Hot City - Cultura urbana feminina

In urma cu 4-5 ani as fi putut jura ca la varsta aceasta fie voi avea un copil, fie voi fi in plin proces de conceptie. Urma sa imi fac cateva analize medicale si sa incep sa lucrez la primul copil. In 3, maxim 4 ani, urma si cel de-al 2-lea.

Nici nu ma intrebam daca voi avea sau nu cu cine sa il fac, asta nu mi sa parea o problema. Totul era atent planificat si nu trebuia decat sa se desfasoare conform dorintelor mele.

Au trecut cativa ani si iata-ma la varsta la care ar fi trebuit sa incep planul “bebe 1”. Problema e ca parca nu prea mai vreau sa fac acum un copil.

Candva, in viitorul indeparat, da, sigur ca da. Acum? Nu prea. Iar daca problema s-ar opri aici ar fi ok, dar nu.

Se pare ca in timp ce unora le bate ceasul biologic mie a inceput sa imi ticaie anti-ceasul biologic, iar corpul meu in loc sa ceara copii se impotriveste ideii de maternitate cu toate puterile.

Doua dintre cele mai bune prietene au deja cate un copil, iar Dana va naste in curand. In plus mi se pare ca toata lumea din jurul meu fie face un copil fie isi doreste unul. Conversatiile despre sarcina, alaptat si educatia copiilor sunt la ordinea zilei. Chiar si cu amicele care nu au inca copii, invariabil ajung sa discut tot despre sarcina si maternitate.

Iata-ma la aproape 28 de ani, cu un partener de nadejde, cu prietene deja mame si iubind copii. Oricine ar putea spune ca stele s-au aliniat si e momentul sa fac si eu un copil. Pana si mie imi vine sa cred asta. Mai greu insa cu partea practica, pentru ca organismul meu refuza sa priceapa ca a venit vremea sa dea nastere unor pui vii.

Ba opune atat de multa rezistenta incat saptamanal am cosmaruri in care ba aflu ca sunt insarcinata, ba nasc si ma trezesc cu un ghemotoc mic si plangacios in brate. Dimineata ma prinde intr-o totala stare de panica gandindu-ma atent la metodele de protectie folosite.

Eu cred sincer ca vina cosmarurilor acestea o poarta corpul meu ce nu prea vrea sa accepte ca nu mai are 23-24 de ani. El, bombardat de mesajele de maternitate din jur, ma pedepseste cu vise in care aflu ca sunt insarcinata si ma intristez la ideea ca ma voi ingrasa.

Cat de ridicol e sa te ingrijorezi ca vei pune cateva kilograme pe tine din cauza sarcinii? Foarte, dar se pare ca pentru corpul meu asta chiar e o problema. Degeaba mintea mea ii vorbeste despre placerile maternitatii, trupul meu isi acopera urechile si scoate limba precum un copil de 3 ani.

Voi ati mai auzit de asemenea fenomen, sau sunt eu singura norocoasa posesoare de ceas biologic ce pare sa se miste in sens invers?