In urma cu multi ani de zile frecventam Regia des. Asta e o propozitie pe care multi dintre noi o pot afirma. Ei, iata, dupa ceva timp si oaresce evolutie, revin intamplator in locul plin de istorie si istorii. Sincera sa fiu, am strambat din nas la inceput: Neah, studenti, aglomeratie, balamuc… Prietenii insista: Hai, ma, ce stii tu, de cand n-ai mai fost s-au schimbat multe… In fine, pornim. Avand in vedere ca locuim in partea diametral opusa a orasului a fost practic o mini-excursie.

Bulversare totala la momentul intersectarii podului-minune, ce sa va spun… indicatii pe orbecaitelea :Ia-o pe-acolo, ba nu, e interzis! Pe dincoace, ia-te dupa loganul ala! Da-I inainte, da’ vezi ca e o groapa mareee… nu-i nimic, a fost… Acu’, nu ca-s eu blonda, dar poate pe lumina zilei o fi mai clar… Scapam de masina undeva pe langa R2 caci nu eram siguri de locuri de parcare. Si incepem slalomul printre troiene vechi de zapada, balti proaspete, flescaiala universala. Eh, asa-i in Regie…

Cu uimire remarc localuri noi, cochete. Intram intr-o cafenea la intamplare. Pe usa scris mare: Fumatul este permis in acest local! Ei, da, asa-i in Regie… Inautru mare, surpriza mare. Atmosfera comparabila cu a oricarei cafenele de fitze din dorobanti. Mai putin fauna. Si preturile. Deci: muzica chill-out nici prea tare, nici prea infundat, menu bogat in cafele, cocktailuri, etc. mai putin bere, drept pentru care decidem sa nu incheiem colinda. Servire prompta si placuta. Toalete ok. Hmm, deci se poate!

Dupa asa debut placut, continuam veseli. Niciuna, nici doua, cineva propune Piranha. Brr, zic, nu-i bun! Mi-aminteam servirea proasta, toaletele dubioase, atmosfera imbacsita si in general, un feeling prost. Ntz-ntz! Iar te pripesti, mi se spune. Si iata-ne peste Dambovita, la Piranha. Ce sa zic?! E cel mai mare si mai frumos pub de prin Bucuresti! Exact asa cum va spun, niciun pic de exagerare! La interior, desi se fumeaza la liber, nu e fum. Decoratiunile… o nebunie! Numa’ timp sa ai si ochi sa te holbezi si sa descoperi fiecare detaliu: ceasuri, multe ceasuri – de la pendule, la d-alea de buzunar, spanzurate pe-un stalp, obiecte vechi de toate felurile, fiare de calcat, rasnite, gramofoane, oglinzi in rame vechi, si cate si mai cate… In spatele barului, la vedere, intr-un acvariu urias, frumos luminat, inoata ditamai pestii. Nu, nu-s piranha, dar zau daca mai conteaza! Scaunele sau banchetele sunt din lemn masiv, incapatoare si neinghesuite. De ospatari, oricat as vrea sa carcotesc, nu pot sa spun de rau. Erau o armata si zbarnaiau pe-acolo ca vrabiile. Muzica gadila placut urechea (cat am stat am retinut un Vali Sterian la un moment dat, de m-a uns pe suflet) dar erau si plasme maricele cu nush-ce football pe ele.

Ah, in meniu trebuie sa va atrag atentia la capitolul ceaiuri. Eu mi-am luat unul numit “Bunastare”! Mi s-a parut dragut sa-mi imaginez baiatul cerand la bar “ O bunastare pt doamna, la masa 3!” Hi hi hi! Mai era unul denumit “Vreme furtunoasa!” si altele, la fel de haioase, toate din amestecuri de plante naturale. Am stat mult si bine in local. Mi s-a povestit cum ca gradina este superba, ca o gradina botanica in miniatura, in plus gazduieste diverse animale si pasari. Am trecut si proba de foc a toaletei. Cand aud ca este afara, zic: Ahaaa! Iata punctul slab. Ei, bine, nu. E-adevarat, iesi afara pentru a ajunge la ea, dar curatenia si apa calda de la chiuveta compenseaza.

Ne-am retras tarziu, dupa miezul noptii si localul era in continuare animat, fara a fi aglomerat totusi. Viata de noapte civilizata. Recomand celor ce vor sa scoata in oras straini, sa-i duca in Piranha. Nu se vor face de cacao, asta-i sigur!