Cand iubesc, stau la cratita

Autor: sana

Imi pare rau dar nu sunt genul mama de familie. Ma scol dimineata fara sa imi pese de betesugurile sau nevoile de baza ale oamenilor care ma inconjoara.

Esti racit? Treaba ta, ia niste paracetamol si nu mi te mai plange atat. Nu pot sa zic nici ca dau in branci de gospodina ce sunt. Ti-e foame? Suna un prieten. Cam asa privesc eu nevoile primare ale celor din jur pentru care nu am dezvoltat o dragoste cu praf de minune.

Cand iubesc insa, ma dau doar odata, nu de trei ori peste cap, si ma prefac in cea mai pasionata gospodina din sud-estul Europei. Cratita devine cel mai bun prieten al meu. Cuptorul este un aliat fidel iar frigiderul geme de atatea materii prime, necesare prepararii unor bucate de exceptie. El merita tot ce e mai bun pe lume si daca eu am fost aleasa sa ma ocup, e dreptul si de fapt obligatia mea sa am grija de ce baga in gura.

De cand fac ochi dimineata, ma gandesc intens, pana imi ia mintea foc, la barbatul care mi-a cazut cu tronc si incerc sa ii evaluez situatia zilnica din punct de vedere culinar. Analizez ce a mancat in ziua precedenta, combin cu informatii de ultima ora despre o dieta echilibrata, adaug la asta un toping de preferinte pe care i le cunosc si rezulta un grafic mental complicat.

Ma gandesc care sunt lucrurile de care ar avea nevoie organismul lui ca sa fie vioi, vesel si fericit. Scopul meu suprem este ca el sa plece satisfacut de la masa mea. Speranta mea secreta este una de matusa in varsta: si anume ca va povesti in tot orasul ce bine s-a distrat cu o ciorbita de vacuta facuta de catre mine sub ochii lui. Si ce fragezi erau ficateii pe care i-am pus dinainte, impreuna cu piure frecat cu dragoste.

Dar sa revin. Deci dimineata, daca se intampla sa se afle pe langa mine barbatul caruia ii vreau acum tot binele din lume, sar din pat si devin o furnica-albina ce nu s-a mai vazut. Daca ouale ochi sunt ceea ce il intarata cel mai tare, nu ma uit ca o sa-mi miroasa toata ziua parul a prajeala. Incing repede tigaia si exact la momentul oportun arunc acolo cu grija cele mai proaspete, portocalii, prelevate de la gaini fericite si care au trait in libertate oua pe care le gasesc in oras.

In timpul saptamanii, am inima cat un purice la ideea ca cine stie ce porcarii o sa manance la pranz. Cand iubesc curat sau chiar murdar, imi vine sa-mi dau demisia in fiecare zi, pentru ca nu suport ideea ca mananca in straini. Vreau sa fiu langa el cand baga in gura, si, daca nu gatesc eu bucatica cu pricina, vreau macar sa o gust inainte, ca sa fiu sigura ca nu moare in urma ei.

Il sun in zona pranzului, il intreb daca are ce manca si daca e ok. Ii dau ingrijorata sfaturi cu privire la lucrurile de mancare proasta pe care trebuie sa le refuze neaparat, daca i se propun cumva de catre un om nemernic. Imi frang mainile si ma rog la Dumnezeu sa nu se intample vreo nenorocire pana reusesc eu iar sa pun mana pe el.

Noroc ca vine seara draguta, si iarasi sunt stapana pe situatie. Cum il vad, cum imi vine sa-l asez la masa. Ii fac ochi dulci, il intreb cat ii e de foame si, fara sa mai astept vreun raspuns, fac o salata cu tot ce trebuie in ea, in timp ce cu cealalta mana amestesc intr-o mancarica. Cand iubesc, am grija ca dragostea mea sa traca prin stomacul lui, la propriu.