spus: n-am sa ti-o iert niciodata. Si vorbeam cat se poate de serios si aveam aceleasi flacari in privire. Ba mai mult, acum e fix ca in filmele americane: o sa mai vorbesc probabil cu el si am clar o afectiune care probabil nu o sa se stinga niciodata. Dar un lucru este clar: n-am sa i-o iert niciodata.

Acum ca aceasta problema este rezolvata si am vazut ca americanii au dreptate, am mai ramas doar cu o dilema. Aceea in care o femeie place un barbat, tot la televizor, si il place tare. Si cu toate astea, desi si el o place pe ea, ea ii refuza pandantivele si biletele de avion si nu vrea sa se inmulteasca cu el, pe motiv ca “nu sunt pregatita”. Cum adica?!

Sper sa nu aflu asta tot pe pielea mea, asa ca poate imi explica cineva dintre voi. Vi s-a intamplat vreodata sa va placa un barbat dar sa nu fiti pregatite pentru el? Sau e doar o scuza pentru barbatii care nu ne plac, in ciuda pandantivelor pe care sunt pregatiti sa le aduca?