Eu bine fara el

Autor: sana

Imi vine sa recurg la un indemn de la gradinita: ce fac eu sa faca toti. De fapt mai potrivit ar fi ce fac eu sa faca toate, caci femeile se lasa mai degraba prada dependentei emotionale, aceasta meteahna sentimentala.

Pot sa incerc sa fac bungee jumping intr-un canion periculos. Pot sa incerc sa mananc intestine de miel tocate marunt si condimentate draceste in Istanbul. Pot sa incerc sa ies in club si sa petrec pana la 5 dimineata, dansand pe mese si band tequila cu un mormon. Toate astea si multe altele sunt lucruri cu care pot cocheta dar miza este marunta.

Cand insa vorbim despre relatii, mi se pare ca nu mai am voie doar sa incerc. Trebuie neaparat sa reusesc. Trebuie sa reusesc sa am o viata satisfacatoare si de una singura, atunci cand el nu e prin preajma.

Frunzaream cartea lui Dr John Gray, celebra Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus si mi-au picat ochii pe o recomandare a autorului, adresata femeilor: trebuie sa incerci sa fii fericita fara ca asta sa-l implice pe barbatul de langa tine. Sunt un fan infocat al cartii, care mi se pare un manual pertinent de intelegere a sexului opus si a modului in care functioneaza el. Dar mi-am dat seama ca aici n-am fost de acord cu stimabilul specialist de comunicare in cuplu.

Eu cred ca trebuie sa reusesc, nu doar sa incerc sa fiu fericita fara el. Altfel relatia mea o sa mearga aparent bine mersi o vreme dar de fapt schiopatand in fundal. Si la un moment dat se destrama cu dureri insuportabile. Daca nu imi iese partea cu fericirea obtinuta din alte surse inafara de barbatul cu care tocmai sunt, stiu sigur ca tot eu ies cea mai ciufulita din intreaga situatie. Asa ca nu imi permit sa incerc.

Mai ales cand imi place cineva tare de tot, nu ma culc somn dulce pe o ureche si nu il parazitez emotional pe personajul cu pricina. Rolul lui este unul de cireasa de pe tortul meu, care trebuie sa aiba déjà in el toate ingredientele miraculoase. Barbatul de langa mine trebuie sa fie doar o incununare a vietii mele care sa duduie déjà de reusita ce e.

Daca ma bazez pe un barbat pentru a ajunge sa ma simt si eu in sfarsit bine, undeva o sa se iste o crevasa si restul e doar o bomba cu ceas. Si nu e doar o fraza luata din carti, asa, ci adevarul fara haine pe el. Am experimentat si ipostaza de femeie-capusa, asa ca stiu ce vorbesc. Am supt sangele barbatului care imi placea pana cand a trebuit sa abandonez corpul lui, ca se racise déjà. Am incercat sa-i mestec sufletul bucata cu bucata. Si am patit la randul meu asa ceva: a trebuit sa asigur fericirea unui barbat care depindea ca un meteodependent de modul in care ma trezesc eu dimineata. M-am prins singura ca asa nu merge.

Si odata ce am priceput asta, nici nu va pot povesti ce bine merg lucrurile. Daca nu am un iubit, petrec timp de calitate fara sa fac o drama ca nu, nimeni nu ma vrea/nici chiar mamica mea. Daca am un iubit, e si mai bine. Stiu sa convietuiesc cu el intr-o maniera fructuoasa. Nu-i stirbesc viata lui si nici nu mi-o complic inutil pe a mea. Am invatat sa reusesc fara el.