Hot City - Cultura urbana feminina

Pana sa iti gasesti o dragoste buna, in care merita sa te pierzi din varful degetelor de la picioare pana la ultimul fir de par din cap, te cam incurci in propriile-ti ite.  

Adica in actiunea de a cauta ceea ce ai nevoie pentru suflet, generezi deseuri si alte lucruri neimportante pe care, in lipsa de altceva, nu le mai indepartezi. Le depozitezi undeva intr-un loc sigur si lasi acolo sa musteasca in inima. Ele o sa fermenteze in amestec cu alte lucruri dosite mai de demult.  

Daca la asta se adauga niste frica de singuratate si presiunea culturala ca trebuie sa ai un rost, pelteaua este gata. Si dupa ce strangi in viata ta tot felul de sentimente desperecheate, la fel de folositoare ca niste ciorapi din aceeasi categorie, nici nu mai stii cum sa faci. Te cuprinde un sentiment caldut, de siguranta aparenta, cu care poti dormi o vreme bine noaptea.  

Dar eu nu mai vreau asa. Vreau sa rastorn lada cu vechituri direct la ghena si sa intreprind o mare curatenie de iarna. Adica un preludiu pentru primavara care o sa vina repede. Vreau ca ea sa ma gaseasca intinsa pe un chez-longue, la soare, si intr-o forma maxima pentru o iubire noua.  

Cred ca nu merge sa inadesti sentimente noi pe un context vechi si neclar. Ti se pare ca merge dar de fapt o inima are un spatiu limitat in care poti sa gazduiesti lucruri placute. Daca o sufoci cu niste crampeie de afectiune, iubirea noua o sa stea inghesuita ca sardelele cu tot felul de alte boarfe fara trebuinta.  

Asa ca eu o sa iau inima mea batuta de vijelii, o sa ma duc cu ea la o scoala, o sa am grija sa ajung la biologie si o sa o ofer spre disectie. O sa le spun copiilor sa aiba grija de ea, caci tocmai ii fac un upgrade. Voi avea grija sa se indeparteze din ea tot ce e scalamb, schiop si stramb. Si toate celelalte cuvinte care incep cu “s” si ii fac rau.  

Curatenia de iarna implica si o intretinere atenta dupa ce intreprind marele heirup. Nici vorba sa ma mai autoinduiosez la cine stie ce stimuli veniti din lumea murdariei, de care tocmai o sa scap.  

Pot sa vina mesaje melancolice-blegoase cata frunza cata iarba. Pot sa primesc telefoane la ore care ar inmuia si o piatra, ca tot nu o sa rezonez. Pot sa primesc pe wall mesaje in public care ar maguli o fiinta normala.  

Dar eu acum nu mai sunt normala. Sunt o femeie care vrea tare de tot sa faca o curatenie adevarata, sa nu mai prinda picior de murdarie. Si ma prind sa ma preocup de asta macar o vreme, caci nu stiu daca pot sa promit ca o sa pastrez curat toata viata. Dar acum sunt tare bucuroasa ca mi-a venit gandul cel bun.  

Daca treceti pe langa birou si vedeti geamurile deschise in plin ger, sa nu va mirati. Face parte din procesul asta grozav de reconstructie.