Hot City - Cultura urbana feminina

Cum ma mai plang ca uite, nu-mi gasesc si eu odata sufletul pereche. Probabil ca sunt insemnata cu fier rosu pe un obraz, cu cerneala simpatica, la vedere. Sau port o palarie uriasa, invizibila mie, pe care scrie  “Atentiune, atentiune: femeie pretentioasa. Fugiti pentru viata voastra”.

Cei care ma cunosc zic ca sunt prea pretentioasa. Ca am 30 de ani si mi-am format un pat al lui Procust prin care trec barbatii. Si ca de-asta nu-mi mai ajunge nimeni cu prajina la nas. Ca ala e asa, celalalt e pe dincolo si ca sunt ingrozitor de greu de multumit. Dar mie zau ca nu mi se pare deloc asa. In fond, eu vreau doar un om care sa fie normal la cap. E asta chiar asa de complicat?

Caut un om care sa fie normal la cap si sa aiba simtul umorului. Vreau sa ma faca sa rad de cate ori poate el sa faca asta. Si s-o faca cu simtul responsabilitatii, cat mai des. Ma scot din minti oamenii tragici, care nu stiu sa ia viata lejer si sa se ia chiar si pe sine in deradere. Este esential ca omul meu sa rada de mine, de el si de altii. Si impreuna sa radem de toate astea la un loc. E chiar asa de complicat?

Vreau un om normal care sa ma faca sa rad si sa nu fie invidios. Detest barbatii care cred cu tarie ca soarta le joaca mereu feste. Cei care afirma apasat si cu amareala in gura ca sunt victima unei conspiratii universale si ca atunci cand s-o-mpartit norocu’, fost-au ei dusi la lucru. In mod sigur nu pot sa traiesc langa cineva care crede ca succesul altora este rezultatul unor furaciuni. Si ca cei care au reusit in viata nu au niciun merit de a fi ajuns acolo. E chiar asa de complicat?

Vreaun un om normal care sa ma faca sa rad, sa nu fie invidios si sa nu considere ca banii multi si puterea sunt singurele lucruri care alcatuiesc cartea de vizita a unui barbat. Barbatii care de dragul unei masini mari si a unor vacante all inclusive sunt dispusi sa-si petreaca toata viata la birou. Vacantele alea sunt un fel de sanatorii de lux pentru oamenii stresati si sunt cele mai nesuferite forme de destindere, pentru ca liberul arbitru este zero. Iar masinile mari polueaza prea tare, consuma prea mult si te impiedica sa parchezi unde ai putea cu o masina normala. Vi se pare ca sunt pretentioasa?

Caut un barbat normal, care sa ma faca sa rad, sa nu fie invidios, sa nu isi faca un obiectiv in viata din bani si putere si sa nu fie fascinat de televizor. Mi se par absolut antipatici barbatii care dupa ce ajung in sfarsit acasa, ajung sa vegeteze pe canapéa, cazuti pe o parte. Care au emotii intense in fata surprizelor suprizelor, a emisiunilor penibile de divertisment si a filmelor de actiune categorie B de la televizor. Barbati care nu sunt atenti la ce discuta cu mine decat in pauza publicitara si care nu vor sa ne intalnim cu prieteni in oras pentru ca e ceva actiune palpitanta la tv. Poate sa ma condamne cineva?

Am nevoie de un barbat normal, care sa ma faca sa rad, sa nu fie invidios, sa nu isi faca un obiectiv in viata din a avea bani si putere, care nu e disperat dupa televizor si e harnic. Mi se pare ca sarcinile dintr-o casa trebuie impartite echitabil intre cei doi eroi participanti la camin. Mi se ridica tensiunea cand dau peste un barbat lenes, pe care nu ma pot baza la lucruri administrative de bun simt, care trebuie intreprinse pentru mentinerea armoniei casnice. Vreau sa cooperam in casa. Exagerez?

Mi-as dori un barbat normal, care sa ma faca sa rad, sa nu fie invidios, sa nu isi faca un obiectiv in viata din a avea doar bani si putere, care nu e disperat dupa televizor, e harnic si e in limite acceptabile de greutate corporala. Care sa asculte muzica alternativa, sa adore sa mai fuga la tara din cand in cand, care sa calatoreasca mult in general, care sa aiba din ce se intretine, care sa creada in familie, sa nu-si bea mintile des si sa aiba rabdare sa stea la plaja. Credeti ca am sarit calul?

Dar ca sa incepem de undeva, anuntul meu matrimonial ar suna asa :“Caut om. Rog seriozitate”.