Hot City - Cultura urbana feminina

E drept ca sunt din nastere mai degraba un soi mai vesel si mai optimist. Dar mare parte din starea mea de spirit e crosetata de catre mine insami bucata cu bucata.

Ma mai biruie si pe mine tristetea dar am invatat in timp cum sa o bag si eu pe ea in pamant pana la gat. Prin urmare, cand apare, imediat ii aplic comprese letale si ma scutur de ea cum pot eu mai eficient. Unele chestii functioneaza, altele nu, dar in principiu dupa doua-trei zile sunt ca noua, indiferent cat de negre in cerul gurii pareau lucrurile.

Vazand asa, publicul din jurul meu se arata interesat sa afle ce mesteresc eu de sunt tot timpul asa de bine dispusa si pare ca nu am nicio problema. Si mereu pic in plasa asta. Din dorinta de a-mi ajuta aproapele, incep sa impartasesc din lucrurile pe care le aduc in viata mea in mod constant, cu buna stiinta, pentru ca ma asigura ca-mi merge bine. Mi se pare ca poate ii ajut.

Si ii povestesc eu interlocutorului meu cum eu in general aplic un complex intreg de activitati si alegeri despre care m-am prins ca sunt sanatoase. Si nu o fac doar atunci cand incerc sa scap din ghearele depresiei ci le fac permanent. Dar cand simt ca alunec in groapa fara fund a gandurilor negre si incepe sa ma cuprinda sentimentul nimicului, bag si mai tare carbuni pe foc.

Primul lucru pentru o viata ok este sportul. Fac sport de trei ori pe saptamana si asta nu doar pentru ca vreau sa fiu din ce in ce mai slaba, ci pentru ca sportul iti da un echilibru psihic bun si prin el scapi de tot felul de energii negative. Si interlocutorul meu, ori care ar fi el, imi da drept feedback prima strambatura, scuzandu-se ca nu ii place sportul.

Cand am o perioada mai gri, continui eu catre cel ce pare interesat sa ii picur intelepciune de viata in ureche, imi fac un program diabolic, in care indes tot felul de activitati. Vizitez rude, fac si mai mult sport, ma duc la film si la tot felul de alte activitati culturale din oras. Ajut o prietena sa se mute si imi reorganizez dulapul. In felul asta nu mai am timp sa ma gandesc prea tare la ce ma nelinisteste si imi trece. Ihim, zambeste descumpanit invatacelul meu.

Sunt atenta la iubirile mele si, daca ele nu merg multumitor, imi dau un deadline pentru rezolvarea situatiei. Si daca lucrurile nu se rezolva, tai iubirea cu pricina cu barda din radacina si ma misc mai departe, incepand sa ma insanatosesc. Aici ascultatorul se stramba rau. Iar daca toata viata mea mi se pare ca merge prost si asta nu trece in cateva zile, fac schimbari majore. Iau un job nou pe langa ce fac deja, ma pun in contexte in care cunosc oameni noi si tot asa. A, eu nu mai pot face ceva in plus, zice el.

Din cand in cand, imi propun sa invat ceva nou, ceva despre care nu am habar: cum ar fi o limba straina noua, dans contemporan (la care tocmai m-am inscris si abia astept sa vad cu ce se mananca). Ma vad cu multi oameni noi, ii sun pe aia vechi care stiu ca ma pot ajuta sa ies din galeata si nu ma las pana cand, aplicand toate astea, nu ma simt din nou echilibrata.

Cel ce ma asculta, ca de altfel toti ceilalti carora le-am povestit reteta mea pentru o viata misto, imi spune ca nu are talent la limbi straine, ca nu ii place dansul si ca nu se simte confortabil sa cunoasca lume noua. Eu mai zic, cu ultimele puteri, ca ajuta sa gatesti cat mai des, sa gradinaresti, sa mergi pe jos, sa inlocuiesti pe cat se poate bicicleta cu masina. El imi zice incurcat ca detesta sa-si pregateasca mancare, ca nu-i plac florile si ca nu isi misca fundul din masina.

Mereu imi propun sa nu mai zic nimic cand sunt intrebata cum de ma simt asa bine. E clar ca descoperirile mele nu se potrivesc deloc celor care aparent vor sa schimbe ceva dar de fapt nu accepta sa-si clinteasca niciun fir de par. Sa-mi fie invatatura de minte.