Gheisele

Autor: livia

La origini, termenul gheisa insemna persoana care se ocupa de arta sau femeie de companie, care are abilitati artistice. Gheisa se refera strict la cultura japoneza. Meseria de gheisa a inceput sa fie mai clar conturata in secolul al XVII-lea si a cunoscut o raspandire mai larga in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Rolul social al unei gheise era bine definit si acceptat in societatea japoneza. O gheisa era vazuta ca o persoana sensibila, delicata, eleganta, instruita, o adevarata opera de arta, care se invartea in mediile din inalta societate.

La inceputul secolului XX, in Japonia erau aproximativ 80.000 de gheise, traditia cea mai puternica pastrandu-se in Kyoto si Tokio, insa numarul lor a scazut simtitor dupa cel de-al doilea razboi mondial. Notiunea de gheisa a inceput sa primeasca adesea tot felul de conotatii negative si sa fie asociata cu prostitutia. In Japonia insa, o gheisa este considerata si azi o pastratoare a traditiei japoneze. Gheisele s-au diferentiat intotdeauna de prostituate, atat prin eleganta si inteligenta, cat si prin faptul ca isi tineau braul cu care era strans kimonoul (obi) legat la spate, spre deosebire de prostituate care isi tineau braul legat in fata.

Conform traditiei, pentru a ajunge la desavarsire, o gheisa trebuia sa treaca prin mai multe stadii de pregatire: shikomi, in care fetele, aflate la o varsta frageda, erau un fel de manejere si asistente ale gheiselor; minarai, stadiul in care invatau sa danseze, sa cante, sa converseze si mergeau la scoala de gheise; maiko, stadiul in care invatau de la o gheisa experimentata ceremonia ceaiului, diverse arte, muzica, dansul, conversatia, dar si sa flirteze si sa creeze aparenta de inocenta si sensibilitate. Maiko este un stadiu foarte apropiat de gheisa propriu-zisa si in care tehnicile de seductie sunt mai elaborate. Atunci cand se numeste maiko, o ucenica gheisa isi perfectioneaza abilitatile, studiul instrumentelor muzicale, cantecelor si dansurilor traditionale, literatura si arta de a recita poezii. Toate aceste stadii, inclusiv scoala, se parcurgeau in case speciale de gheise, care de cele mai multe ori se aflau in competitie.

Pregatirea unei gheise pentru a iesi din casa era un adevarat ritual, imbracarea, coafarea si machiajul durau cateva ore. Primul pas era aplicarea machiajului, pentru a nu murdari kimonoul. Fata, gatul, umerii, pieptul erau acoperite cu o substanta uleioasa peste care se aplica un fel de fond de ten realizat dintr-o pasta din pudra de orez si apa. Aceasta era intinsa cat mai uniform cu o pensula, pentru ca albul sa aiba aceeasi consistenta. Ceafa era lasata neacoperita de alb pentru a sublinia erotismul zonei respective si pentru a lasa impresia de masca. Ochii si sprancenele se accentuau cu negru, iar pe pleoape se aplica un praf rosu. Pentru buze se folosea intotdeauna un rosu aprins si existau diverse tehnici de vopsire a buzelor in functie de statutul gheisei. De exemplu, in stadiul maiko, buza de jos era colorata partial in rosu si buza de sus era lasata alba. Gheisele experimentate aveau intotdeauna buzele vopsite in rosu complet. Parul era intotdeauna prins cu ace de par sau pieptene de par, care erau stilate si cu diverse modele pictate. De asemenea, isi prindeau in par flori sau ornamente.

Unul dintre cele mai importante elemente, care aratau statutul gheisei, era kimonoul. O gheisa cu succes se remarca prin faptul ca nu purta acelasi kimono de mai multe ori, nici macar de doua ori. Kimonourile aveau culori vii, cu brauri foarte extravagante, mai ales la gheisele ucenice, in timp ce gheisele profesioniste purtau kimonouri mai simple. Gheisele ucenice se incaltau cu ciorapi albi si saboti din lemn, care le dadeau prin faptul ca erau incomozi, o anumita gratie a mersului.

Tehnicile de seductie ale gheiselor:

O gheisa era invatata inca din copilarie ca limbajul corpului este important. Ea trebuia sa invete sa-si desavarseasca gesturile, intr-atat incat si o simpla aplecare a capului sau o privire sa fie incarcata de erotism si inocenta;

Asa cum se descria si in “Memoriile unei gheise”, gheisa trebuia sa mearga in asa fel incat toate privirile sa se atinteasca asupra ei, acesta era un semn ca ea este si va fi o gheisa de succes;

Gheisa era invatata sa fie discreta pentru a inspira cat mai multa incredere, sa aiba simtul umorului si sa intuiasca dorintele clientului ei;

Gheisa trebuia sa stie cand sa isi arate incheietura mainii, acesta fiind considerat un loc extrem de erotic;

Toate miscarile unei gheise, de la cum toarna ceaiul si felul in care danseaza, erau invatate de la gheisele mai experimentate pentru a fi transformate in arta, gratie si erotism.

Actul sexual era privit ca fiind ceva strict optional si era hotarat de cele mai multe ori de gheisele mai experimentate, in functie de statutul social al clientului.

In Japonia de azi, nu se mai poate vorbi de gheise veritabile. Unele femei se imbraca in gheise pentru a fi vazute si platite de turisti sau sunt angajate in diverse restaurante si ceainarii traditionale japoneze, pentru a sublinia o atmosfera specific japoneza.