Hot City - Cultura urbana feminina

Daca imi pun picioarele in apa rece si ma gandesc bine, rationez ca fostii mei nu au ajuns in ipostaza asta intamplator. Ei sunt acolo si nu aici pentru ca ceva nu a mers deloc bine intre mine si el, el si el.

Daca fug la benzinarie, cumpar un sac de gheata, il adaug in cada si ma gandesc si mai bine, imi aduc aminte ca ne-a fost tare greu sa ne despartim. Am trecut cu fiecare dintre ei prin niste traume speciale pana sa luam decizia de a spulbera pisica pana se face praf. Ne-am gandit separat si impreuna destul timp, n-am vrut sa luam decizii pripite. Am ezitat, a durut groaznic si abia apoi am reusit sa ne desprindem, inca nesiguri pe picioare. Apoi inca o vreme a durut si mai groaznic si apoi a trecut.

Si desi a fost asa de greu, tot am considerat ca nu se mai poate continua. Eu si el, si el, si el. Daca as tine minte asta si as avea acum capul pe umeri, as intelege mai bine crudul prezent. Nu mai suntem impreuna pentru ca nu s-a putut si trebuie sa incerc sa judec obiectiv. Deci nu pentru ca lumea e rea, nu pentru ca am fost niste nepriceputi, nu din cauza unei teorii a conspiratiei, nu mai suntem impreuna. Ci pentru ca nu ne potriveam sau nu ne-am iubit destul sau alte probleme mari de tot.

Daca as judeca lucrurile la rece in modul prezentat mai sus, as dovedi ca sunt o persoana in care ratiunea a invins simtirea. Dar nu cred ca a reusit vreodata cineva asa ceva. Si atunci sa nu arunce nimeni cu oua moi si vechi in mine pentru ca, atunci cand nu am o relatie, ma gandesc la fosti. Stiti cum se zice despre mama ce-si naste pruncul in chinuri: ca ea va uita tot, ca sa poata da viata din nou. Ei bine eu n-am nascut dar uit ca un peste chinurile iubirii foste.

Si incep sa ma gandesc la persoane care au iesit din viata mea ca si cum poate ca ar fi bine sa le aduc inapoi. Cand mi se intampla asta, sentimentul este foarte puternic. Mi se pare ca ce idée buna tocmai mi-a venit si ca ar trebui sa fac ceva in privinta asta. Ca numai prostii tac atunci cand au revelatii si le tin pentru ei. Si cum eu nu sunt un prost si nu imi permit sa ma las orbita de un orgoliu stupid, ar trebui sa actionez pe data.

De cele mai multe ori, cand ma apuca aceasta angoasa a singuratatii, nu ma gandesc doar la un anume fost. Unul pe care il vad in mod special ca pe un pui proaspat fript dupa care sa intind mana mea flamanda si apoi sa duc la gura. Ma gandesc la toti, ca la un intreg cu subcapitole. Ii cantaresc, ii pun in patul lui Procust. Ii mai Pasarilatilungila, le mai scurtez din degetele de la picioare si apoi le dau note.

Ce daca nu sunt prezenti si poate ca intre timp s-au schimbat in cine stie ce fel. Ce daca au ramas la fel si asta nu inseamna neaparat o cheie a succesului. Eu analizez problemele de atunci cu ochii mei de acum cand, neexistand stimuli care sa ma apese, pare ca totul este posibil si am exagerat amandoi atunci cand am luat decizia de despartire.

Dar bine zice proverbul ca supele incalzite dupa multe vreme nu mai sunt chiar asa gustoase decat in cazuri exceptionale. Sunt sigura ca, daca as avea curaj sa duc pana la capat gandurile astea traznite, mi-ar exploda toate in fata. Noroc ca am decenta si tin totusi, pana la urma, pentru mine parerea ca ma potrivesc bine cu el si el si el.

Si poate ar trebui sa-mi fac un tablou cu tot ce scrie mai sus si sa platesc un vecin sa ma oblige in fiecare dimineata la 8 sa-l citesc, ca sa fiu sigura ca-mi intra bine in cap. Pentru ca fostii nu sunt fosti din intamplare, ci pentru ca asa a iesit, rau. Iar gandul meu ce zboara la ei este doar o scapare a sistemului care se intristeaza ca nu am acum altceva bun in loc. Si atunci mintea imi joaca feste, la intimidare.