Hot City - Cultura urbana feminina

Tarziu mi-am dat seama ca sunt o femeie sucita. Abia acum, stiindu-mi buba, incerc sa am un discurs coerent, atunci cand sunt intrebata: draga mea, tu ce soi esti? Iti place sa fii intretinuta de barbati sau independenta si bine infipta pe propriile-ti picioare?

Mai oameni buni, cat timp aveti la dispozitie? Pentru ca eu chiar vreau sa incerc sa va explic. De cand m-am nascut, mama mea a incercat sa sadeasca in mine samanta feminina a nevoii de protectie. Desi nu cere niciodata nimic, ea capata, ca multe alte femei, tot felul de cadouri costisitoare si din cale-afara de implicante pentru cel ce le ofera. Stie sa primeasca toate astea cu gratie si barbatii mereu vor sa-i dea chestii.

Cat despre reusita ei de a ma face pe mine sa-i calc pe urme, hai sa o numim verde in fata: un esec. Eu nu inspir barbatilor feminitatea absoluta, care sa-i faca sa ma ocroteasca si din punct de vedere financiar. Imi fac si mie barbatii cadouri, dar ba o pereche de sosete, ba un parfum din gama how low can you go, cumparat de la supermarket. De exemplu, n-o sa-l uit niciodata pe barbatul care mi-a cumparat, acum 101 ani, o sticla mica de BU.

Desi port fusta si am sanii mari si glezna fina si o piele de invidiat si cant la un instrument si sunt miniona si blonda si amuzanta si port mult roz, barbatii nu prea se inghesuie sa-mi ofere bratul lor de sprijin. Si atunci sigur ca m-am apucat, din frageda pruncie, sa muncesc si sa-mi castig singura masinile, parfumurile ok, vacantele-destinatii cu nume impresionante si pantofii de piele intoarsa in culori de care nu ai neaparata nevoie.

Deci se poate numi ca sunt o femeie muncitoare si independenta, care-si plateste mereu facturile si stie si poate sa aiba grija singura de ea. Si asta nici n-o deranjeaza prea tare, ba chiar se bucura ca e activa. Si totusi. Of. Si totusi. Sunt o femeie sucita. Pentru ca, exista momente, si nu sunt putine, cand as vrea sa am langa mine un seic care sa ma scape de grijile materiale.

As vrea, cu toata inima mea, un barbat care sa-mi ofere de ziua mea un Saab decapotabil de culoare rosie. Un om care sa nu se mire daca nu stiu unde se plateste factura de gaz si ca habar n-am ce e aia o regularizare de consum electricitate. As vrea sa plateasca el toate weekendurile pe unde mergem si sa-mi cumpere cadou, fara niciun motiv, o zi la spa. Si sa imi puna bani intr-un sertar, pentru urgente, in caz ca el nu e acasa si am mare nevoie de un coafat plus spalat.

E drept ca si soarta m-a ajutat sa ajung sucita. Eu muncesc de cand e legal dar, la un moment dat, am obosit rau de tot. Si intamplator eram si maritata. Imboldita de ideea ca am langa mine un barbat care pare puternic si generos, i-am spus sotului meu ca mi-as dori sa ma regasesc putin (aveam 24 de ani, deci nu cred ca e condamnabil). El a zis ca e o idée tare buna si ca sa-mi dau pe loc demisia. El o sa aiba grija sa am o suma indestulatoare (fixata intre noi, desi fara contract semnat) si ca el vrea sa ma reapuc de munca doar cand o sa stiu ce vreau.

Cum nu am vazut niciodata vreun ban de la el si am inceput sa nu mai pot iesi din casa din lipsa de taxa de tramvai sau o apa daca mi se face sete (era vara), dupa trei luni de lipsuri am lasat-o balta cu regasirea. Am inceput sa dau interviuri la joburi mult sub ce lasasem. Ultimul refuz cred ca l-am primit de la o fabrica de cartoane cu sediul in halele 23 august, unde urma sa fiu secretara. Mi s-a pus eticheta overqualified, chiar daca eram hamesita sa intru inapoi in randul lumii. Noroc ca a fost cu final fericit, tarasenia.

Si de atunci incoace am inceput sa muncesc si mai dihai, si acum chiar o duc bine si ma intretin singura si sunt independenta si imi si place asta. Dar nu pot sa zic ca nu mi-as dori langa mine un barbat care sa ma lase sa muncesc cat am chef si ce-mi place, si totusi sa simt ca ma pot opri oricand, daca poftesc.

Si ba vreau independenta, ba m-ar bucura ideea ca nu trebuie sa mai muncesc. Oricum, v-am spus ca sunt sucita. Sunt o femeie sucita si caut barbat care sa inteleaga asta.