Hot City - Cultura urbana feminina

Casa mea, e-un cantec cu acorduri ample, canta Angela Similea acum cateva zeci de ani. Asa cant si eu acum, desi probabil din motive diferite. Am o casa draguta, ai zice ca tot ce asteapta e o familie. Toata lumea care-mi calca pragul se entuziasmeaza si exclama cu patima: Vaaaai, ce frumos e la tine. Eu ma bucur, nu zic, si din cand in cand devin gazda pentru o iubire. Imi vine si mie, de la natura mama, sa-mi fac un rost, sa aduc alaturi de mine un barbat cu care sa impart armonios casa mea, un cantec cu acorduri ample.

Suna emotionant, pasarelele canta umar la umar pe ramuri, mai intind mana si iau cate un nor din vata de zahar, mai musc din el, stiti cum e cand incepi ceva cu speranta. Toate bune si frumoase pana la invadarea spatiului personal din casa mea, un cantec… moment in care casa mea se transforma intr-o casa a surprizelor. Ca un facut, noul venit face numai chestii cum mie si casei nu ne place defel, ca doar avem si noi obiceiurile noastre.

Si se da peste cap casa, draguta, si devine un tunel al groazei, in care poti sa te sperii si sa vrei sa fugi. Dar, vedeti dumneavoastra, din tunelul groazei nu se iese asa usor si nu se iese intreg, ci cu hainele rupte. Exact ca cea din parcul Tineretului, de cand eram noi mici. Mai tineti minte cum te obliga sa urci trepte care se departau si apareau fantome de iti ingheta sangele in vine? Asa si cu casa mea.

S-a obisnuit, draguta, doar cu mine, si cand apare altcineva care ar putea avea culcus permanent in ea, incepe sa scartaie din toate incheieturile. Si nu se lasa pana nu il izgoneste pe noul locatar. Bineinteles ca face asta prin intermediul meu, deci eu trebuie sa scot pentru ea castanele din foc. Asta face lucrurile foarte dificile si traiul cu cineva sub acelasi acoperis, si anume al meu, aproape imposibil.

Situatia nu-mi convine deloc dar nu prea vad ce sa schimb. Ca un facut, iubiri importante de tot s-au derulat sub acest acoperis. Chiar stau sa ma intreb de ce mereu sub acoperisul meu si nu sub un alt acoperis, al lui, sau un colton ales impreuna, pentru noi. De ce mereu s-a ajuns ca iubirile mele sa se cuibareasca tocmai in casa mea, un cantec, nu prea pricep.

Cert e ca in sfarsit am bagat si eu la cap. Casa mea nu e un loc bun pentru iubirile mele, mai ales pentru cele mai de soi. Pentru ca ea a fost decorul in care s-au desfasurat relatiile mele importante, eu a trebuit mereu sa cenzurez anumite impulsuri si simtiri. Mi-am dat seama ca nu era elegant din partea mea sa zic ceva neplacut despre obieceiuri ale traiului in comun, ca doar faceam iubirea sa se simta prost. Asa ca mi-am pus un fel de botnita si m-am abtinut sa critic asta si ailalta, cum as fi facut in alte conditii. Lucru despre care nu pot sa spun ca e de bun augur.

In plus, cand o relatie nu merge bine si tu ai vrea sa fugi, apare o problema: unde sa o iei la goana, daca tu esti la tine acasa? Si cand esti in situatia asta, dureaza o vesnicie pana sa pornesti vreo actiune. Pana sa te hotarasti sa-i spui cuiva ca lucrurile nu mai merg si ca vrei sa te scoti din relatie, devii pamantiu la fata din cauza vinei pe care o simti. Vina care dubleaza déjà starea de discomfort pe care o ai oricum legata de relatie care nu merge cum ai vrea.

Asa ca eu, una, m-am saturat sa sufar suplimentar si sa ma mai simt si un monstru fara inima, din cand in cand si o sa fac tot posibilul sa nu-i mai dau casei ocazia sa se poarte urat. O sa insist, contra tuturor, sa am iubiri in alta parte. Undeva unde sa putem face, eu si iubirea mea, reguli comune, intr-o casa neinvata déjà prost, si de unde sa pot fugi cand vreau, daca vreau (desi sper sa nu mai fie cazul) in 20 de minute.