Chestionarul eliminatoriu

Autor: sana

Ce-ar fi daca, din primul moment, am decide sa fim extraordinar de sinceri cu noi insene dar i-am obliga sa faca acelasi lucru si cu ei insisi? Cum pe cine? Pe ei, pe sufletele pereche.


Ganditi-va ce lejer ne-am simti daca am scapa toti de viitoare camioane intesate cu stres si frustrari, parcate noaptea sub fereastra noastra de la dormitor. Am putea doar sa-i fluturam pretendentului pe sub nas foaia cu rezultatele chestionarului eliminatoriu si sa-i zicem va rog sa ma scuzati. Daca aveti placerea sa observati, nu suntem deloc potriviti unul pentru altul. Inafara de un élan erotic destul de serios nu ne putem baza pe altceva. Impreuna suntem sortiti pieirii deci sa ne luam ramas bun. Uitati numarul meu de telefon sau repetati chestionarul peste 6 luni, cand credeti ca ati schimbat macar 67% dintre rezultate.


Apoi am putea merge cu inima curata mai departe. Mie sincer mi se pare asta un lux. Daca am afla din prima ce fel de hram poarta persoana pe care am pus ochii, ne-am putea concentra pe implementarea unui plan de actiune. Am pedala fie pe imbunatatirea lucrurilor, daca pare ca putem face asta. Sau macar am trece-o la ghinioane si am purcede repejor la cautarea unui nou partener. Pentru asta m-am gandit la introducerea chestionarului eliminatoriu de la primul flirt. Este un document cu mai multe pagini ce contin intrebari suparatoare si la obiect, menite sa faca lumina in cazul lui.


Pana la urma stim cam ce vrem si sesizam lucrurile care ne deranjeaza la partener din secunda 1. Doar ca suntem suficient de optimisti incat sa ne inchipuim ca el o sa-si dea seama singur de problemele pe care le aduce la pachet si o sa se duca de bunavoie la resapat, de unde o sa vina un om nou, mai bun. Sau daca este complet lipsit de empatie si nu se prinde care-i sunt defectele fatale, atunci sigur o sa tremure precum o salcie in vant la auzul spuselor noastre si, rusinat, o sa se intoarca pe dos spre a ne multumi.


Optimistii incurabili si persoanele foarte religioase pot continua sa gandeasca asa. Dar ma scuzati ca eu nu prea cred in aceleasi principii si incerc sa-mi fac viata mai buna cu mana mea. Sa ne intoarcem la chestionar. Uite cam ce cred eu ca ar trebui sa contina si sper sa nu mi-o luati in nume de rau.


Va place sa sarbatoriti Craciunul? Daca nu, nu mai sunt multe de spus. Daca da, va rog sa precizati daca o sa carati cu placere bradul cel mai stufos si falnic de la piata sa mi-l aduceti acasa si o sa-l ciopliti pana se potriveste perfect in suport.


Va luati vacanta in fiecare an? In ce gen de locuri preferati sa petreceti vacanta? Sper ca nu stati acasa, bucuros ca nu trebuie sa va mai treziti dimineata. A, inca ceva. Suportati sa stati linistit si intins pe un prosop la plaja sau faceti mutre in continuu si gasiti pretexte sa nu mergeti niciodata la mare?


Ce meserie aveti? Precizati daca sunteti in stare sa va intretineti pe dumneavoastra si, la o adica, daca ati putea sa ma sustineti si pe mine, macar o vreme. E criza si nu se stie niciodata.


Cat timp petreceti pe zi la televizor? Faceti asta zilnic, orice-ar fi? E important daca alegeti asta chiar daca afara e primavara si mugurii stau sa plezneasca pe ram. Si chiar daca e o seara extraordinar de romantica, miroase a tei si totul indeamna la plimbare.


La ce ora va treziti dimineata in timpul saptamanii? Poftesc sa stiu daca sunteti morocanos cand iesiti din pat sau aveti chef de viata si abia asteptati sa beti o cafeluta si sa va apucati de o zi noua.


Cat timp petreceti la baie? Ce faceti in tot timpul asta? Este necesar sa explicati daca va pasa de sentimentele partenerei aflate la anaghie, de partea cealalta a usii, si va rog sa precizati si viteza de raspuns in caz de urgente.


Stiti sa gestionati reparatii casnice? Daca da, trebuie sa ma asigur ca aveti si chef sa ma ajutati cu asta, cand e nevoie. Nu de alta dar fostul meu sot se pricepea la toate insa nu ridica un deget. Era obosit.


Credeti in dumneavoastra? Incerc sa aflu daca va bizuiti ca puteti face singur ce va doriti sau aveti impresia ca exista o teorie a conspiratiei care va impiedica pe dumneavoastra si pe altii ca dumneavoastra si ii favorizeaza doar pe hoti.


Plangeti des? Daca da, explicati de ce.


Sigur, exista si chestionare suplimentare, pe masura ce avansam in relatie. Dar cred ca asta este un model bun pentru unul elminatoriu, inca de cand el imi face ochi dulci. Cine e cu mine in acest demers?

Pe aceeasi tema
pisica.jpg Personalitati dificile, miorlaitul
sex.jpg Cum se numara barbatii?
Women on Web 2012
paste_la_ai_lui.jpg Masa de Paste cu ai lui
Comentarii (7)
&nbps;

1. dorothea Marti, 05/10/2010 - 11:24

fwd:
si tu la ce chestionar ar trebui sa raspunzi?

sugerez, pentru inceput..

1. iti injectezi testosteron? daca da, cat de des.
2. esti genul de femeie care spune des "my way or the highway"?
3. crezi ca e bine sa ai o parere FIXA despre orice (desi, poate superficiala)?
4. ai fi dispusa sa incerci un psiholog? macar pentru 3 luni? (nu de alta, dar intrebarea ta despre "Cat sta omul la baie" e ingrijoratoare)
5. esti genul de femeie care alearga si nu stie exact spre ce si de ce?
6. care crezi ca sunt sansele sa-ti gasesti iubirea vietii pe plaja in vama?
7. plangeti des? daca da, de ce? (asta e cea mai importanta. o femeie care nu plange ar trebui sa raspunda iar la intrebarea 4)

sana Marti, 05/10/2010 - 13:13

wow
Dorothea, esti meteo sensibila?

2. Vizitator Marti, 05/10/2010 - 14:57

bun chestionar
ba mie mi se pare ca e destul de aproape de adevar chestionarul cu pricina, de ce sa ne ascundem dupa deget:)...poate ar trebui sa-i consulti si pe ''ei'' as fi curioasa cam ce intrebari ne-ar pune...

sana Marti, 05/10/2010 - 17:06

asa o sa fac:)
O sa vorbesc cu niste reprezentanti de vaza si o sa incerc sa aflu ce trebuie ei sa stie din prima. Apoi va zic:).

3. madabono Marti, 05/10/2010 - 15:45

buna idee
buna idee cu chestionarul asta! decat sa ne adancim in jocuri si joculete de inceput de relatie care pot dura luni intregi fara niciun rezultat bun, mai bine am pune cartile pe masa de la inceput. sigur, cred ca f.putini ar fi dispusi sa faca asta...

sana Marti, 05/10/2010 - 17:07

@madabono
Barbatii cred ca sunt mai dispusi ca noi, genetic vorbind, sa dea cartile pe fata si sa zica ce-si doresc. Nu zici?

4. LiaLia Marti, 05/10/2010 - 16:49

Necesitatea chestionarului
Sana, in primul rand, observ ca in ultima vreme aveti cititori carora le-a cam murit umorul, au probleme de constipatie si de aici si o doza de agresivitate stupida. Si la textul despre casatorie (si lipsa ei), nu mai stiu cine l-a scris, s-au urzicat niste personaje de mi-am luat-o si eu colateral :)))
On topic now: chestionarul ar trebui sa fie un "must", mai ales ca la inceput exista acea perioada de 3 luni (am stabilit eu cu prietenele mele si cu my best friend Titi) in care suntem perfecti, nu tragem partzuri, nu ragaim, nu aparem niciodata fara machiaj sau el nebarbierit, radem hahaha! la orice gluma rasuflata, in fata prietenilor/prietenelor incercam sa fim cat mai adorabili si spunem "vai, ce simpatici(e) sunt!". Asa ca eu zic sa-l pui intr-o forma mai oficiala si sa fie de gasit tiparit in baruri, cluburi, ba chiar si la locul de fumat din office-uri, ca nu se stie niciodata cand apare eventual flirt.

sana Marti, 05/10/2010 - 17:08

@LiaLia: mi-ai lipsit
Deci sa fac o cauza pe facebook, da?:) Ca sa putem acoperi toate locatiile cu printuri, I mean.

LiaLia Marti, 05/10/2010 - 17:20

:D
Stii ca sunt la wc ramele alea pt pus reclame in ele? Ar fi un loc perfect pentru asa ceva :)) Si o cauza pe fb e de asemenea un must. Din struguri albi si rosii :))

5. Ana-Maria Marti, 05/10/2010 - 22:51

genial
ha ha ha....prea putine intrebari!!!! :))) Sustin cauza :D

sana Miercuri, 06/10/2010 - 11:53

pai nu ma lasa asa:))
Spune ce vrei sa adaugam. Spune acum, spune degraba.

6. Marinica Miercuri, 06/10/2010 - 15:39

Chestionarul
Foarte inteligent chestionar! Ne-ar scapa intr-adevar de timp pierdut.
Pentru Dorothea: Da' tu ai fost la psiholog sau psihiatru? Exista calmante pentru starile depresive.

sana Joi, 07/10/2010 - 12:21

@Marinica
Da, ar fi bun pentru toata lumea. Ma intreb ce scrie intr-al lor?

7. Vizitator Joi, 07/10/2010 - 03:52

HA HAKA HAKA
PTR DORU THEA

CEL PUTIN 10
DECAlogisT ADEVARAT..

ASTEPTAM
PROVINCIA

pardon MUSIU

asTEPtAM
SUGesti ILI

ORVoAR....
scuza-MI FRANCEZA
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din: relatii
Nu este cool sa fii singur relatii

Nu este cool sa fii singur

Singuratatea este o stare jenanta din care trebuie sa iesi cat mai repede.

Cand imi merge rau, vreau sa le mearga si altora relatii

Cand imi merge rau, vreau sa le mearga si altora

Cand am sufletul plin de amaraciune vreau ca natura dar si alti oameni sa-mi tina isonul.

Suna urat dar este practic relatii

Suna urat dar este practic

Acest material este despre barbatii gay si despre relatia lor cu femeile care sunt heterosexuale sau macar pe-aproape dar in special cu mine.

 
Publicitate
Ultimele comentarii
personal loans

Unghii cu probleme. Tipuri

itsxqzws

Vizitator

Afectiunea se scurge prin buzdugan

Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...

viagra_dosage

Unghii cu probleme. Tipuri

Hello! , , , ,

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro