Dupa fiecare dragoste grandioasa sau macar obsesvia, inima mea, mai slaba de constitutie, se piteste rau de tot. Isi pune cenusa in cap, se imbraca intr-un sac, si nici ca mai iese la iveala o vreme.
Cand se intampla asta eu ma cutremur toata si doar cu greu mai pot sa-mi mai desfasor viata cum se cuvine. Reusesc sa adorm bine noaptea, numarand doar cateva oi. Mananc ca si cum e ultima zi si scopul meu in viata e sa mor prin explozie. Apoi merg la serviciu ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si, culmea, reusesc sa fiu eficienta. Insa mi-e greu sa traiesc fara inima si nu vad rostul acestei experiente traumatizante. O vreau inapoi.
As plati o taxa sa o aduca iarasi cineva inapoi, repede, sa ma pot folosi de ea. Inima insa se ascunde asa de bine spre a se vindeca incat sunt tentata de fiecare data sa cred ca am ramas de tot fara ea. Si totusi inima, draguta, nu e moarta de-a binelea, ci hiberneaza cu resurse minime pe undeva, nebagata in seama. Partea buna e ca isi revine absolut de fiecare data, renascand din cenusa.
De cate ori ies dintr-o relatie, cu inima tare paradita, traiesc cu aceeasi impresie. Ma simt atat de avariata si de in neregula cu viata mea sentimentala incat mi se pare ca niciodata nu o sa ma mai pot repara in vreun fel. Dupa o vreme chiar ma invat sa traiesc asa, ca o persoana aproape normala. Daca sunt atenta, reusesc sa nu se vada prea tare ca nu am inima. Disimnulez atat de bine incat pot sa bag mana in foc ca stiu doar eu si e mai bine asa.
Insa disperarea mea este complet nefondata, se dovedeste de fiecare data. Pe cat de pierduta ma simt fara inima, pe atat de grozav e sentimentul pe care il incerc cand o capat inapoi pe neasteptate. E grozav sa o pot folosi din nou zi de zi, ca pe orice parte din corp. Ce dulce e ca ea sa mi se supuna ca o sulga credincioasa, fara sa-si ia lumea in cap.
Pana cand ma obisnuiesc din nou cu ideea ca am o inima nou-nouta, imi vine sa fac zilnic cate un bal mascat si sunt dispusa sa dau de baut la toata lumea. Am observat ca frecventa cu care inima este decisa sa isi faca din nou aparitia, dupa ce eu cred ca nu mai este nimic de facut, este de 2-3 ani. Atat timp ii trebuie ei pentru a se reface.
Si imi dau seama ca, daca adun perioada dragostei plus un timp decent de convalescenta, nici macar nu stau asa de rau. Cred ca doar panica ca nu o sa mai am inima deloc, panica ce apare dupa fiecare dragoste, face lucrurile atat de greu de suportat. Ca un fel de premiu pentru rabdarea mea, ma trezesc mereu cu o inima mai mare, mai rosie, si mai frumoasa decat stiam ca am ultima data cand am verificat.
Eu cred ca merita efortul sa indur o vreme, pentru a capata din nou o inima ca scoasa din cutie.
Leapsa: Cu pisica pe tricou
Appreciate it for sharing your cool web page.
Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...