Hot City - Cultura urbana feminina

Noroc ca la inceputul unei relatii, primim cadou de la cine stie ce forta, posibilitatea de a ne disimula adevarata personalitate, de dragul unei armonii sentimentale. Ce binecuvantare ca si feromonii concura inspre a se intampla asta, pentru ca la cat suntem de diferiti, n-am avea sanse nici macar sa ajungem sa bem o cafea impreuna. D-apai sa performam operatiuni de rut pentru o perioada de timp.

La inceput ne vine natural sa ne dam peste cap si sa ne prefacem ca noi asa suntem de fapt, draguti, toleranti, buni si exceptionali. Culmea e ca nici macar nu trebuie sa ne chinuim sa ne iasa asa. Purtarea cu manusi incluse izvoraste direct din pantecul nostru si il invaluie pe partener, poleindu-l cu praf de minune.

Ne vine sa-i incalzim colacul de wc, sa ii mestecam mancarea si sa ii batem perna inainte sa puna capul pe ea, ca sa o gaseasca pufoasa cand i se lipeste de ea urechea dreapta. Nu ne suparam nici cat negru sub unghia mica cand obiectul pasiunii greseste. Trecem cu vederea tot. Doar nu suntem noi oameni din aia absurzi si nu avem fixatii. Suntem flexibili cu partenerul, de-aia ne si merge bine.

Numai ca nu putem merge pe varfuri o viata-ntreaga. De fapt nu putem sa fim minunati mai mult de doua-trei luni, si asta in cazurile cele mai fericite. Si atunci, tot natural, ne relaxam si luam inapoi toata galetusa plina cu lugu-lugu. Si incepem sa ne aratam in plenitudinea personalitatii noastre croite sa ne satisfaca doar pe noi si pe nici un alt intrus.

Incepem sa ne aratam in plenitudinea noastra, asa cum ne stia lumea de fapt. Nu mai putem sa ne culcam tarziu, desi la inceputul relatiei parea ca noi de fapt nici nu dormim deloc, ca avem asa, un mecanism intern de intretinere care nu necesita odihna. Zilele cand eram in stare sa traim doar din sex si ne spalam seara pe dinti folosind pahare cu vin, s-au dus pe apa sambetei. Acum ne-am intors la tabieturile noastre vechi si vrem un somn in care nu admitem sforaieli, fie ele si dupa sex.

Constatam ca de fapt nu mai avem niciun chef sa inghitim omleta dimineata, cand pe noi ne fericeste atat de mult gestul ala de a inmuia coltucul de paine in galbenus, pana cand acesta, exasperat, plesneste. De fapt, acum insistam sa mancam neaparat noi coltucul, nu partenerul devenit adversar in aceasta cursa pentru castigarea lui. I l-am oferit de destule ori.

Incepem sa simtim ca partenerul ne apartine si, ca orice lucru care ne apartine, trebuie sa ne suporte asa cum suntem. Stiati cat de rau este pentru sanatate sa te abtii din eructatie? Ca sa nu mai zic cat dauneaza corpului flatulenta.

Cred ca doua luni de abstinenta, doua luni in care ne-am chinuit corpul sa reziste presiunii, sunt déjà prea mult. Daca partenerul ne iubeste, ar trebui sa ne accepte asa cum suntem. Ce daca mai scapam un grrr dupa masa? Doar stie ca in general nu suntem mitocani, i-am demonstrat-o cu prisosinta. Deci nu moare nimeni dintr-o ragaiala.

Micul dejun poate sa si-l faca si singur, in fond n-o sa stam acum toata ziua sa facem baby sitting pentru un adult. In pat ne straduim mai putin, ca am observat ca merge si cu deasuprica. Sexul oral e gandit sa fie o cireasa de pe tort, nu un fel zilnic, ca pana la urma nu-l mai apreciam cum se cuvine. Deci hai sa-l lasam pentru zilele de joi, sa zicem.

Si incetisor ne dezbracam hainele noi, luate in graba cu ocazia unei noi imperecheri, si revenim la vestuta care ne place noua, ca e pufoasa si o avem de cand suntem mici, ceea ce ne da o senzatie de confort. O vestuta cu care este imbracat mamiferul din noi, care a obosit si a juns la marea relaxare.