Hot City - Cultura urbana feminina

Le invidiez pe femeile care reusesc sa se lipeasca ca marca de scrisoare de subiectul fotbal. Mi se pare ca, daca esti femeie si reusesti asta, inseamna ca poti muta si muntii din loc, d-apai niste barbatii mai pirpirii de-atat.

Le invidiez pe femeile care reusesc sa coopereze cu fotbalul barbatilor cu atat mai mult cu cat ele sunt foarte putine si formeaza deci aceasta nisa pretioasa. O nisa cu care nu mai pot sa ma lupt si deci ma scoate pe mine din joc, pentru ca nu am parghiile necesare. Pot sa ma lupt cu alte femei la veselie, desteptaciune, grad de simpatie si umor. Dar cand o femeie accepta fotbalul in viata ei cu bratele deschise, apai eu depun armele. S-a terminat.

Cum or reusi ele sa tina minte cand e campionatul mondial si care-i treaba cu europenele si mai ales de ce… Uite ce performanta. Sunt femei care rostesc nume de fotbalisti si chiar echipele la care ei activeaza precum denumirile felurilor de mancare pe care stiu sa le pregateasca cel mai bine. Unele femei tin minte si transferuri célèbre si sunt cat de cat la curent cu ultimele achizitii ale diverselor cluburi de renume. Daca ma concentrez tare, eu pot sa spun doar Banel Nicolita dar nu imediat trezita din somn.

Daca esti mai tenace si cauti bine, gasesti chiar si femei care stiu sa recite cine a castigat cupa (cum care cupa? una dintre ele…) in diversi ani mai speciali. Am fost si eu odata pe un stadion, unul mare de tot din Milano si plin ochi cu barbati care purtau diverse fulare diferit colorate la gat. Ei erau fericiti si urlau cat ii tineau bojocii, cu ochii tinta la niste viermisori care se agitau jos pe teren. Energia era magica asa ca am inteles. M-a impresionat si mi-am dat seama ca un stadion plin e un loc perfect de agatat oameni.

Femeile care au lasat fotbalul sa intre incaltat in viata lor nu doar stiu cate ceva despre toata tarasenia. Ele sunt de acord sa isi insoteasca barbatii la meciuri in loc sa stea intr-un magazin de pantofi sau la librarie si nu li se pare un capat de tara sa faca vacante legate de meciuri de fotbal si tot felul de campionate. Daca sunt intrebate, tin cu echipa barbatului de langa ele si sigur au prin garderoba macar un T-Shirt in culorile respective.

Ce le mai invidiez pe femeile care s-au imprietenit cu fotbalul ca sa treaca puntea. Ele stiu sa aiba mereu bere la rece, multa bere la rece, si sa-i primeasca pe prietenii prietenului lor cu zambetul pe buze, desi stiu ce urmeaza. Femeile astea nu sunt niste prefacute, chiar au facut pace cu subiectul sau chiar mai mult de-atat. A ajuns sa le si placa, putin. Asta numesc eu dezvoltare personala.

Cand barbatii se strang in vreo casa pentru un meci anume, femeia asta inteleapta, care imi da mie clasa, vine si pune pe masa ceva de-ale gurii. Aduce bucate care sa mearga asortate cu ochii iesiti din cap de pasiune ai barbatilor. Se uita la ei si la roseata fetei lor si le asculta rafalele de strigaturi de mamifer de dimensiuni mari cu ingaduinta. Ba chiar mai fac si ele cate un comentariu aproape pertinent despre joc si spusele lor smulg zambete din partea galeriei asteia instalate la ele acasa.

Cat le mai invidiez eu pe femeile care pot trai nonsalante si aproape entuziaste cu fotbalul altora prin viata lor. Vreau si eu sa fiu ca ele, caci asta m-ar face o persoana mai buna si m-ar apropia de ceea ce imi place atat de mult: personajul barbat.

Mi-am adus aminte acum ca mai stiu si cuvantul Sumudica. Dar parca nu mai e de actualitate, nu? A expirat.