Hot City - Cultura urbana feminina

E ceva ce n-am inteles niciodata. Eu am principiile mele legate de “nu trebuie sa ravnesti la alesul aproapelui”, care tin pana la un punct.

E drept ca nu ma inghesui sa smulg barbatul nimanui de sub nas. Las cuplurile sa-si savureze perioada lor de glorie si nu-mi var coada niciun pic. Nu fac ocheade, nu vorbesc in sarade si stau in banca mea. Dar daca eroii se despart si mie imi place el, principiile mele incep sa se inmoaie. Adica imi place sa cred ca barbatul respectiv e liber si singur. Desi lucrurile, moral vorbind, nu stau chiar asa.

Imi vine sa zic, catre amandoi: ce atata tristete? Ia sa ne veselim putin. Cine stie, schimbarea asta poate chiar o sa mearga. Si aici sa fac repede cu ochiul, strengareste. Sunt tentata sa procedez asa chiar daca o cunosc bine si pe ea si imi trece prin cap ideea ca asta ar putea sa-i provoace niste neplacere. Eu stiu ca il vreau pe el, aici nu sunt dubii. Dar la ce nu ma pricep este, de exemplu, cum sa fac manevrele de predare-primire.

Oare cat timp trebuie sa aloc pana cand pot sa incep eu sa ma vad cu fostul iubit al unei cunostinte? Dupa cate am vazut eu, se practica o perioada in care cei doi si prietenii lor trebuie sa tina un fel de doliu dupa relatia care nu a mers. Cand moare o relatie, rezulta doua decese emotionale, care trebuie gestionate cu grija atat de catre eroi, cat si de catre apropiatii lor.

Astfel incat, aflati in public, fostii iubiti o sa mearga cu umerii lasati si capul plecat. Cand sunt unul in proximitatea celuilalt, nu o sa afiseze o prea mare veselie. Ar fi de prost gust sa rada, chiar daca cineva tocmai a zis o gluma teribil de buna, cand situatia per ansamblu este trista. Este chiar de bun augur ca la evenimentele unde s-ar putea intalni sau sunt vazuti de catre cunostinte comune, sa bea un pahar in plus, ca sa arate ca sufera si isi ineaca amarul. Toata lumea o sa inteleaga.

Bine-bine, dar cat trebuie sa lasi intre fosta relatie care le-a murit protagonistilor in brate si urmatoarele aventuri emotionale? Pentru ca nu-mi place nici mie sa fiu considerata o necrofaga, care se hraneste din nefericirea altora. Cand ar fi ok sa ma afisez eu cu fostul cunostintei mele? Cred ca un an este suficient, asa m-am gandit. In situatii de urgenta, perioada poate fi redusa probabil la 6 luni, dar asta este destul de pe muchie. Voi ce credeti?

Ok, si odata intreprinsa actiunea, cum trebuie sa ne comportam in public? Probabil ca fata de cunostinele comune trebuie sa afisam asa, o atitudine rezervata. Nu avem voie sa ne dedam la cine stie ce efuziuni sentimentale sau tandrete nejustificata de imprejurari. Trebuie sa fim demni dar sa parem si putin vinovati de ceva. Ca si cum ne macina pe amandoi un pacat pe care il ducem cu greu, dar asta e. Sa fim totusi si nitel demni, ca doar e alegerea noastra, nu ne-a obligat nimeni.

Dar cand ne intalnim cu ea, cu fosta prietenului meu actual, cum trebuie sa ne comportam? Sigur, ar fi de preferat sa nu ne mai intalnim niciodata. Dar daca totusi viata ne pune in situatia asta, cum trebuie sa facem? Eu zic ca trebuie ca, in primul rand, sa nu atingem niciodata obiectul pasiunii comune, adica fostul. Orice-ar fi, el nu trebuie luat de mana sau de gat si de fapt trebuie evitata orice apropiere fizica.

Daca se poate sa punem intre noi si niste spatiu fizic, adica sa stam separati, ca sa nu producem trauma, este si mai bine. Doar ca asta e teribil de plictisitor. E enervant sa mergi cu toate manusile astea, dupa ce tocmai ai asteptat un an ca sa poti intreprinde ceva in directia asta.

Si in final mi-am dat seama. Cred ca numai un copil ar putea aduce relatia in deplina legitimitate pentru toata lumea. Pentru ca asta ar inseamna ca nu esti doar o hiena emotionala, ci ca ai construit ceva mai mult. Ai dus stindardul relatiei mai departe, si nu ai gresit, facand aceasta alegere controversata.