Hot City - Cultura urbana feminina

De cand ma stiu, inca de cand eram mica-mica, mi-a placut mai mult sa stau de vorba cu baietei decat cu fetite. Ca pe vremea aia eram prea timida ca sa imi urmez inclinatiile, e altceva. Dar prietenii-baieti erau mai interesanti, aveau jocuri care bateau mai departe: de-a cautatorii de comori, nu de-a mama si copilul. Iar eu gaseam ca masinutele sunt mai faine decat papusile si desenele animate cu Motomartieni mai ceva decat Candy Candy.

Aceasta impresie nu m-a parasit nici cand m-am facut mare. Mi-am zis ca berea cu baietii e mai distractiva decat cico cu fetele. Ca doar ei nu se plang ca trebuie sa slabeasca sau ca nu stiu daca sa-si dea sau nu jumatate de salariu pe o pereche de pantofi. Baietii sunt amuzanti! Dupa o intreaga studentie de amicitie cu partea masculina a populatiei, insa, tin sa anunt oficial ca mi s-a acrit.

Pentru ca acest comportament deviant m-a adus in situatia de a afla lucruri pe care nu voiam sa le aflu. Am aflat, de pilda, ca ei isi pot plange de mila de aproximativ 1457 de ori mai mult decat femeile, si din motive mult mai stupide. Insa imediat ce si-au revenit, n-ar mai recunoaste ca s-au vaicarit nici sa-i pici cu ceara. Si, bineinteles, e nasol sa se vaicareasca unul fata de celalalt. Pentru asta au nevoie de talentele mele de mama ranitilor: cea care asculta si consoleaza.

Cred ca fiecare amicitie a mea cu un individ de sex opus a pornit de la faptul ca el tocmai fusese parasit, sau se simtea lipsit de afectiune si n-avea cui spune, ma rog, in general pentru ca i se parea ca i s-a dus viata pe apa sambetei. Apoi ajung sa iti povesteasca cu dezinvoltura despre colectiile lor de inimi frante, si se asteapta sa razi de prostia cuceririlor lor suferinde, iar tu inghiti in sec pentru ca te recunosti in prostia respectivelor; se mira si rad ca nu poti bea la fel de multa bere ca ei; iti povestesc ce i-ar face ei nu stiu cui daca ar prinde-o, ce vrajeli i-ar inventa, ce fantezii au, ce nasol se simt cand duc lipsa. Daca o exista si un mister masculin, echivalent al misterului feminin, asta e metoda cea mai sigura sa il faci praf si pulbere: imprieteneste-te cu ei.

Ce e mai rau e ca taxa pentru acest bilet de confidenta e ca si propriul tau mister se duce naibii. E de la sine inteles ca nu mai intri in categoria femeilor despre care se poate vorbi ca despre femei. Si nu-ti poti permite nici macar sentimentalisme ca ale baietilor smiorcaiti, fiindca te trezesti acuzata pe nedrept de intoarcere la comportament –vai!- muieresc. “Ne intelegem bine pentru ca mie imi plac fetele care sunt de fapt...aaa.. adica gandesc ca niste baieti!” a constatat unul, crezand ca-mi face un compliment. Hai, nu, serios?

“Ce bine de tine ca poti sa fii prietena cu barbatii!” mi-a zis o tipa. “Eu nu pot. Toti se indragostesc de mine”. Pai, poftim, sa nu te enervezi cand auzi asemenea lucruri? Amicii mei de ce nu se indragostesc de mine? De ce nu se comporta ca oamenii normali din povestile pe care tot le aud si care desfiinteaza prieteniile intre sexe? Nu mai vreau prieteni, m-am saturat. Vreau sa-i vad transformati in admiratori pe care sa-i pun la punct ca-n filme: “Draga, suntem doar prieteni, m-ai inteles gresit!” Dar nuuuu, lasa ca eu am tras un loz mai bun: sunt mama ranitilor.