Exista un soi de barbat pe lumea asta care imi ia mintile fara sa stiu nimic despre el. Ambalajul, in cazul asta, face toti banii. Da, stiu, sunt o femeie superficiala. Fie.
Este vorba despre ceea ce am numit eu barbatul minotaur, pentru ca asta imi inspira cand il vad replicat in diverse corpuri, pe strada. Arata puternic si salbatic si un pic rau intentionat, deci tocmai cat sa-ti lase gura dar si tot restul corpului apa. Minotaurul nu trebuie sa deschida gura spre a lasa sa erupa din ea cine stie ce lucruri impresionante. El trebuie doar sa existe si sa nu manance prea mult.
Barbatul asta are in primul rand niste umeri numai buni de dus la expozitia de umeri. Daca se organizeaza pe undeva prin lume asa ceva, strict pentru partea asta de corp, sa ma anuntati, ca iau macar unul cu arcanul si il tarai acolo. Apoi, are un fund mic, dar nu prea mic, si neaparat tare. Nu, nu trebuie sa il atingi ca sa te prinzi ca e un fund beton. Asta se vede cumva, nu stiu cum, de la o posta.

Am observat ca gropita in barbie este una dintre trasaturile care se regasesc pe fata minotaurului. El are maxilare proeminente, este tuns scurt si destul de asupru la vedere. Iti face impresia ca e genul care poate trage o locomotiva de o franghie pe care o tine in gura. Sau ca poate smulge copacii din radacina, daca vrea, precum o furtuna zdravana.
Minotaurul este departe de a putea fi etichetat drept zvelt, subtire sau inalt. De obicei are o statura medie si gatul usor mai scurt decat ar trebui. Asta, in combinatie cu umerii de concurs si niste brate potrivit de vanjoase, ii dau minotaurului alura de mamifer crescut la tara, prin paduri si alte locuri unde se traieste complicat si trebuie sa tai lemne si alte grozavii pentru a supravietui.
Caci se vede pe minotaur ca nu merge la sala si nici nu face alt sport regulat si organizat. Eventual alearga hamesit prin viata dupa scopurile lui sau se joaca ceva in aer liber, cu alti minotauri. De fapt, minotaurul dispretuieste mersul la sala si pe cei ce il practica. Isi permite asta pentru ca natura l-a inzestrat cu un corp de exceptie, pentru mentinerea caruia nu trebuie sa faca mare lucru.
Cine arata ca un minotaur, face asta din nastere, fara sa treaca prin cine stie ce cazne. Natura mama a lasat pe lumea asta si niste exemplare care sa imi faca mie mintile funda, desi nu se straduiesc deloc. Cand dau peste un minotaur, ma opresc din tot ce fac si ma holbez taraneste. Nu mai pot sa mimez nepasarea.
Imi plac minotaurii asa de tare incat m-am si maritat cu unul dintre ei. Nu am rezistat privelistii ce mi s-a aratat fugar dinaintea ochilor si am insistat, de fata cu biserica si oficialitatile sectorului 3, sa vad asta toata viata (credeam eu atunci). Ce-a iesit, Dumnezeu cu mila. Dar asta nu m-a descurajat prea tare, caci in dragoste am memorie de peste. Despre barbatii minotauri, numai de bine.




























Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...
Unghii cu probleme. Tipuri
Hello! , , , ,