Hot City - Cultura urbana feminina

Ma uit cu mare respect la femeile care reusesc sa tina o relatie si apoi ma uit cu multa curiozitate la mine. Oare din ce sunt ele facute si ce material, altul decat cel normal, am eu in compozitie?

Ma gandesc cum imi vine sa zbor si sa ajung iarasi libera ca un lastun vara cand lucrurile incep sa nu mearga intr-o relatie. As vrea din toata inima mea mica si neagra si mumificata sa am mai multa rabdare. Insa doar cu multa greutate mai izbutesc sa fac eforturi sustinute cand atmosfera intre parteneri (eu si el si apoi el si eu) treneaza.

Am facut o socoteala simpla si mi-a dat un rezultat complicat: am petrecut aproape 12 ani in relatii importante, care pareau sa duca undeva. Asta inseamna foarte mult timp si probabil aici sta si cheia furnicilor din calcaie care ma mistuie. Mi se pare ca e pacat sa petrec timp pretios de-al meu intr-un angrenaj care gafaie, haraie si sta sa isi dea duhul daca nu e resuscitat cu aparate. De-aia fug.

Se spune ca femeia e cea care trebuie sa intretina, inteteasca, hraneasca si bibileasca focul din cuplu. Eu nu prea sunt de acord cu asta si mi se pare ca it takes two to tango. Dar asta nu schimba lucrurile. Ma uit totusi cu invidie si respect la femeile care reusesc sa mentina relatii multumitoare, indiferent cum fac asta. In timp ce eu ma las imbrobodita de piticii mei de pe creier, pitici nemernici care imi soptesc lucruri scandaloase, si apoi incep sa dau bir cu fugitii.

Imi dau seama ca fiecare relatie are reteta ei secreta pentru care ciorba respectiva este comestibila. Dar desi stiu ca retetele altora nu mi se aplica si mie, nu pot sa ma abtin. Ma uit fascinata la cat bors pune fiecare gospodina in acord cu barbatul din viata ei. Trag cu ochiul la cate rosii intra in mancarea cu pricina, si daca le opareste bine inainte sau le lasa cu coaja si zice fie ce-o fi. Ma intereseaza cat de marunt taie o femeie ceapa pe care o pune in relatie: solzi mici, mari sau la nimereala?

Probabil ati observat si voi ca lumea se desparte pe capete. Oamenii, barbati si femei, domnisoare si unchi, si de fapt si copii, militari in termen, batranele, punkisti, contabili si inspectori de resurse umane, se enerveaza rand pe rand. Isi pierd rabdarea si lasa in urma alti oameni, fugind in cautarea unei sorti mereu mai bune.

De-asta sunt patrunsa de admiratie muta cand vad femei care aleg sa ramana pe loc, sa stea in relatie. Si care cu mult calm si folosindu-se de strategii tipic feminine se pricep sa tina in picioare asocieri de succes de tipul barbat-femeie. Poate ca si relatiile lor mai scartie din toate incheieturile, la rastimpuri. Dar ce conteaza pe bune este padurea ca intreg, nu fiecare copac. Unora, culmea, le iese.

Cei implicati in esec dupa esec in dragoste braveaza si isi lasa publicul sa inteleaga ca sunt absolut ok cu ce li se intampla. Dar eu stiu ca nu e chiar asa. E cool sa ai o viata buna si sa fii autonom si sa te tii cu succes singur pe picioare, fara sa suspini mereu a melancolie. Dar chiar daca ai o viata buna de tot, pe care ti-ai fabricat-o in asa fel incat sa-ti placa, tot ai vrea, intr-un colt important de minte, un partener cu care sa te intelegi bine pe termen lung.

Si de-aia am ajuns la concluzia asta, ca e cool sa stii sa tii relatii. In climatul asta de insecuritate emotionala, cand toata lumea alege solutia simpla si cauta un nou inceput, mi se pare chiar sexy sa reusesti sa urmaresti aceleasi valori de cand erai mic. Imi da un sentiment de liniste si, uitandu-ma la cuplurile care reusesc, chiar cu eforturi, prind speranta.