Hot City - Cultura urbana feminina

Fericirea e la tara e poate un subcapitol din marele roman, din care avem toti o copie sub perna: fericirea e mereu in alta parte.

Sigur, ideea asta, ultima, este o idée discutabila, la modul naiv. Pentru ca odata ce ai ajuns in alta parte, fericirea a alunecat repede intr-un nou alta parte. Si tot asa. Dar fericirea e la tara are pentru mine o semnificatie mai concreta. Se refera la barbati si femei si la relatiile pe care ei le pot desfasura in buna intelegere in cele doua medii: urban sau rural.

Recunosc ca nu stiu cum stau alte metropole la capitolul dragoste intre semeni. Am niste semnale din Bangkok, ceva-ceva de prin Viena, o idée de prin Istanbul, ceva soapte de la Sofia. Nu pot sa afirm cu tarie, dar totul pare sa indice ca problemele hade dintre barbati si femei sunt transfrontaliere, mai ales in mediul urban. Mi se pare mie sau Bucurestiul e capitala mondiala la chestia asta?

Contextul in care se desfasoara relatiile noastre de metropola este unul plapand si nesigur, nevrotic si asa de putin multumitor. Bajbaim unii dupa altii printr-o ceata deasa si desi, daca asculta cineva confesiunea pe care o facem celui mai bun prieten, reiese ca vrem toti sa avem relatii, cand e sa punem in practica, nimic nu merge.

Femeile se plang ca barbatii nu mai vor sa se lege la cap cu niciun chip. Nici macar pana weekendul viitor. Si ca fac urticarie pe piele si trebuie dusi la spitalul de urgenta Floreasca, daca le propunem sa facem vacanta de vara impreuna. Barbatii, pe de alta parte, se pare ca isi gasesc doar cu greu femeie pereche, din cauze absolut similare. Ei zic ca femeile au innebunit de tot si ca au tot felul de alte interese, mai putin o relatie ok si normala.

Si totusi, la tara inca se mai inchid casatorii care dureaza, cu logodne lungi si serioase inainte. Ele par ca se conduc dupa zicala together till death do us apart si se incapataneaza sa reziste haosului orasenesc. Culmea e ca nu e nicio smecherie la mijloc. Pentru ca vezi ca oamenii astia se inteleg bine si detin piatra filosofala la relatii.

Din casatoriile de la tara si din orasele mai mici rezulta copii, nasii, cumetrii si alte legaturi de familie care cu greu pot fi rupte cu salbaticie. Cine stie de ce oamenii de la tara si din orasele mici raman impreuna. Poate din cauza rusinii de tambalau care sa se discute deschis duminica pe strada principala, dupa biserica. Sau poate pentru ca nu prea au timp sa se certe si sa-si caute cu lumanarea diferentele de opinie, de atata munca pe care o au de facut.

Sau poate ca relatiile lor rezista pentru ca sunt comunitati mai inchise intre munti si vai si o viata primordiala, fara atatea posibilitati ca la oras. Unde ni se pare ca destul i-am rabdat lui Costel aberatiile. Si plecam cu parul maciuca in cautarea unui Cornel, pe care reusim sa-l exasperam si astfel ne paraseste rapid pentru vreo Mihaela. Indeletnicire de altfel fara prea mari sorti de izbanda, pentru ca ne pomenim ca nu mai putem sta cu nimeni si ca toti sunt niste tampiti alienati.

Sincer, nu stiu sa rezolv problema asta, eu doar am observat marea diferenta. Si nu pot decat sa propun, cu inocenta: hai sa ne cautam fericirea la tara.