Hot City - Cultura urbana feminina

A venit iar Valentine’s Day in viata noastra, a tuturor. Ca vrem, ca nu vrem, Ziua Indragostitilor se intampla oricum si din ea scapa cine poate.

Ceea ce a inceput timid, ca o sarbatoare cu iz american de care se cramponau cativa entuziasti capitalisti, ea a acum devenit 100% romaneasca. Un moment de rascruce in viata unui om normal, cand el e nevoit sa lase tot si sa faca parte in mod activ sau pasiv, cu forta, din magie.

Mie nu-mi place deloc Valentine’s Day dar chiar deloc. Nu mi-e drag nici cat negru sub unghie nici cand iubesc, d-apai in restul timpului. Ma scot din minti inimile de plus, florile la suprapret si urarile lesinatoare. Detest anunturile de pe vitrine cum ca gata, avem inca un motiv serios sa cumparam.

Ce sa mai, imi sare basca de nervi cand nu pot sa beau in libertate o bere in oras, caci pentru ziua asta trebuie sa faci musai rezervare cu 10 zile inainte si sa platesti un meniu ca de revelion. Eu as vrea sa pot sta de piatra in fata unui astfel de asalt mediatic si comercial dar sunt si eu om.

Si uite ca Valentine’s Day continua sa imi explodeze in fata desi am fost cuminte si am incercat sa nu supar pe nimeni. Asa ca incepe sa mi se para si mie ca e important sa am o atitudine de Valentine’s Day. Nici nu mai conteaza ce atitudine aleg dar e clar de ignorat ziua asta e cam greu.

Asa ca ma apuca o sete de iubire ceva de speriat. Si cum anul asta sfanta sarbatoare ma prinde pe uscat si pe picior gresit, fara iubit adica, privesc in juru-mi cu manie. De unde sa gasesc eu un barbat in ziua asta in care chiar si cei mai neofertanti s-au dat la superoferta? Nu stiu dar societatea imi impune sa am unul, altfel sunt veriga slaba.

Astazi e o zi mare, cand toti barbatii pe care ii stiu, fie ei prea slabi sau prea grasi, cu o sexualitate indoielnica sau profund avizi de gadgeturi tehnologice, contabili inraiti sau tragatori de mata de coada invederati, batrani sau nostalgici comunisti, barbati mamosi sau televizoristi, toti imi par pui fripti.

Prin pui fripti inteleg ca toti barbatii astia de mai sus si de fapt toti barbatii devin niste fiinte tentante, pe care musai sa le conving cumva sa sada cateva ore langa mine. Pentru ca nu, nu pot sa stau singura cuc de Valentine’s Day cand vitrinele si televizoarele urla la mine ca ar trebui sa fiu intr-un cuplu.

Asa ca luni dimineata, ba nu chiar de duminica seara, o sa incep sa dau telefoane in cursul carora sa mint cu nerusinare: “m-am inselat, am gresit teribil, te iubesc. Am asteptat prilejul asta, Valentine’s Day, ca sa-ti declar dragostea mea”. Si apoi sa continui cu orice netrebnicii o mai trebui sa mai indrug, pana ma crede cineva si imi pica in plasa. Ca sa nu cumva sa fac singura Valentine’s Day, caci, v-ati prins, e rau de urat.