Pe Raluca Mihalachioiu o cunosc de o buna perioada de timp, ea fiind cea care ma tinea la curent (pana acum cateva luni) cu tot ceea ce se intampla nou la Baneasa Shopping City. De la Rogalski&Grigoriu a trecut la The Public Advisors, propria ei firma, pe care a fondat-o la o varsta la care altii poate se gandesc ce cariera ar vrea sa urmeze. Mai multe despre toate acestea si despre cat de dificil sau nu este sa pornesti un proiect de amploare in PR, aflati din interviul de mai jos.
Adina: Buna Raluca. Intai de toate te rog sa te prezinti, pentru cei care nu te cunosc si citesc despre tine pentru prima oara.
Raluca Mihalachioiu: Deja au aflat ca ma numesc Raluca, pot adauga eu si Mihalachioiu. Am intemeiat in noiembrie 2008 agentia de Relatii Publice - The Public Advisors. M-am hotarat sa fac acest pas dupa ce am trecut prin experiente profesionale din cele mai diverse, insa toate legate de acest fascinant domeniu al relatiilor publice.
Experienta mea profesionala pe scurt: am castigat 2 medalii de la Olimpiadele Comunicarii pe cand eram mai micuta (una de aur si una de argint), am castigat apoi Golden PR Award for Sudents in cadrul celei mai prestigioase competitii de PR din Romania, ulterior am lucrat ca PR Consultant in cadrul Tempo Advertising (devenita Rogalski-Grigoriu PR).
Acolo am castigat impreuna cu echipa din care faceam parte Golden PR Award pentru campania realizata pentru Baneasa Shopping City, premiu care a contribuit alaturi de multe altele ale colegelor mele la desemnarea agentiei ca fiind Agentia de PR a Anului 2008. In plus, am lucrat in toamna anului 2008 ca si consultant de comunicare pe langa un om politic in cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
Iar acum m-am oprit din goana construindu-mi un locusor doar al meu: The Public Advisors si gasindu-ma din nou la inceput de drum - un inceput plin de avant si frumos dar in acelasi timp dificil.
Adina: Am vazut ca de ceva timp ai schimbat logo-ul. Nu mai scrie Rogalski&Grigoriu ci The Public Advisors.
Raluca Mihalachioiu: Intr-adevar am schimbat logo-ul. Sunt tare mandra de logo-ul cel nou dar si de cuvintele care il insotesc: The Public Advisors.
Trebuie sa va explic mai intai conceptul pentru a putea intelege ideea per ansamblu. Sintagma „public advisors” s-ar putea traduce in romaneste „consultant pe probleme publice”. Am vrut sa evit simplul PR pentru ca, in Romania, acesta a fost de cele mai multe ori restrictionat la „relationare cu presa”.
Asadar, un „public advisor” este mai mult decat un om care mentine relatia cu presa (dar in acelasi timp isi pastreaza si aceasta functie). Un „public advisor” este un consultant in adevaratul sens al cuvantului pe probleme de comunicare publica. El este in masura sa realizeze strategii de comunicare, sa le ajusteze, sa rezolve probleme si crize si sa caute si sa foloseasca noi si noi canale de comunicare. El este un adevarat sfatuitor (= advisor) al clientului sau.
Acest concept pus langa logo-ul nostru simplu, jucaus, dar in acelasi timp sobru, realizeaza un tot unitar. Daca ne uitam putin la logo, am putea spune ca este o „mazgaleala”, o podoaba capilara nepieptanata ?, un ghem de ate, si cate si mai cate. El este de fapt un ghem al ideilor. Ghemul tine acolo in interiorul sau toate ideile noastre bune, frumoase, creative, tot ceea ce echipei noastre i-a trecut pana acum prin minte si tot ceea ce va inventa in continoare in toate proiectele ei.
Ghemul nostru s-a nascut dintr-o legenda. Am plecat de la mitul Firului Ariadnei din mitologia greaca, fir fara de care nu se putea gasi iesirea din labirint. Tot astfel oferim si noi clientilor nostri solutii pentru a se descurca in acest imens labirint al mass media, pentru a se descurca pe caile intortocheate ale comunicatii in spatiul public.
Despre cum este la inceput de drum cu o firma de PR
Adina: Cum ai decis sa pui pe picioare propia ta firma de PR?
Raluca Mihalachioiu: Sa am propria mea companie este un vis mai vechi de-al meu : inca din facultate. Cred ca totul s-a infiripat in mintea mea atunci cand am obtinut medalia de aur la Olimpiadele Comunicarii in 2005 la proba de Relatii Publice. O echipa minunata si cateva luni de competitie acerba m-au facut sa imi dau seama ca acesta este domeniul in care vreau sa cresc, ca acesta este domeniul care mi se potriveste si in care pot sa excelez. Cam atunci a aparut ideea in capul meu.
„Implementarea” a avut loc in noiembrie anul trecut cand inca nu se vorbea nimic despre criza, cand totul parea linistit si lumea parea sa fie a mea. Usor, usor, mi-am dat seama ca realitatea e ceva mai „cruda” si ca efortul meu trebuie sa fie foarte mare cel putin acum la inceput de drum. Dar si rezltatele sunt mult mai satisfacatoare atunci cand muncesti pentru tine, atunci cand pui piatra cu piatra la temelia companiei tale.
Adina: Pentru cei care viseaza la a avea si ei firma lor de PR, povesteste putin ce presupune acest lucru. Cum procedezi? De ce resurse ai nevoie? Acte, stampile etc?
Raluca Mihalachioiu: Cred ca ai spus cuvintele magice : “acte”, “stampile”. Ele sunt lucrurile pe care eu le uram cel mai tare dar care intre timp au devenit prietenii mei cei mai buni. Adevarul este ca daca nu te imprietenesti cu cifrele, actele, bilanturile si facturile, nu ai cum sa conduci o afacere, nu ai cum sa-i gandesti strategia de dezvoltare si sa o transformi intr-o companie profitabila.
In ceea ce priveste relatiile publice, trebuie ca inainte de acte si stampile sa ai ceea ce se afirma din primul cuvant ce alcatuieste domeniul de activitate: relatii. Si sa nu intelegeti asta intr-un sens negativ. Nu vorbesc aici de pile sau lucruri de genul. Trebuie doar sa fii un om conectat in domeniu: sa cunosti oamenii din presa care scriu la cele mai diverse publicatii pe cele mai diverse domenii, si, in acelasi timp sa cunosti si diversi oamenii din piata, de la diferite companii, mai mici sau mai mari care iti pot deveni clienti in viitorul apropiat.
In rest, alte resurse de care ai nevoie ar fi: o identitate grafica, un sediu mobilat dragut care sa te reprezinte, un mijloc de transport care sa te duca la zecile de intalniri pe care le vei avea zilnic, nervii necesari pentru infiintarea unei firme si pentru a rezita cozilor de la Registrul Comertului, un contabil si un consultant in domeniul juridic. Cam asta inseamna pe scurt infiintarea unei companii de PR. De fapt asta a insemnat pentru mine nasterea agentiei The Public Advisors.
Adina: Costa mult sa iti deschizi propria firma?
Raluca Mihalachioiu: Nu iti trebuie o suma exorbitanta, daca ne referim aici la partea legala (acte, etc.). Exista si facilitati oferite tinerilor din Romania pentru a incuraja antreprenoriatul pe care va sfatuiesc sa le folositi atunci cand vreti sa va incepeti o afacere. Informatiile le gasiti pe internet la cel mai simplu search pe google.
Adina: Ai pastrat o parte din clientii vechi? Presupun ca nu e tocmai usor sa iti gasesti clienti noi avand o firma nou infiintata?
Raluca Mihalachioiu: Nu am pastrat nici macar unul dintre clientii cei vechi pentru ca aceasta practica mi se pare sincer foarte josnica. Am invatat si am crescut profesional in interiorul companiei in care am lucrat anterior. Consider o dovada profunda de lipsa de etica profesionala sa „furi” practic de la cel care te-a crescut.
Asta nu inseamna ca nu mai vorbesc din cand in cand cu reprezentantii vechilor clienti care pana nu de mult erau parte din viata mea zilnic. Ne intalnim la evenimente si ne scriem pe zidurile din Facebook. Dar nimic mai mult.
Adina: Ce probleme intampini in comunicare fiind la inceput de drum cu agentia?
Raluca Mihalachioiu: Cred ca cel mai tare te lovesti de lipsa de notorietate a agentiei pe piata, dar si de lipsa de educatie in domeniu a potentialilor clienti.
Prima problema o vom remedia treptat. Pas cu pas ne vom comunica si pe noi in piata asa cum o facem si pentru fiecare dintre clientii nostri.
In ceea ce priveste cea de-a doua problema nu putem decat sa crestem odata cu tara, cum se spune. Foarte multi dintre clienti nu inteleg exact mecanismele relatiilor publice si felul in care ele le vor ajuta businessurile. Acesta este motivul pentru care atunci cand merg la un astfel de potential client, includ in prezentare si notiuni generale de PR. Cu toate acestea, cu cat piata de PR va creste in Romania, cu atat mai multa notorietate va acumula acest domeniu si cu atat mai multi clienti vor intelege cu ce putem noi sa-i ajutam.
Despre proiecte de viitor si inevitabil despre criza economica
Adina: Ce proiecte ai in derulare la ora actuala?
Raluca Mihalachioiu: Proiectele in derulare sunt de fapt mai mult proiecte in debutare. Ceea ce vreau sa spun este ca cele mai multe dintre ele sunt la inceput de drum.
Un proiect foarte drag sufletului meu este cel pe care il realizam pentru comunitatea artizanilor handmade din Romania : Breslo. Pentru ei am creat împreuna cu prietenii nostri Pygmalion Advertising o serie de festivaluri-targ. Astfel, bucurestenii pasionati de dichis si care isi doresc frumosul in vietile lor au putut cumpara cele mai trasnite obiecte de la IarNaroc, IarNaroc 2 de Dragobete, Targusor si Targ cu Talc. Indiferent de locatia aleasa (targurile s-au desfasurat in mai multe ceainarii din Bucuresti) evenimentele au atras atentia presei de toate felurile. La targuri s-au vandut produse ca : rochite, pantofi lucrati manual, cercei, brose, rame de tablou, jurnale din hartie, elefantei si bufnite din stofe alese, ceainice pictate manual, caracatitele karakiri, palariutele Fandacsia, gentute crosetate si mule altele.
Mediatizarea evenimentelor a fost de un real succes. Am avut parteneri media radiouri, publicatii de timp liber si chiar portaluri online. Am atras atentia Observatorului de la ora 19:00, a Stirilor Kanal D si a emisiunii de stiri de la Prima TV – Focus. In plus, evenimentele au beneficiat de o acoperire generoasa si in presa scrisa, online si in comunitatea de bloggeri. Unii dintre artizanii prezenti la targuri au dar chiar interviuri mai complexe in cadrul unor emisiuni televizate.
Alte proiecte pe care The Public Advisors incepe sa le comunice sunt din cele mai diverse domenii: fashion, retail, financiar, arhitectura, ecologie, medical, luxury.
Adina: Poate te asteptai la intrebarea asta insa nu ma pot abtine sa nu te iscodesc putin: cum te afecteaza din punct de vedere al business-ului criza economica?
Raluca Mihalachioiu: Fiind la inceput, nu as avea cum sa compar primul trimestru din 2009 cu aceeasi perioada din 2008 si sa pot face o evaluare a situatiei din punctul acesta de vedere. Asa cum a debutat businessul, pot spune ca nu m-a afectat aceasta criza financiara in mod direct. Cu toate acestea, din informatiile pe care le mai am si eu de la colegii din piata, am putut obsera o tendinta a clientilor de a fi mai calculati in ceea ce priveste bugetele.
Adina: Ai ceva proiecte legate si de online ?
Raluca Mihalachioiu: Deocamdata m-am axat pe servicii clasice de PR, dar in acelasi timp am profitat de ascensiunea pe care o au intrumentele de comunicare si networking de tip 2.0. Cu toate ca majoritatea clientilor The Public Advisors vor fi omniprezenti pe online, ar fi mult prea ambitios sa afirm ca am proiecte mari dedicate acestui mediu de comunicare.
Ceea ce pot adauga este ca am in vedere proiectul personal de a construi site-ul The Public Advisors atunci cand portofoliul companiei o va cere, cu un blog incorporat pe care voi scrie despre experientele de la birou si de a fi activa pe retelele sociale deoarece sunt sigura ca aceata este o modalitate buna de a promova, de a metiatiza, deci de a comunica.
Daca tot ce am enumerat mai sus se poate numi proiect legat de online, atunci schimbam raspunsul in da.
Adina: Din punctul tau de vedere cam la ce nivel ne situam din punct de vedere al PR-ului comparativ cu tari precum Marea Britanie, SUA sau Franta?
Raluca Mihalachioiu: Ai spus aici nume mari, tari in care acest domeniu s-a nascut de aproape un secol. Luand in considerate facptul ca PR-ul romanesc are o varsta incerta : intre 10 si 15 ani, este absolut evident ca nu putem fi la nivelul lor.
Insa, trebuie sa avem in vedere si o anumita diferenta intre competentele oamenilor de PR din Romania si cerinta generala de astfel de servicii pe piata. In ultima perioada tot mai multi specialisti urmeaza cursuri ale unor institutii cu prestigiu in domeniu la nivel modial. Cu toate acestea multi manageri de companii, multe companii, nu constientizeaza inca puterea serviciilor de relatii publice.
Putem spune chiar ca asistam la o situatie pentru care ”Teoria formelor fara fond” are o aplicabilitate practica. Noi, oamenii de PR aducem pe piata servicii din ce in ce mai elaborate si mai sofisticate in domeniul comunicarii, insa realitatea pietei sufera de un decalaj temporal normal. Cu toate acestea, sunt sigura ca in urmatorii 5 ani vom asista la un sincronism intre clienti si serviciile agentiilor.
Adina: De ce anume are nevoie un bun comunicator astfel incat sa isi atraga cat mai multi clienti?
Raluca Mihalachioiu: In primul rand de o retea cat mai extinsa de prieteni in cat mai multe domenii posibile. Apoi, bineinteles, are nevoie de calitatile specifice unui om de PR. Trebuie sa fie analitic si in acelasi timp sa gandeasca strategic. Trebuie sa aiba o cunoastere temeinica a mass-media romanesti, si, nu in ultimul rand, trebuie sa stie sa isi vanda produsele si serviciile, sa aiba calitati de discurs si prezentare de la bune spre excelente. In plus, nu trebuie sa uitam ca are nevoie si de putin noroc – norocul de a se afla in momentul potrivit in biroul clientului potrivit.
Cat la suta e inspiratie si cat transpiratie
Adina: Daca ar fi sa faci un raport pregatire-relatii-noroc care ar fi acesta tinand cont de domeniul in care activezi?
Raluca Mihalachioiu: Uff !! Grea intrebare ! Raspunsul depinde foarte mult de ceea ce iti doresti sa realizezi. Daca esti nerabdator sa ajungi la profit cred ca cele trei vor fi reprezentate disproportionat. Dar daca iti doresti sa evoluezi pas cu pas fara sa sari peste etapele firesti ale dezvoltarii unei agentii de PR, atunci ai nevoie de 33% pregatire, 33% relatii si 33% noroc. Aceasta este si balanta pe care eu imi doresc sa o folosesc pentru The Public Advisors.
Adina: Ce proiecte de viitor ai ? In ce directie iti doresti sa mergi ?
Raluca Mihalachioiu: Dezvoltarea agentiei este ea insasi un proiect voluminos pentru noi. Aceasta creste deja prin clientii pe care i-am atras si prin proiectele pe care le dezvoltam pentru ei. Ne-am propus sa ajungem un nume cunoscut in PR-ul romanesc dar nu numai prin cifre sau numar de clienti, nu prin cantitate, ci prin calitatea serviciilor oferite de The Public Advisors.
Iar in ceea ce priveste directia, aceasta va fi caracterizata de diversitate. Imi doresc sa lucram proiecte in cat mai multe domenii in care sa punem suflet si inovatie. Deja lucram cu doctori si cu finantisti, cu producatori de lux si cu artisti hand-made acumuland expertiza in cat mai multe domenii. Toate acestea ne vor recomanda cu siguranta oricarui viitor client ce ne va trece pragul.




























Oda barbatului in rac
.......superb,acum inteleg multe,nu stiu daca rezist,oricum fericita ca si cu...
Bratari impotriva starilor de greata
intr adevar functioneaza,pana se largesc .
Exercitii pentru gambe suple
Le am incercat ,sa vedem rezultatele.