Barbatul, caciula si morala

Autor: sana

Am avut odata o caciula de blana. Era iarna si mie imi placea de ea ceva de speriat. Cam in aceeasi perioada, m-am indragostit ingrozitor de tare.

De unde sa fi stiut eu ca taman caciula avea sa-mi dea lovitura fatala si sa ma lase cu inima zdrentuita? Ma rog, caciula e un fel de spune caci pana la urma a fost vorba de felul meu de a vedea lucrurile in perioada cu pricina. Sa vedeti. Sa o luam pe rand.

Barbatul

Era un foarte pasionat de munte, tara, natura. Un ditamai barbatul, soiul traditional si destul de nesofisticat. Cum s-a indragostit de mine, cum mi-a luat bocanci bengosi de munte si doua perechi de sosete aferente, care costau cat bocancii. Buuun. Asta ar fi trebuit sa-mi dea de gandit dar n-a fost chiar asa.

Caciula

Era neagra si din blana de vulpe, din aia cum poarta femeile mai in varsta din Romania. Mi se parea mie ca, atunci cand o potrivesc cu jeansi si alte haine cool, ea in loc sa mai fie o caciula de mamaie devine un accesoriu foarte interesant, demn de povestit nepotilor, in sensul bun. Cand mi-o puneam in cap, semanam destul de tare cu toti fratii lui Michael Jackson cand era mic si canta in Jackson 5. Toata lumea zicea ca e o gaselnita care imi sade brici.

Contextul

Barbatul m-a invitat la casa lui de la munte, un fel de coliba spartana asezata intr-un loc foarte frumos, unde se ajungea cand calare, cocotat pe niste fan intr-o caruta, cand pe jos. Eu purtam caciula discordiei cu mare fala. Mi se parea perfecta pentru un décor de munte. Stiti, blana, zapada, reviste de fashion. Barbatul, cand a dat cu ochii de caciula, a palit, capatand o nuanta nesanatoasa. M-a rugat respectuos sa o dau naibii jos din cap, ca e ingrozitoare si teribil de nepotrivita cu intreg contextul. Chestia e ca dragostea noastra era in toi si mi s-a parut ca pot nesocoti sugestia lui. I-am zis ca nici vorba, ca mie imi place tare mult si mi-e frig.

Pe parcursul celor doua zile care au urmat, el a mai tot incercat sa ma determine sa renunt la ea. De cate ori o puneam, vedeam privirea lui galbena. Eu, crezand ca dau dovada de coloana vertebrala si alte insusiri pozitive, am tot tinut-o sus si tare ca nu, nici vorba. Caciula ramane. Si asa a fost. Mi-am pastrat caciula si pseudodemnitatea si am pierdut barbatul. Care facea, ma gandesc eu acum la rece, cam cat doua camioane cu asemenea caciuli si inca ceva pe deasupra. Asta daca ni se pare ca putem pune in balanta un barbat misto cu niste caciuli.

Morala

Caciula am dat-o repede de suflet, se intelege. O poarta si azi cu succes doamna care face curat, cu foarte mult succes la mosul ei (cred/sper). Si de atunci incoace am inceput sa plec urechea la sugestiile barbatilor care conteaza. Cand ei chiar isi doresc ca eu sa schimb ceva la modul in care arat, ma indoi. Chiar daca nu imi place, nu mai vreau sa trec inca o data prin "experimentul caciula". In plus, acum mi se pare si stupid sa ma tin darza pe asa un subiect derizoriu pentru mine, important pentru el. Ce-o fi fost in capul meu? Mai nimic. Doar o caciula nepotrivita.