Cand imi incepe o dragoste noua, ma simt cea mai norocoasa femeie din univers. Insa abia pot sa ma descurc cat de cat onorabil cu managementul nedragostei care urmeaza uneori.
Mor de pofta sa ma indragostesc si, cand minunea se intampla, mi se pare ca sunt singura femeie capabila sa simta asa niste lucruri nobile. Sunt lacoma sa inghit pe paine momente in care nu ma sfiesc sa zbor de bucurie, sa fac tumbe, sa ii rad fara motive serioase intregului univers in nas. Cat de mult ma plac eu indragostita si dand pe dinafara de dispozitia generoasa care ma cuprinde fara sa ma pot impotrivi.
Insa pe cat de navalnica si seducatoare este dragostea la inceput, pe atat de chinuitoare si cumplita si egal mistuitoare este nedragostea. Adica sentimentul ala de respingere care se instaleaza incet dar sigur, pana cand mistuie toate resursele pe care se mai sprijinea legatura de cuplu. Eu una nu stiu sa gestionez cum trebuie partea asta. Nedragostea ma face nedreapta si scoate din mine uratul cu toate fatetele lui.

Semnele nedragostei mele sunt aceleasi de fiecare data, doar ca eu nu ma prind cand incep sa mi se arate in nici macar una dintre situatii. Dintr-o persoana vesela 82% din timp devin aceasta muratura care are pasamite numai greutati si probleme in viata. Zambetele mi se reduc cu aproximativ 67% si pe fata mi se instaleaza o masca mortuara realizata cu mare maiestrie.
De unde inainte imi placea ploaia, cand nu mai iubesc sunt meteodependenta si coloana de mercur isi face mendrele cu mine in moduri inspaimantatoare. Nu ii fac fata asa ca raman zavorata in casa. Energia scade la cote de avarie. Sunt asa de moale incat stau sa-ti lesin in brate. Nu am chef de nimic si nu am chef nici sa incerce cineva sa ma scoata din lipsa mea de chef. Marai des. Latru tare. Musc cumplit si cu sete din partener.
Sanatoasa de fel, cand incetez sa iubesc sunt brusc mai predispusa la mici boli si alte mizerii fizice, pe care le contractez cu o deschidere de speriat. Desi imi place cu ce ma ocup, serviciul este dintr-o data obositor. Banii destui in general devin acum prea putini, orasul gri si rudele ingrozitor de sacaitoare.
Sentimentul de rau emotional este asa de profund incat de multe ori mi se pare ca nu o sa mai pot duce atata nefericire. Cum o bruma de spirit de conservare mai exista pitita undeva in mine, incep sa ma indepartez incetisor geografic de barbatul cazut in dizgratie. Nu mai am chef de sex, vin rar acasa si cand vin, stau cazuta pe ganduri negre intr-un colt.
La mine nedragostea se implementeaza cu aceeasi stralucitoare desfasurare de forte pe care am simtit-o la inceputul iubirii. E curios insa cum sunt dispusa sa platesc pretul asta oribil pentru bucatile de fericire de dimensiuni variate pe care le capat la inceput. Probabil ca sunt o optimista incurabila.



























Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...
Unghii cu probleme. Tipuri
Hello! , , , ,