Hot City - Cultura urbana feminina

Marele mit al romanilor care de abia ies de pe bancile facultatilor, fie ele economice sau de comunicare, este ca primul job trebuie sa fie intr-o mare corporatie. Daca este posibil, de provenienta straina. Si apoi nimeni si nimic nu le mai sta in cale ca sa ajunga si la jobul care le place.

Si uite asa se reped la joburi care abia de le acopera transportul, cizmulitele cu toc si mancarea de la pranz. Doar este bataie mare pe acele locuri, nu poti sa ai pretentii prea mari, fiind imediat inlocuibil si inlocuit. Toate marile corporatii au un departament de hr bine platit care exact asta face, flux de personal pe locuri mici, multe si neimportante. Le iese mai ieftin asa.

Daca este primul tau job la incepu te bucuri, wow, eu lucrez la acest brand! Si te lauzi in dreapta si in stanga ducand faima mai departe. Te uiti cu tainica multumire la sirurile lungi de birouri exact ca al tau, te strecori pe langa ficusul pus chiar sub tabla pe care sunt scrise target-uri care in capul tau nu suna a nimic, decat ca trebuie sa faci o treaba al naibii de importanta si ti se umfla inima in piept cand citesti pe peretii liftului tablouri in care sunt scrise mare si aurit valorile companiei. Da, pentru asa ceva chiar merita sa lupti! Pacat insa ca lupta ta consta in a lipi plicuri, sau a raspunde la telefoane cu aceiasi fraza standard sau alte repetari papagalicesti care nu iti cer nimic altceva decat multa tarie ca sa nu te scurgi sub scaunul biroului de plictiseala.

Toate acestea insa trebuie indurate cu stoicism, cam trei ani, daca vrei sa ajungi undeva. Nu in cadrul companiei cu pricina, acolo sansele sunt minime, fiindca ai intrat din start pe un post de sacrificiu. Ci altundeva, unde te vor baga in seama fiindca ai ‘scoala’ unei corporatii. Care scoala consta mai exact in a te face sa accepti sa te dai jos din pat la ore fixe, sa nu vorbesti atunci cand sari din ceea ce se asteapta de la tine, sa trimiti mailuri cu cc si sa rezisti la lungi sedinte mobilizatoare. Si toate acestea sa le ambalezi frumos in staniol cat mai stralucitor. Dupa ce te deprinzi sa fie obedient gata, toata lumea te vrea si te ia si te pune director pentru ca acum ai inteles ce este aia responsabilitate.

Acesta este mitul pentru care toata lumea se lupta ca sa intre intr-un loc unde se face militarie cu ei: sus, jos, culcat, ordinele nu se discuta, toata lumea 100 de flotari fiindca aveti un coleg care a incalcat interdictia, treci la spalat budele. Dupa cativa ani de asa ceva te deprinzi si iti piere orice urma de gandire si pretentie de independenta: stai intruna si astepti niste ordine de sus si niste batai pe spate ca ai fost cuminte si te-ai executat. Iar daca ele nu vin stai.. stai… stai.

Si eu stau si ma minunez cum de sunt atatia amatori de asa ceva. Cum de primul gand nu este – oare ce mi-ar placea mie cu adevarat sa fac, zi de zi? Ci cum sa fac sa ma angajez intr-o corporatie, ca apoi mi-a pus cel de sus mana in cap si nu mai am nicio problema. Sa fie atat de multi angajatori care au nevoie de marionete? Aiurea, nu, doar faptul ca o corporatie e exact ce ai nevoie pentru cariera ta este un mit bine intretinut de acestea. Fiindca este mai ieftin.