Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt o romantica incurabila si chiar nu pot face nimic pentru a schimba faptul asta. Dar pana la urma poate e mai bine asa. Incotro s-ar indrepta lumea daca toate femeile s-ar lasa de romantism si ar deveni niste barbati bine? Eu ma incumet sa duc stindardul mai departe.

Pentru ca sunt asa o romantica in viata, eu cred inca foarte tare in barbati si in trasaturile lor native. Cred in posibilitatea lor de selecta din turma urbana pusa la dispozitie femela careia ii trag clopotele. Sunt convinsa ca sunt capabili de a o desparti pe aceasta de suratele sale si de a o urmari in cercuri concentrice din ce in ce mai mici. Sunt de acord sa ma apar cat ma apar si apoi sa ma impiedic in cel mai spectaculos mod cu putinta.

Cred barbatii sunt facuti 100% pentru vanatoare si nu vreau sa-mi insusesc eu job description-ul lor. Eu prefer sa dau marunt din gene si sa astept sa faca ei prima miscare. Odata cursa dragostei aflata in linie dreapta, sunt foarte pregatita sa am grija sa fac inimile noastre sa danseze inlantuite. Dar astept cu nerabdare sa faca ei primele mutari pe tabla noastra comuna de sah.

Deci da, sunt pur si simplu incapabila sa las apucaturile mele femeiesti si sa ma apuc vitejeste chiar eu de vanatoare. Am incercat tot ce se putea dar nu ma lasa inima sa intind mana si sa apuc ce-mi place. Adica, oricat mi-ar placea de tare un mascul, nu sunt genul sa il apuc de par si sa trag acasa acest personaj de parte barbateasca.

Asa ca mare parte din timp mi-o petrec asteptand. Astept sa ma gaseasca el cumva, apoi astept ca, dupa ce asta s-a petrecut, sa observe el cat sunt de minunata si sa faca ceva in directia asta. O sa ajut si eu putin, nefacand de fapt mare lucru. Un ochi mai neantrenat poate chiar sa sustina ca nu fac absolut nimic in directia cu pricina.

Dar nu-i chiar asa. Am si eu treaba mea, de care ma tin cu dintii. Eu ma uit uneori gales, alteori zambesc cu trei sferturi de gura, alteori stau intoarsa cu al meu corp inspre el, pentru a arata interes. Ai zice ca in niste vremuri asa de agresive ca astea pe care le traim acum, strategia mea e sortita pieirii. Ce bine imi pare sa va anunt ca nu, nu e deloc asa.

Exista si pentru sfioasele ca mine o piata intreaga de barbati de tip old school, chit ca sunt tineri si nelinistiti. Ce daca procesul de curtare poate sa dureze chiar si ani buni, caci trebuie sa recunosc ca se mai intampla si asa. Asta face lucrurile cu atat mai dulci. Mi se pare extraordinar de incitant sa crosetez la un pulover emotional timp indelungat, pana cand tensiunea e asa de mare incat poti s-o tai cu cutitul.

Nu ma dau batuta nici cand lucrurile se tergiverseaza prea tare. Daca el, barbatul pe care il vizez, nu face nicio miscare, ii indic respectuos arma cu care poate sa imi ia gatul din punct de vedere sentimental dar tot nu fac vreun pas vadit inspre a ne imprieteni total. Mi se pare ca el si doar el trebuie sa tina fraiele in mana. El trebuie sa se decida a ma seduce. El trebuie sa incerce, chiar daca eu am dat mici semnale.

Cred ca asta se intampla pentru ca eu dau barbatului ce-i al barbatului si cred inca, impotriva tuturor evidentelor, ca rolurile celor doua sexe trebuie pastrate cu grija. Altfel se isca o harababura emotionala ceva de speriat. Una cum vad peste tot in jur.