Hot City - Cultura urbana feminina

Cand ma gandesc la fiecare dintre fostele mele iubiri mai mici, mai potrivit-medii sau mai mari, imi dau seama ca au ceva in comun. De fiecare data un anume lucru s-a intamplat de la sine: interesul reciproc.

Situatii in care eu sa trebuiasca sa alerg dupa un barbat si sa-l conving ca sunt absolut incantatoare iar el intai sa nu ma creada si apoi sa ramana traznit de dragoste nu prea am intalnit. Nici situatii in care mie cineva nu-mi placea nici cat alb sub unghie si, doar in urma unor insistente de toate felurile, am acceptat sa verific despre ce e vorba si apoi am cazut blana de atata dragoste.

Sa fim seriosi. Atunci cand am avut o relatie, chiar si una scurta, ea a inceput in urma unui interes reciproc destul de gros incat reuseai sa-l tai doar cu un cutit de macelarie. Ne-am cautat intai din priviri prin camera si apoi repede prin oras si prin lume. Ne-am scaldat apoi in vorbe, ne-am stropit cu rasete si am zburat de mana deasupra orasului, la promenada. Apoi ne-am topit in tot felul de tehnologii si in final am lasat corpurile sa discute detalii de implementare.

Cand insa nu am o relatie, uit ca atunci cand dragostea loveste cumplit, ea face asta intr-un mod dulce si placut. Si uite cum ma surprind facand ochi dulci insistent vreunui barbat care nu-mi raspunde din prima cu aceeasi moneda. Iar eu, in loc sa inteleg ca nu e cazul sa-mi bat capul in vederea vreunui proiect comun, insist si iar il privesc pe mamiferul preferat fix si persistent.

Probabil ca atunci cand esti disponibil si vrei sa te imperechezi, iti pierzi putin din bunul simt si uiti ce bine e cand se intampla natural. Iti vine sa insisti macar prin body language, daca stii ca nu poti chiar plasa un anunt la Piata Dorobanti, pe unul dintre ecranele cu leduri. Sau poate nu voi, ci doar eu patesc asa.

Cand are ea treaba cu mine, dragostea vine usor de tot, fara sa ii fac incantatii si sa o momesc cu vreun voucher. Nu trebuie sa fac niciun efort pentru a o convinge sa ma ia sub aripa ei ocrotitoare. Se intampla natural, de fiecare data asa de penibil de simplu. Cum se intampla de fapt cu multe dintre lucrurile grandioase.

Incerc sa tin minte asta cat pot eu de bine, pentru ca nu ma plac atunci cand ma uit cu ochi pofticiosi la vreun barbat cu care nu am stabilit vreo complicitate, incercand totusi sa-i atrag atentia. Hei, tu, ma stradui sa-i transmit din palpairi de gene si pozitii prietenoase ale corpului. Hei, tu, verifica-ma putin si o sa vezi ca nu sunt de lepadat. Si apoi imi dau seama si mi-e cam rusine. Hei, tu, imi vine sa adaug, iarta-ma, ai dreptate, chiar nu suntem potriviti.

Cand dragostea e hotarata sa vina, eu si el facem din prima cele mai dragute glume de pe pamant. El are ochi si gura si maini numai pentru mine si nici eu nu ma las mai prejos. Ne ridicam unul altuia mingea la fileu si ne intelegem din priviri si facem front comun impotriva universului intreg fara sa facem o sedinta preliminara pentru asta.

Daca e vremea, dragostea vine usor. Tot ce fac in rest e doar joc de glezne.