Hot City - Cultura urbana feminina

In mare parte cand te uiti in jur vezi persoane atat de abatute de greutatea insurmontabila a mutarii unui bob de orez, incat ajung sa isi toceasca talpile facand ture in jurul lui. Bobul ramane tot la locul sau. Talpile necesita si mai multe pingele. Timpul trece. Nimic nu se misca.

Iar altii, fara sa se gandeasca prea tare, intind mana si ce iese aia iese. Merg mai departe la urmatorul bob. Nici nu mai are sens sa ne intrebam cine obtine totusi niste rezultate, pentru ca este oarecum evident. Asta nu inseamna ca as milita pentru lipsa de gandire. Ci doar pentru folosirea imaginatiei in gasirea de solutii si nu de garduri.

Iar in plus, parca daca iti iese ceva ai mai mult chef sa mai incerci si altele. Oricat de micute. Dupa un timp indelungat se acumuleaza ele si in final obtii niste rezultate cu care chiar te-ai simti confortabil cand te uiti in oglinda. Ceea ce este o intelepciune de bun simt. Ba chiar de buzunar. Numai ca nu prea se intalneste. Mult mai des autosugestia merge chiar in directia opusa: ‘alaltaieri nu am facut asta, si nici ieri si nu a murit nimeni. Asa ca astazi imi iese cu totul din calcul’. Si asa, incetul cu incetul, renunti la tot felul de lucruri pe care le faceai. Mai putin sa te miri cum de unora le iese si numai tie nu.

Dar iti gasesti repede echilibrul, fiindca nu sunt atat de multi cei care debordeaza de energie si de idei. Cei mai multi sunt asemeni tie: nu stiu, nu se poate, oricum nu conteaza, nu mi se permite auzi din toate partile. Ambitia este la talpa gastii. Si intotdeauna altcineva este de vina. Parca am fi in padurea adormita. Mai ca imi vine si mie sa imi pun capul pe tastatura si sa inghet in asteptarea cutezatorului care sa ne aduca la viata.

Si daca asta se intampla intr-o industrie efervescenta si creativa precum internetul ma intreb cum o fi in celelalte. Oare pe bugetari daca i-ai taia in doua ar iesi din ei cenusa? Si de talpasii corporatiilor ce sa mai zic. Probabil numai amar si fiere de la atatea acte repetitive si atitudini de genul: taci tu, ca iti spunem noi cum se face!

Ii mai aud pe cate unii cum lauda criza pentru beneficiile aduse. Sa mai plece nulitatile!, zic ei, ca si cum pana acum cu totii ne-am fi scaldat in oportunitati si asta ne-ar fi facut lenesi. Eu dupa un an de criza nu pot decat sa observ decat ca visam mai putin. Si ne miscam in reluare. Nici nu stiu la ce sa ma astept dupa inca un an de criza. Oare cei lipsiti cu totul de energie si resurse financiare vor gasi ca nimic nu mai merita efortul si se vor intinde pe jos si vor muri?