Hot City - Cultura urbana feminina

Daca imi place ceva pe lumea asta la un barbat, atunci este in primul rand faptul ca e om normal. De asta am eu nevoie neaparat, asta caut, asta astept, dupa asta mi se scurg ochii cand trec pe ici si pe colo. Sau cel putin asa mi se pare.

Doar ca multi dintre barbati s-au prins ca asta cauta femeile in general. Un barbat normal, de la care sa nu aiba mari surprize si care sa se miste si sa traiasca intre niste limite care nu striga la cer in niciun fel. Si s-au prins multi dintre barbati si ca ar avea mai mare succes la o mare parte din targetul tinta femeiesc daca ies la rampa cu infatisarea si vorba buna, de om normal.

Asa ca au procedat barbatii precum fac diverse fiinte care traiesc cu greu in Amazon. Ma refer la cele ce sunt obligate sa recurga la tot felul de siretlicuri pentru a manca in fiecare zi si a-si duce specia cu succes mai departe.

Au invatat barbatii de toate felurile sa-si traga pe ei hainute in culori ok, care sa nu atraga prea tare atentia vanatului. Hainute decente care sa acopere in mod onorabil desenele binecunoscute si tipatoare de ciuperca otravitoare sau soparla mortala cu care au fost inzestrati de catre mama natura. Si cand ii intalnesti pe strada, iti vine sa-i culegi si sa musti din ei fara griji, nestiind ca poate sa-ti fie fatal.

Au priceput barbatii de toate felurile, barbati ciudati sau nebuni sau cu secrete oneroase si vieti tumultoase la activ, ca trebuie sa vorbeasca domol. Stiu ei sa ofere in conversatie doar cuvintele potrivite, cele linistitoare si pline de armonie si serenitate, care sa faca o femeie sa creada ca tocmai l-a intalnit pe viitorul tata al copiilor ei. Care pana acum au fost nenascuti inca din cine stie ce pricini care oricum nu mai au importanta, ca uite ca s-a rezolvat.

Deghizarea barbatilor de toate felurile in barbati perfect normali este straniu de reusita. Barbatii care mi-au smuls inima din piept cu zambetul pe buze si si-au facut din ea coif care sa-i apere de soare cand merg la pescuit mi s-au parut la inceput exact asa: teribil de normali. Cele mai rele bube si mai purulente rani la inima le-am patit atunci cand am lasat garda jos, caci am crezut ca am intalnit un barbat normal.

Cand i-am intalnit, m-am falit cu ei la toti cunoscutii, multumita de asa gaselnita. I-am ridicat in slavi si le-am cladit postamente asezate in locuri cheie din oras tocmai pentru ca mi se pareau asa de ametitor de normali. Am gresit.

Acum am schimbat strategia. Cum intalnesc un barbat care mi se ofera cu eticheta asta, de normal, ma feresc sa gust fara unele precautii. Prefer mai degraba barbatii care par ca au tot felul de probleme in cuget si-n simtire, si care se dovedesc de multe ori dezarmant de normali.

Probabil ca exista si situatii in care teoria mea schioapata la greu. Dar dupa ce era sa mor de atata normalitate, am chef de ceva complet anormal, macar declarativ. Ciudati din toate zarile, uniti-va si defilati. Iar voi, anormalilor deghizati, lasati-o balta. M-am prins cum sta treaba.