Hot City - Cultura urbana feminina

Aruncand din intamplare un ochi pe facebook mi se intampla bucuclul – il vad pe un el. Obrajii ca doi pepenasi. Gusa ca un caltabos. Manutele ca niste colacei de dat la colindatori. Atat de tare m-a fascinat imaginea de ma intorc zilnic sa vad cum de este posibil pocinogul. Oare ce a facut baiatul acesta de a ajuns in asemenea hal? As vrea sa citesc cumva in atitudine, in peisajul pe care il are in spate si in personajele pe care le are alaturi ce nenorocire i s-a intamplat.

Pentru ca personajul acesta de care va povestesc, acum cativa ani, cand l-am vazut ultima oara, era pe modelul tantar. Totul subtire de aproape ai fi vazut prin el. Si fusese asa ani buni de zile inainte. Nu ai fi banuit ca se va umple precum o bute de cum depaseste cu un pic varsta de 30 de ani.

Si de aici pot sa merg mai departe – oare ce li se intampla lor, oamenilor care parasesc 20 si ceva pentru a sarbatori 30 si ceva de isi dubleaza dimensiunile corporale? Ba chiar mai mult decat atat. Nu numai ca se uratesc ingrozitor, dar parca si intreaga personalitate li se schimba. Si capata atitudine de primar care considera ca tot satul este al lui si e pus acolo ca sa il serveasca. Li se citeste undeva, intre guse, automultumirea, de stai sa te intrebi ce mare realizare or fi putut avea de au scapat dintr-o data de stres si au incremenit in grasime?

Asa ca, in momentul cand dau peste un asemenea caz scormonesc cu aviditate ca sa descoper motivul, sursa raului. Si, o data identificata, sa ma feresc sa nu mi se intample cumva si mie. Aici raul parea sa fie provocat de prea mult bine. Baiatul cu pricina, pe vremea cand incerca sa imi faca mie o curte timida scotandu-ma la un Mac in Romana, era singuratic, nesigur, aproape transparent pentru toti cei din jur. Unde il puneai acolo statea. Se mai plangea el, dar asa, in lehamite, si apoi facea cuminte ce i se ceruse. Parea conceput anume ca sa fie chinuit de catre cei din jur. Iar acum avea aerul de om asezat in centrul universului. Un univers micut, populat de cativa prieteni. Si o iubita. Grasa.

Ca sa vezi ce putin ii trebuie unui om ca sa ajunga sa arate precum cei de care radeam noi in tineretea noastra! Cateva persoane cu care sa te simti bine, un apartament in care sa nu te bata nimeni la cap. Si gata, te pui pe mancat. Ca ce altceva mai este de facut?

De cate ori vad astfel de transformari ma fericesc ca nu am raspuns atunci, demult, avansurilor. Sau chiar daca am facut-o, incercarea de relatie a devenit oale si ulcele inainte ca el sa se transforme in dom’ primar. Si stau si ma intreb, daca nu ar fi fost acesta cazul, daca eu l-as fi chinuit suficient incat sa nu-i mai arda de varza calita la 12 noaptea sau de costita afumata in miez de vara. Daca langa mine ar fi fost atat de amarat incat ar fi ramas tot mic si transparent si cu kilograme sub limita. Aproape ca imi pare rau ca nu l-am salvat de destinul sau de a fi gras si fericit.

Si poate ca exagerez eu, dar mie mi se pare ca numai romanii au asa o inclinatie catre a deveni dom’ primar dupa 30 de ani. In alte tari, ceva mai civilizate, ei mai gasesc si alte lucruri de facut decat masa zilnica. Ii mai chinuie niste preocupari. Si, o data cu varsta, se rafineaza. Si devin domni pur si simplu.