Hot City - Cultura urbana feminina

Inca odata, imi vine sa bat toba prin oras caci consider ca am mare noroc in dragoste. Imi vine sa ma pup frantuzeste pe gura datorita dibaciei de care dau dovada in gestionarea sfarsitului iubirii, atunci cand acesta loveste.

Sigur ca sufar si eu ca un caine batut cand relatia nu-mi merge bine si incerc sa o resuscitez cum pot eu mai bine. Ii pun ventuze, ii iau temperatura, o cocolosesc cu destule comprese. Cand lucrurile se inrautatesc si sta sa-mi moara in brate, ii fac dragostei mele respiratie gura la gura, ii aplic electrosocuri, o scutur de umeri si in final o pun sa respire intr-o oglinda, ca sa vad daca mai este in viata.

Insa unde ma remarc eu prin merite deosebite este chiar finalul. Eu sunt in stare sa recunosc un sfarsit atunci cand il vad la fata si pot sa pun capat in mod oficial unei relatii care nu mai merge. Refuz sa ma prefac ca totul este ok si ca lucrurile pot merge mai departe. Reusesc sa-mi asum esecul si sa ma uit in ochii lui, pentru a obtine un sfarsit onorabil.

Ce ma nedumereste total este modul in care alte femei se comporta cu relatiile lor care sunt cu un picior in groapa. Eu am in jurul meu femei una si-una. Daca ati vedea ce prietene fenomenale am strans pe langa mine si ce capabile sunt in toate capitolele lor de viata, ati fi extraordinar de invidiosi. Sunt femei puternice, femei pe picioarele lor, femei aprige.

Si totusi, mare parte dintre ele schioapata atunci cand vine vorba de dragoste. Fiecare dintre ele este prinsa in relatii prea putin convenabile si nu este capabila sa iasa de acolo cu niciun chip. Ma uit la ele cum se chinuie, ma uit cu duiosie dar si cu nesfarsit de multa neintelegere. Daca le intreb de ce nu ies din situatia asta absurda, imi raspund fara greseala ca nu sunt capabile.

Probabil ca instinctul meu de supravietuire este unul bine pus la punct. Caci atunci cand sunt prinsa intr-o relatie proasta, situatia asta innegureaza tot restul. Iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace si tot asa. Nu mai am chef de nimic si abia ma tarai in fiecare zi ca sa fac macar lucrurile trebuincioase neaparat. Cand ajung in punctul asta, trebuie sa ma eliberez. Stiu ca o sa fie foarte rau la inceput dar apoi infinit mai bine.

Si de-aia nu inteleg cum niste femei asa de inteligente si independente in general nu pot face acelasi lucru. Dependenta emotionala de care sufera femeile atunci cand nu pot renunta la relatia profund deteriorata cu un barbat seamana extraordinar de tare cu alte dependente celebre. Imi inchipui ca nu e departe de ceea ce trebuie sa simta un alcoolic sau un fumator inrait sau chiar un dependent de droguri.

Si cand le vad asa, mi-e foarte ciuda. Imi vine sa ma ocup eu sa fac curatenie cu forta in viata lor, daca vad ca ele nu sunt in stare. Am o mare pofta sa le sechestrez, sa le indepartez de obiectul obsesiei lor, pana cand se fac bine. Le-as inchide intr-o camera curata, cu foarte multa treaba de facut, timp de trei luni, pana cand le-as vedea ca nu mai sunt galbene la fata de atata nefericire in dragoste.

E frustrant sa vezi asa ceva. E de neinteles si uimitor ca niste oameni mari sa nu fie in stare sa ia decizii benefice pentru viata lor. E cumplit sa te uiti cum cineva se poarta foarte urat si o pune in situatii jenante pe o prietena iar ea inghite totul tinand capul plecat. Dependenta in dragoste este un monstru si el sta pitit in mai toate vietile oamenilor exceptionali pe care ii cunosc.