Hot City - Cultura urbana feminina

Aveti si voi in jur cunostinte care nu au mai avut o relatie de ani de zile? Si tot ce pot trece la capitolul asta sunt cateva intalniri finalizate intr-o matura si reciproca realizare a faptului ca nu are sens sa mearga mai departe. Sau, dupa fire si apetit, intr-un sex lipsit de mari infuziuni sentimentale, insa sanatos.

Eu marturisesc ca sunt uimita de cate ori intalnesc astfel de persoane care nu reusesc cu anii sa dea peste barbatul potrivit. Acela cu care macar sa planuiasca o viata impreuna. Nu spun neaparat sa le si iasa. Doar ne-am modernizat, daca nu avem la activ cel putin un divort inseamna ca nu suntem oamenii zilei, cei mereu grabiti sa se gandeasca la ei insisi. Dar sa intalneasca barbatul potrivit pentru momentul in care sunt, barbatul pe care atunci cand il vede sa se bucure ca l-au intalnit.

E adevarat ca bucuria de a intalni barbati scade odata cu varsta. Nici eu nu mai am inclinatia de la 20 de ani de a considera fascinanti cam 70% dintre ei. Si daca nu fascinanti, atunci macar suficient de ok pentru a fi in preajma mea pana la proba contrarie ca mai bine nu. Acum experientele trecute isi spun cuvantul si adesea am impresia ca n-am motiv sa fiu curioasa cum o fi sa… stiu deja, nu vreau o apropiere prea mare. Dar chiar si asa raman suficienti oameni interesanti in jurul meu.

Iar eu nu ma consider deloc din categoria – vreu un barbat langa mine, fie el oricum, numai barbat sa fie. Sau viata fara un barbat este ca bucatele fara sare. Sau toti batbatii sunt atractivi, fie ei inalti, mustaciosi, blonzi sau misogini, toti au macar un lucru care sa imi placa. Am avut perioade suficiente in care nu era niciun barbat in viata mea. Asa ca inteleg cum te poti simti bine atunci cand iti planifici viata numai in jurul propriei persoane. Si cum nimeni nu iti trezeste interesul suficient ca sa renunti la o liniste de care te bucuri. Dar de aici pana la a nu gasi niciodata, in ani de zile, barbatul potrivit este o cale tare lunga.

Numai copilareste putem da explicatia ca este vorba despre o dezamagire in dragoste peste care nu s-a putut trece. Nu se trece un an, doi, dar sa fim seriosi, dupa vreo 4 ani nici nu am mai putea reconstitui foarte exact in minte chipul pe care l-a avut. Ca sa nu zic cat de mult ne-am schimbat noi, iar potrivitul acum este cu totul altceva. Poate ca acum ne plac barbatii sedentari si cu interese culturale, insa de unde sa stim daca nici macar nu incercam?

Imi vine mai degraba a crede, ca ele nu cauta barbatul potrivit, ci barbatul perfect. Adica un fel de avatar pe care l-au construit mental – sa se vada muschii de pe abdomen, sa aiba tatuaj pe mana stanga, sa vorbeasca in mod cursiv, sa fie interesat de mine, sa aiba o profesie liberala, sa fi ascultat pink floyd in copilarie, sa aiba parul drept, sa… si tot asa, vreo mie de trasaturi, ca doar au avut suficient timp sa le adune. Nu cer cine stie ce, nu vor vreun print de la Monaco, doar sa nu fie nimic in plus sau in minus fata de avatarul construit.

Femeia fara barbatul potrivit inca mai spera ca cineva acolo sus a asteptat sa creasca ele mari, sa puna cap la cap o multime de preferinte si apoi l-a facut in graba si i-a dat drumul in calea sa. Pentru ca, nu-i asa, nu exista om fara un suflet al sau pereche.