Daca punem egalitate intre lidership si capacitatea de a conduce pe altii, atunci leadership-ul se invata. Pe masura ce acumulam experienta se pare ca suntem din ce in ce mai capabili sa conducem. Desigur, nimeni nu ne garanteaza ca vom deveni Churchill, dar de o meserie de administrator de bloc tot ne putem lipi.
In sine asta este un lucru bun pentru ca de lipsa de anarhie si inregimentare de buna voie avem nevoie tot timpul mai mereu si peste tot. Mai ales la job unde toata lumea se viseaza un fel de lider, daca nu prezent macar viitor. Asa ca firmele serioase nu lasa la voia intamplarii, ci pregateste din timp liderii viitori obisnuind pe toata lumea cu ideea, si pe cei care conduc si pe cei care vor fi condusi.
Pregatirea liderilor se efectueaza in mai multe feluri. Dar intotdeauna incepe cu identificarea celor care au potential sa fie lideri. Se pare ca acestia sunt cei care invata repede, care raspund prompt in situatii decriza si nu sunt chiar dubiosi din punct de vedere moral. Daca totusi vreti ceva mai multa siguranta puteti da si niste teste serioase care sa identifice personalitatile potrivite. Numai ca aveti grija, e posibil sa aflati doar cat de mult isi doresc ei o astfel de pozitie si nu cum s-ar descurca ca si leaderi.
Odata ce ati ales un numar de persoane care vi se par potrivite incepeti niste cursuri. Cum principala calitate a unui lider este sa se cunoasca pe sine insusi inchideti-l intr-o camera si puneti-l sa se autoanalizeze pana i se umezesc ochii de atata autosensibilizare. Se pare ca pana nu iti atingi eul interior nu il poti atinge nici pe al celorlalti, indiferent ce o insemna asta. Sau spus cumva mai concret – dom’le vrei sa conduci, da stii catre ce? nu ai idee? Atunci du-te si gandeste-te si revino dupa ce stii raspunsul.
Pana se prind pe ce lume sunt mai invatati-i si cateva lucruri ceva mai concrete, cum ar fi time management, resurse umane stuff, lucrul pe baza de bugete, marketing si orice altceva le-o mai fi util. Daca nu vreti sa fie cu totul idioti mai dati-le si acces la mai multe informatii despre companie, mai lasati-i sa isi incerce norocul cu un proiectel doua fara sa le suflati prea aproape in ceafa. Daca credeti ca au ce invata de la voi atunci sa stiti ca leadershipu-ul se invata cel mai bine pe baza de exemplu. Ii puteti astfel invata lucruri inexplicabile precum cand e bine sa pui piciorul in prag si cand sa fii rational, cand trebuie sa te grabesti si cand a sta pe loc iti da un avantaj, in ce fel oamenii devin maleabili sau dimpotriva.
Iar daca esti o coporatie serioasa atunci obliga pe toata lumea sa invete de toate, pune-le standarde din ce in ce mai inalte, testeaza-i si educa-i incontinuu, creaza-le o viziune despre ce ar putea fi cariera lor, suficient de atragatoare incat sa ramana in compania ta si sa isi dea duhul pentru prosperitatea ei. Iar daca nu, probabil ca nici tu nu esti cine stie ce lider, asa ca mai bine ai incepe si tu chiar cu basic-ul, inchide-te intre patru pereti si afla cam ce vrei de la tine si de la viata.




























Unghii cu probleme. Tipuri
itsxqzws
Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...
Unghii cu probleme. Tipuri
Hello! , , , ,