Hot City - Cultura urbana feminina

Nu inteleg atractia pe care o au fetele pentru profesorul lor de sport. Incearca sa fie cat mai aproape de el, ii zambesc imbujorate printre picurii de transpiratie, ii arata sunculitele si asteapta ca el sa le topeasca numai cu privirea.

Eu din profesorii de sport nu aud decat o voce, iar de vorbit cu ei o fac doar in gand si de obicei este un discurs neaos, presarat cu multe injuraturi, nu foarte colorate ca nu mai am forta sa ma gandesc si la asta pe langa nenumaratele calcule de genul – sa mai ridic inca o data piciorul sau sa ma declar moarta si sa ma prabusesc in rusinea fericirii celorlalte ca uite, inca una nu mai poate ??

Vocea ultimului profesor este mai batjocoritoare decat a celorlalti. Spre disperarea mea lungeste vocalele, cam asa cum fac baietii de pe la spatele blocului si imi inchipui ca este unul din ei, da, unul din aceia pe care nici nu ii bag in seama, nici nu ii vad. Numai ca la sala nu mai pot ignora acest baiat din spatele blocului si stau si ma rog de el in gand sa o lase mai moale. Aiurea, ritmul este la fel de indracit, nu inteleg cand mai are timp sa si prelungeasca vocalele!

Daca mi se intampla sa ridic ochii este si mai rau. Este un pic grasut, imbracat cu pantaloni bufanti si imi masoara muschii din ochi sa vada cat de repede o sa imi dau duhul. Cum isi permite? Ma sperie ingrozitor. Daca el dupa ce ca face sport toata ziua inca isi pastreaza grasimita de bebelus ce sanse am eu daca merg de doua ori pe saptamana sa arat ca o madona?

Fetele nu inteleg nimic din animozitatea mea fata de profesorul de sport, ii zambesc cu spor printre picurii de transpiratie, cersesc laude ca in scoala generala si il inconjoara la sfarsitul orei de parca ar fi un guru.

Viata este ingrata, iar eu nu devin mai madona oricat as incerca. De vina nu poate fi decat profesorul de sport. Cred ca data viitoare am sa ii spun sa lase in pace vocalele si sa mai rareasca ritmul.