Hot City - Cultura urbana feminina

Mie imi plac barbatii puternici. Cu cat mai zdraveni si mai neinfricati, cu atat mai bine.

Chiar daca stilul de viata urbana nu ii aduce pe barbatii care imi plac mie in situatia de a sparge butuci cu pumnul si a cara in spinare bolovani cat un stat de om, eu raman o romantica de profesie. Prefer sa ma gandesc ca ei fac totusi asta cand nu ii vede nimeni. Si atunci mi se aprind in privire stelute si imi vin pofte nelalocul lor.

Cand insa dau peste slabiciune la un barbat, ma frang in doua. Prin slabiciune inteleg ca el se comporta in neconcordanta cu modelul de barbat adevarat instalat in capul meu. Daca scotocesc bine si incerc sa pun pe hartie ce inseamna asta, descopar ca imi plac barbatii carora nu le e frica sa vada sange si merg cu relaxare la dentist. Care ma fac sa ma simt in siguranta langa ei, chiar daca ne uitam amandoi la un tigru care tocmai trece in pas vioi pe zebra. Care stiu sa construiasca ceva si sa repare altceva.

Imi plac barbatii care stiu sa aiba grija de ei si de altii fara sa se planga. Care nu se panicheaza in situatii limita si nu ezita sa ia taurul de coarne cand trebuie luat. Care au erectie cand trebuie si ar fi cazul sa ai erectie si care sunt zvelti si fac sport si isi gestioneaza raceala cu nepasare. Ce mult imi plac barbatii care nu cred ca soarta sau vreun zeu sau alti oameni sunt de vina cand nu le iese lor ceva.

Cand detectez la vreun barbat slabiciune, nu ma pot abtine. Devin atat de dezamagita incat incep sa caut ca o furnica neobosita si mai multa slabiciune. In timp ce fac asta imi caut scuza ca eu tot sper sa gasesc contrariul dar de fapt doar strang probe de pus la dosar. Barbatul isi vede de ale lui si nici nu banuie cu ce ma ocup eu si ce masacru sentimental i se pregateste.

Cand am tot ce-mi trebuie pentru un proces, il condamn. Nici vorba sa-mi faca placere lucrul asta. De fapt, dupa ce totul s-a naruit in inima mea, viata e pustiu. Iar barbatul cu care mi-am pus mintea si pe care l-am iubit o vreme e acolo, in colt. A ramas din el carcasa. E dezmembrat ca o marioneta, cu mici parti lipsa si interiorul golit.

O sa-i ia ceva vreme pana o sa se refaca iar urmatoarea lui prietena o sa mangaie noaptea in pat cicatricile neplacute la atingere pe care i le-am lasat eu lui. Asa cum le mangai si eu pe ale altora si mi le dezmiarda si altii mie.

Recunosc: cu asta ma ocup. Sunt detector de slabiciune masculina si asta imi mananca o gramada de timp, precum si sufletul.