Burlacul de aur

Autor: Lorena

Astazi sunt complet nelamurita. Nu ca in restul timpului as intelege mare lucru din cum gandesc barbatii in general. Dar acum sunt asa de nelamurita incat imi vine sa sun la birou si sa zic ca am febra. Si apoi sa stau in pat, cu multe comprese pe fruntea infierbantata, sa invartesc intre degete o suvita din parul meu scurt si sa ma gandesc la asta toata ziua. Sa vedeti.

Un barbat vine din neant, ce veste buna. E venit cu o naveta spatiala confortabila si de mare viteza din alta tara indepartata, unde a petrecut multa vreme. Imi arata interes brusc si intr-o masura deloc neglijabila. Se invita la mine acasa si este deosebit de dragut si amabil cu toata lumea. Ma ajuta sa car mobila prin casa, imi toarna de baut.

Pe masura ce seara avanseaza si imi inchipui ca si sentimentele lui sunt nitel dezlegate de un vin rosu performant, interesul lui escaladeaza precum criza politica din lumea araba. Ma ia pe dupa umeri, ma prinde de mana cand trec pe langa el. Ma ajuta de o maniera onorabila sa ma organizez si sa intreprind lucruri pentru invitatii mei.

Mi se sopteste din public ca barbatul asta este unul dintre cei mai eligibili burlaci din Bucuresti. Informatia nu ma intarata prea tare. Daca as dori musai sa ma casatoresc, probabil ca i-as sari in ceafa precum o pantera cu pofta de antilopa gnu la micul dejun. Dar eu, eu vreau doar sa traiesc bine. Nu sa obtin hartii cu antet de la primarie, nu sa semnez contracte, nu sa imi schimb numele.

Dar na, ideea ca un barbat singur despre care mai multe femei cred ca este grozav imi face mie curte, imi surade. Om sunt si eu, sau mai bine zis femeie si deci sensibila. Asa ca raspund cu zambete ochilor lui dulci pe care mi-i face cu staruinta si pricepere. Si nu ma supar cand aproape ma ciupeste de fund in fata celorlalti invitati. Desi nu simt nimic inca, imi pun problema ca e de luat in calcul.

Mai trece ceva timp si el, desi nefumator, isi asuma sarcina de a indura un fum gros de sa-l tai cu un cutit de macelarie, doar pentru a o conversa pe mama mea. Se arata grozav de interesat de lucrurile care-mi plac, vrea foarte tare sa citeasca tot ce scriu si crede ca activitatile pe care le arunc in discutie sunt foarte palpitante.

Radem, glumim. Ma ia pe dupa umeri, ma freaca nitel pe pielea mea fina de pe spate. Ma apuca de mana cu subinteles cand trec pe langa el. Ma intreaba daca nu mergem la piata impreuna sa targuim verdeturi. Apoi, cu multa gratie, apuca o bata uriasa si da cu ea in balta cea mai mare pe care o gaseste imprejur.

Ma trage complice spre el si, in loc sa ma invite la cofetarie, face o remarca bine ticluita. "Blonda de langa mine", zice, "imi place. Dar e tare cuplata cu tipul de langa ea, nu"? Eu zambesc afabil, orice o fi insemnand asta. Imi trec prin minte, inainte sa raspund, “uite ce papagal”, “vai, n-am mai vazut asa ceva”, “brrrrr, ce a innebunit lumea”, “cum sa fac sa apas pe un buton si sa-l catapultez intr-o lume mai buna”. “Da, e foarte cuplata”, raspund, si il mangai si eu complice pe spate. Complice insemnand eu, eu si cu tine, nu o sa intreprindem mare lucru impreuna.

Dar e bine de stiut cum arata un burlac de aur.