Hot City - Cultura urbana feminina

Sabina: Buna Ioana. Stiu ca ai 26 de ani lucrezi in cadrul Universitatii de Teatru, esti teatrolog (critic de teatru), scrii romane si piese de teatru, iar de curand ai avut si 2 expozitii de fotografie. Poti sa ne povestesti putin despre fiecare?

Ioana: Deocamdata sunt asistent universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Universitatii de Arta "George Enescu" Iasi. Am terminat filologie la Univ. "Al. I. Cuza" si-am continuat cu studii de Mater la Teatru. Acum sunt si doctorand in Teatru. Imi place enrom de mult ceea ce fac: cercatare, studii, critica de teatru. Si daca faci critica de teatru, inevitabil intri putin si pe "vechea dragoste" - literatura, pentru ca de la text la spectacol e o distanta mica, un parcurs extraordinar. Si cind spun extraordinar, ma refer extra-ordinar, iesit din comun.

Sabina: Imi amintesc ca in timpul facultatii ai avut o piesa de teatru pusa in scena cati ani aveai?

Ioana: Au fost chiar doua spectacole. Si niste regii secundare. 20-21 de ani. A fost una din formele in care ma putea manifesta atunci. Era forma mea de a spune "nu", de a "revolutiona". Acum teatrul pentru mine e "putin altceva".

Sabina: Ce vroiai sa revolutionezi atunci?

Ioana: Pe la 20 de ani, voiam sa revolutionez tot, ca orice tinar cind se trezeste intr-o lume care nu i se pare perfecta. Eram un mic demiurg “nu”.

Sabina:Cum ajungi sa scrii si sa pui in scena o piesa de teatru la 20 de ani?

Ioana: Am facut teatru din timpul liceului - "Mihai Eminescu", Iasi si o scurta perioada la Centrul Cultural Francez. Era o trupa de teatru a liceului in limba franceza.

Sabina: Cum ai inceput sa scrii?

Ioana: Pe la 14 ani am publicat prima data, in revista "Cronica", m-am dus la usa lor, cioc-cioc, "Domnule redactor, Valeriu Stancu, eu scriu!". Si dupa ce am publicat eu proza poetica am spus, let's get to real things, si-am intrat in roman. Si cum tot nu puteam scrie ca ceilalti, am scris ca mine, povestiri in puzzle. Erau nuvele, legate intre ele de personaje, ceva gen Nostalgia al lui Cartarescu.

Sabina: La ce varsta ai scris primul roman si cand a urmat al 2-lea?

Ioana: Pe la 16 ani l-am scris pe primul. In anul II de facultate a iesit al doilea roman, dupa care am spus iar "let's get to big stuff" si am intrat in critica

Sabina: Cum ai trecut de la proza la teatru?

Ioana: Proza-teatru - aceeasi multiformitate. E placerea de a calatori in mine insami. Aveam nevoie sa ies din niste tipare si sa intru in alt cadru. Si apoi cred ca mereu am in mine jocul, un fel de homo ludens, de care e absoluta nevoie, ca e joc cu litere si "feluri de a spune" ca e "joc cu oameni si masti si mise en place" - de fapt nu fac altceva decit sa mangai copilul din mine

Sabina: Cum te-ai simtit sa te afirmi artistic atat de devreme in viata?

Ioana: Cum sa ma simt… acum ma simt tot "fata mamei" si ioana cea simpla care si-a lasat acum plete. Nimic deosebit. Probabil ca atunci a fost momentul.

Sabina: Ce te inspira sa scrii?

Ioana: Exista, cel putin la mine, doua tipuri de inspiratie, insipiratia dinainte de a ma maturiza (culori, trasaturi, mirosuri) si inspiratia dupa ce m-am "pervertiti" (sensul e neaparat bun) intre carti si multe-multe filme.

Sabina: Cum functioneaza cele doua?

Ioana: Inspiratia "pervertita" e foarte vasta si uneori imi vine, daca s-ar putea, sa fac tabula rasa, sa nu mai stiu de Eschil si Euripide, de Mozart sau Dream Theater. Sa uit de Tarkovsky sa uit de Beckett. Asta nu inseamna ca inspiratia “dinainte” a disparut. De fapt, se mai intimpla uneori sa am treziri de constiinta pura  si sa ma aplec pe trotuar foarte mult sa ma uit cum e reflexia oamenilor pe asfalt dupa ce a plouat. Dar s-ar putea ca apoi demonul bagajului cultural sa revina si sa spun, uite asta e o imagine exact la in filmul lui Michalkov... etc. Repet, am pus ghilimele la "a perverti", dar e acolo un demon in bagajul informational..

Sabina: Dar nu regreti perioada de dinainte?

Ioana:… si nici pe cea de dupa, sunt doua etape diferite de formare, sunt constienta de ele si ma bucur in momentul cind ele coexista.

Sabina: Am o intrebare ce tine mai mult de curiozitatea unui cititor: pe ce scrii? Folosesti calculatorul sau esti genul de scriitor care foloseste hartie, servetele de prin restaurante, din astea?

Ioana: Acum pe calculator. Dar am doua "anticuri" la care tin mult. Un porte-plumme de 100 de ani si o masina de scris veche de 120 de ani functionabila. Si le tin pe birou pe amindoua…si le sterg de praf. Inainte de calculator scriam  pe caiete dictando, din alea pe care sugea hirtia, scriam cu stilou made in china, cu capac cu ursulet panda.

Sabina: Mi-ai spus ca esti si critic. Ce fel de critic esti?

Ioana: Eu sunt genul de critic care intotdeauna gaseste ceva bun in ceea ce vede, si ma refer la carti si teatru, critica la manele nu am ajuns, Slava Domnului, sa fac. Altfel, acolo undeva ceva scirtaie. Spun: "acolo se putea" sau "ne-am fi dorit", dar oricum stiu ca a doua zi autorul care a citit sare peste pasaj si zimbeste. Si ma simt si eu mai bine asa, gasind ceva mic, bun, in fiecare carte sau in fiecare spectacol.

Sabina: Spune-mi despre expozitia ta de fotografii

Ioana: Am avut doua expozitii: prima colectiva cu fotografa Mihaela Jipa din Piatra Neamt si cu Irina Frasin (asistenta la Facultatea de Filosofie) - asta a fost in Sage Cafe, anul trecut (2007). Iar a doua expozitie, anul acesta, individuala, in fostul magazin Acaju, acum cafenea pe strada Sf. Sava.

Sabina: Care sunt temele pe care le abordezi in fotografii? De fapt spune-mi ce fotografiezi.

Ioana: Prima expozitie a fost pe "feminitate" iar a doua expozitie a fost pe "dragoste". Insa ele efectiv incerca mai degraba sa arate lumii ceea ce se vede cu ochiul meu. Pentru mine fotografia e o pasiune, nu ma pot numi profesionist, desi poate ca am si scaparari de profesionist. E modul meu de a "incremeni clipa". Imi place sa arat oamenilor ce, sau "pe cine" vad.

Sabina: Sunt instantanee sau le pregatesti?

Ioana: E munca de studio. Si spun "munca" in sensul clar, recunoscut si asumat, al unui fotograf-regizor. Imi pregatesc coltul de camera, spatiul care imediat se transforma dintr-un simplu loc tridimensional, intr-o "scena" unde se afla "personajele": la femme fatale, travestitul, chipul dublu etc. Unele modele imi sunt prieteni, altetele sunt studenti la teatru, altii chiar actori.

Sabina: Deci teatrul a devenit fotografie..

Ioana: Da. Si fotografia un moment de teatru

Sabina: Cum ai timp pentru toate?

Ioana: Cind trebuie program, e program, cind e relaxare , e somn, si cind e relxare lucrativa, e fotografie. Uneori te enervezi si spui, azi nu mai scriu nimic despre Godot, iesim la shooting sau "alo! laura, vii pe la mine sa bem o cafea si sa facem o sedinta foto? - ce haine sa-mi iau la mine? recuzita, ceva?". Si Godot  asteapta pe masa a doua zi, schimbi pur si simplu "obiectivul" si parca ti-era dor sa vorbesti despre deus absconditus in scrierile beckettiene. Cred ca timpul asta se refera la notiunea de dor: "mi-e dor sa fac o sedinta foto" / "mi-era dor sa revad Satirycon in regia lui Fellini", si-atunci se creeaza bresa de timp.

Sabina: Ai spune ca esti un om obisnuit, adica iesi cu prietenii, mergi la shopping chestii banale? Sau imaginea aceea a scriitorului torturat de inpiratie si izolat intr-o camera e cea mai buna decriere pe care ti-ai face-o? 

Ioana: Hmmm. Izolarea, in cazul meu, nu e un raspuns. Eu imi gasesc sursa de energie, de "viziune" in ceea ce vad, in vacante, in iesiri de week-end, in oamenii dragi sau in prietenii pe care-i vad si cu care pot vorbi la cafea, la ceai, sau, na... la o hamsie cu bere pe o terasa, ca si sub forma asta Ionesco e la fel de valoros cind il dezbati. Iar shopping-ul la mine e ceva de genul - "iar s-au rupt ciorapii noi-nouti, societatea asta de consum, dom'le... hai la magazin sa-mi iau altii"


Sabina: Daca una din persoanele care vor citi interviul ar dori sa faca ce ai reusit tu: sa scrie sa publice, sa fie libera sa exprima ce ii trece prin minte, ce i-ai spune?

Ioana: I-as spune, uite o fericire pe ziua de azi, o fericire pentru mine, un drum frumos pentru cel care l-a ales, chiar daca uneori drumul e mai greu, panta e mai inclinata, toate isi au raspunsurile undeva. Avem nevoie de "frumosi visatori". Avem nevoie de Don Quijote, inca mai avem nevoie de el. Practic spus: curaj, incredere, sa stie sa deschida usa, sa-si urmeze visul, dar sa-l urmeze structurat, constient, "cu masura" cum ar spune Shakespeare.

Sabina: Adica?

Ioana: Daca isi doreste sa scrie, sa scrie, insa sa nu ramina cu foile aruncate in sertar, atunci actul artistic ramine fara raspuns, e util doar celui care l-a facut, si la un moment dat nici lui. Actul artistic trebuie impartasit, pentru a putea primi "interpretari". Si sa creada in ceea ce face.

Sabina: Toata lumea e foarte curioasa cand vine vorba de partea financiara in cazul unui scriitor. Oamenii traiesc cu impresia ca ori mori de foame, ori esti putred de bogat (daca esti Sandra Brown). Cum stau cu adevarat lucrurile?

Ioana: Recunoasterea (implicit recunoasterea financiara) vine in timp. Eu sunt genul de om care nu-si doreste vila cu balcon forjat. Si pentru ca stau intr-un apartament cu doua camere, pot rezista si ca om de cultura. Pina la urma e o chestiune de alegere si asta se leaga de ceea ce ma intrebai putin mai sus, cind vorbeam de cititorul interviului care ar vrea sa faca "asemeni" mie. Dar daca ar fi ca o persoana sa se intretina doar din scris sa zicem ca e greu sa faca asta la inceput. Un om de cultura stie de la bun inceput ca nu-i genul unui fotbalist si de aici decurg toate
Nu e usor sa te intretii din scris, insa in ceea ce m-a privit am avut multiple deschideri si daca n-a fost azi sa-mi iau banii de la ziar am vindut un tablou. Ar fi bine, nu stiu, e o parere personala, ca un tinar care pleaca de acasa si intra la o facultate intr-un oras "mai mare, asa" sa nu se astepte de la inceput sa cistige averi. Banii multi si recompensele nu vin "peste noapte"

Sabina: Ok deci e dificil dar depinde daca vrei sa fii Poe sau Banel, iar in cazul unui Poe e util un al doilea job, nu?

Ioana: Da, un al doilea job, si poate si un al treilea, dar sa nu dea in branci ca vine mama apoi cu vitaminele sa reanimeze situatia.