Hot City - Cultura urbana feminina

Ultima data femeia din mine a iubit tare prin primavara trecuta. Tare inseamna ca atunci cand nu era nimeni atent la mine, zburam pe deasupra orasului, in zgomotul diafan al chitarilor electrice din care ingeri dolofani si harnici scoteau acorduri indie.

Am mai iubit eu asa si alte dati, nu-i vorba. Am marele noroc ca atunci cand vine vorba de relatii sa am memorie de peste. Uit repede ce-am patit, cum am umblat o vreme fara cap si fara coada. Si sunt deschisa, foarte deschisa, deschisa pana la refuz cand vine vorba sa am o noua relatie.

Dupa toate calatoriile sentimentale mai vechi, am ramas din fericire mereu la fel. Cu acelasi numar mare de fluturi la stomacul purtator, pe care sa-i cresc si sa-i las sa zburde instant catre sufletul meu pereche din momentul respectiv.

Asa ca nu stiu exact sa povestesc ce a fost dramatic diferit de data asta. Ca multe iubiri, si asta s-a terminat destul de prost. Nefiind prima oara, n-am facut mare caz. Daca ma uit putin in jur, sunt sute si mii si milioane de povesti cu final previzibil, exact ca a mea. Deci nimic special. Am asteptat baricadata sub pat, suferind nu ca unul ci ca doi caini, sa-mi treaca odata.

Si dupa niste luni x, sa zicem 8, am revenit la viata. Cu tot ce eram eu obisnuita sa fac. Cine nu ma cunoaste bine, vede ca arat la fel de bine, am pofta de mancare cat un lup si abia astept sa plec intr-o calatorie in jurul lumii.

Cine ma stie de cand lumea vede insa ca un lucru, unul singur, e altfel. Dupa ultima experienta amoroasa, am fost plecata, ca de obicei, in iad. Dar cand m-am intors inapoi in lumea noastra, eram barbat. Auzisem eu ca dupa mai multe esecuri, devii mai cinic. E normal, altfel inseamna ca esti de piatra. Cand ai ajuns la putin peste 30 de ani, ai vazut destule chestii la tine si la altii, care sa puna pe fuga chiar si armata de tercota, desi ea e impietrita si nu poate alerga.

Dar nu e asta. Ultima iubire nu mi-a taiat pofta de noi aventuri sentimentale, si nici cheful de a-mi cauta in continuare, fara panica, sufletul pereche. Ultimul esec insa mi-a omorat niste verisoare de-ale sperantei, doamna aia despre care se zicea ca moare ultima. Intamplarea asta a facut ca fluturii sa inghete in stadiul de cocon, unde sa si ramana pana la noi notificari.

Apoi au plecat candoarea, optimismul si fidelitatea. Si au venit in schimb niste personaje scalambe, cu nume neplacute: cinismul, suspiciunea si un gust pentru inselatorie din pura dorinta de sport. Am invatat sa spun cuvinte dulci in timp ce ma gandesc la ale mele. Stiu sa mangai o piele cand mi se ofera si ma tenteaza, in timp ce bruma mea de inima este data altcuiva.

Pot si vreau sa mint si sa zic te iubesc de trei ori pe zi, daca asa trebuie si cu asta obtin armonie. De fapt, ce e cel mai rau e ca nici nu mi se pare prea grav. Eu ma simt bine. Eu tot sper ca situatia asta se va rezolva cumva, prin magie contemporana. Desi conditia mea sufleteasca e critica, nu ma doare nimic si sunt fericita. E incredibil ca se poate trai si asa.

Si cu asta, basta. Am gresit, am fost putin plecata din viata mea normala si cand m-am intors, m-am intors barbat.