Este vai de capul tau. Ti-am repetat de o mie de ori ca aceasta problema se rezolva asa. Ai spus ca ai inteles. Vad insa din cum te comporti ca tie chiar nu iti pasa ce ti se cere. Nu pot califica asta decat ca reavointa.
In comparatie cu cei din acelasi departament cu tine nu pari sa evoluezi deloc. Rezultatele tale au fost mediocre de la inceput si asa au ramas. An de an vad ca avem aceeasi discutie, ca nu pari sa capeti nici un fel de experienta. Imi pare rau sa iti spun ca nu vei promova si salariul ramane acelasi, desi ceilalti vor avea bonusuri si alte beneficii.
Nu ti-ai atins nici macar 40% din obiectivele pe care le aveai. Eu acum ce sa fac cu tine ? Ar trebui sa nu iti mai dau nici o sansa, pari un fel de cauza pierduta. Si nu imi spune ca altii sunt de vina. Colegii tai cum de s-au descurcat ?

Toata lumea spune ca esti o persoana imposibila cu care nu se poate coopera. Prea agresiva, prea alunecoasa. Eu inteleg ca esti cel mai bun si probabil ti se pare ca ai dreptul, dar totusi ar trebui sa pastrezi niste aparente. Nu te ajuta cu nimic daca lumea din jur te displace.
Eh, da, neplacut. Evaluarea este procesul prin care vine cineva si iti spune unde stai bine, unde stai prost, ce ar mai trebui sa imbunatatesti. Daca lucrurile merg bine pe seama evaluarii mai capeti o promovare, un bonus, o marire de salariu. Daca nu merg chiar asa de bine te poti bucura de o mustruluiala formala si pe puncte insotita de o amenintare prea putin voalata.
Evaluarea este un proces pentru ca face parte dintr-un intreg sistem conceput sa asigure performanta ta ca angajat si prin urmare perfomanta companiei pentru care lucrezi. Deci ea vine la pachet cu obiective, descriere de post, programe de training, feedback regulat, etc. Altfel este doar o injuratura.
In al doilea rand evaluarea este ceva formal, pentru a se asigura astfel o baza nesubiectiva si masurabila, comparabila de apreciere a eforturilor / rezultatelor unor persoane. Evaluarea e formala fiindca se vrea corecta. Cu alte cuvinte, la auzul frazelor de mai sus tu ar trebui nu sa iti spui ca emitentul este un dobitoc, ci sa iti faci mea culpa. Fiind formala evaluarea se bazeaza pe un anumit formular, urmareste o anumita perioada de timp, respecta anumiti pasi de efectuare.
Evaluarea e considerata a fi raspunsul potrivit pentru o multime de probleme, de la managementul de personal pana la gasirea caii celei mai potrivite de dezvoltare viitoare. Dar, de fapt, chiar daca firmele cu pretentii o practica in marea lor majoritate, toata lumea o uraste, de la evaluati la evaluatori, iar efectele ei sunt adesea demoralizatoare. In urmatoarele articole vor fi atinse cateva puncte mai sensibile care ar putea sa faca acest proces sa fie benefic si nu numai inca o bifare in lista de motive pentru a deveni liber intreprinzator.




























Afectiunea se scurge prin buzdugan
Eu cred ca articolul acesta precum si altele scrise sunt fie inventii foarte...
Unghii cu probleme. Tipuri
Hello! , , , ,
Oda barbatului in rac
.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...