Hot City - Cultura urbana feminina

Lumea, rea din fire, vorbeste ca femeile ar fi cicalitoare. Ca zilnic nu le mai tace gura si isi dau cu parerea neintrebate despre cum trebuie sa faca restul populatiei pasnice una sau alta. Mai exact despre orice, pentru ca au pareri extrem de sigure despre cum ar fi normal ca lucrurile sa se intample si nu accepta nicio alta pozitie.

Stiu de exempu cat timp trebuie bietul barbat sa petreaca in baie. Si care trebuie sa fie nici prea scurt, ca imediat intra la banuieli ca nu stie sa se spele pe dinti. Dar nici prea lung, pentru ca toaleta nu este un pat, ci un obiect cu utilizare foarte stricta. Stiu si care este cantitatea acceptabila de abur care trebuie sa ramana pe oglinda in urma unui dus. Si cate suluri de hartie sunt necesare pentru o persoana civilizata si echilibrata pe saptamana. La ce temperatura se spala prosoapele si cate miscari circulare trebuie sa faci cu dreapta si cate cu stanga astfel incat cada sa ramana curata.

Iar aceasta nu este singura functie strict controlata. A doua obsesie majora a femeilor, pe langa cea legata de curatenie, este cea referitoare la mancare. Cat de des, in ce cantitate si in ce combinatii se ingurgiteaza alimentele sunt intrebari pe care femeile si le pun zilnic. Ca sa ajunga la concluzia ca este corect intr-un fel si numai in acela. In plus, de parca asta nu ar fi fost suficient, anumite ingrediente nu se mananca fara ritual specific, ca doar suntem persoane rafinate si nu tarani. Cine a mai auzit sa mananci somon daca nu ai paine prajita proaspata peste care se intinde unt de cea mai buna calitate? Numai barbarii si-ar bate joc de o asemenea delicatesa tratand-o ca pe un salam oarecare.

Cam la acest stil sunt bombanelile pe care le aud din partea persoanelor masculine din jur atunci cand marturisesc ca femeile sunt cicalitoare si ca este greu, spre imposibil sa traiesti cu ele. Pe de alta parte eu observ la prietenele mele o grija aproape materna in a nu deranja partea cealalta cu o vorba. Si stau si suspina sperand ca ei sa observe ca ceea ce fac nu este chiar bine.

Iar ei nu si nu, oricat de multa rabdare ar avea ele tot insista sa spele prosopul cu care au sters cainele de noroi impreuna cu lenjeria intima, tot nu ii pocneste revelatia ca daca ai udat pe jos in baie trebuie sa stergi si nici nu inteleg ca poate ti-ar facea placere sa te astepte odata cu masa pusa in loc sa arunce un  - daca iti faci tie de mancare fa-mi si mie.

Stau prietenele mele, se crucesc, se amarasc, se apuca sa scrie pe forumuri sa vada daca nu au avut ele noroc in viata, isi consulta bunicile pentru intelepciunea populara si pana la urma spun cu jumatate de voce – draga, stii, mai strange si tu farfuriile de pe masa. Sau, dupa fire, tipand din toti rarunchii – te parasesc, nu te mai suport.

Moment in care, spasit, el exclama un pic contrariat – dar de ce nu mi-ai spus? E o nimica toata, nu se va mai intampla. Tu esti cea mai si cea mai pentru mine… bla bla.

De unde actiunea se desfasoara in modul cunoscut – el uita in secunda doi ce a auzit, ea mai spune o data peste un timp oarecare, el asigura si mai uita odata si inca o data si, desigur, inca o data… pana cand ea spune incontinuu si el nici nu asigura si nici nu aude. Adica ceva tot aude, ca este cicalit incontinuu de o nebuna.

Scenariul este asa clasic si jucat de atatea ori incat nu mai spui nimic. Doar lasi un bilet – Draga, te-am parasit. M-am saturat sa imi mananci toate gogoselele pe care eu le cumpar sa fac profiterol si nu mai apuc. Adio.