Eu nu stiu sa fiu victima

Autor: sana

Hai si n-o luati si voi asa, am incercat sa ma dau putin mare in titlu. Adica stiu sa fiu victima dar imi displace atat de profund senzatia incat nu apuc sa inteleg exact cu ce se mananca.

Sigur ca mai ajung si eu sa ma trezesc in pat cu mainile incolacite pana la refuz in jurul vreunui calau. Si dorm cu nasul lipit de ceafa lui, spre a putea sa il inspir cat pot eu de profund, in speranta ca absorb din greseala si bucati de carne, suflet si alte chestii delicate, cand de fapt nu e cazul. Si sigur ca am patit relatii dezechilibrate, in care biciul cu sfarc de ghimpi era tinut de vreun barbat de care sa-mi placa de sa mor. Dar cand simt ca sunt pe cale sa se ingroase gluma, reactionez brusc.

Daca nu mai stiu sa gestionez bine lucrurile in relatie incat sa ies in castig sau macar pe picior de egalitate, atunci plec. Cu un nor de praf in urma plec, si trantind usile cu crash bum bang. Si nici ca ma mai intorc. Va spun sincer ca sunt recunoscatoare. Ce noroc pe mine ca am eu un mecanism intern care ma scuteste de tot felul de drame emotionale pe termen lung.

Sigur ca mai sufar si eu in dragoste, sigur ca mai gasesc barbati care reusesc sa ma ingenunche si sa ma faca sa ma simt mizerabil. Ba mi s-a intamplat sa am chiar o relatie in care m-am trezit brusc cu parerea ca sunt proasta, batrana, grasa, urata, cu zero feminitate la pachet, complet neamuzanta si lipsita de orice senzualitate. Si am reusit recordul sa le simt pe toate astea in acelasi timp iar el zicea ca ma iubeste de moare. Dar de cand incepe cosmarul si pana cand reusesc sa ma dezlipesc de el, trece in cazul meu un timp teribil de scurt.

Cred ca mecanismul meu este construit din 2 parti spirit de conservare, 1 parte frica de penibil si 1 parte bun simt. Sunt un mamifer de dimensiuni medii spre mici si probabil ca totul in univers trebuie sa stea intr-un oarece echilibru. Asa ca, pentru a compensa slabiciunea de care dau dovada daca ma pui sa car o lada cu ceva greu in ea sau neputinta de a ma face stewardesa (sunt prea scunda), am capatat totusi in schimb niste dotari esentiale pentru supravietuire.

Cand nu mi-e ok in dragoste, trec pe pilot automat. Ma dau nu de 3 ci de 33 de ori peste cap si reusesc sa parasesc combinatia nefericita. Pot sa mor de dragoste, de fapt de obsesie, caci numai dragoste curata nu se cheama situatia aia cand ti se pare ca nu mai poti trai fara cineva, si tot reusesc sa ma scot din situatiile sentimentale chinuitoare.

Si reusesc sa fac asta chiar daca sau de fapt mai ales daca imi curge rau de tot sange din nas de suferinta si am nasturii smulsi de la rochie de atata zbucium. Ce bine de mine ca nu stiu sa experimentez o viata de victima si ca nu ajung sa-mi placa asta. Mi-ar fi tare rusine. Dar ce rau ma simt si cand ma uit la alti oameni care se pun si apoi decid sa si ramana in situatii imposibile din punct de vedere sentimental.

Cred ca, de cele mai multe ori, calaii nu au o prea mare vina. Poate ca gustul pentru a-si chinui aproapele le vine tarziu, abia atunci cand victima intinde singura capul spre a fi taiat. Pentru ca in dragoste, zicala se aplica fix pe dos: capul plecat sabia il taie.