Hot City - Cultura urbana feminina

Galeria proaspat deschisa MensualArt 25 e in centrul Bucurestiului, aproape de Piata Victoriei. In doua camere mari si late, sunt expuse intr-o dezordine studiata (sau nu) picturi, sculpturi, tapiserii si  asa mai departe; asa cum sunt asezate, parca nu au loc unele de celelalte si se lupta care sa starneasca interesul connaisseur-ului-eventual-cumparator. Subsemnata n-o sa achizitioneze vreun tablou original prea curand, dar ar vrea sa stie cum si de ce isi deschide cineva o afacere atat de elitista in plina criza economica, politica si probabil si de alte feluri. Asa ca a stat tematoare si necunoscatoare pe un colt de scaun, privind cu coada ochiului ba la niste pesti de sticla colorata, ba la un picior urias care urca o scara in fata unei oglinzi mari, s-a minunat si a vorbit cu Ioana Constantinescu, managerul galeriei. Mai jos, dialogul asa cum si-l aminteste una din partile implicate.

Nadia: De ce o galerie de arta?

Ioana Constantinescu: Pentru ca e un vis al meu de foarte multa vreme, un plan pe care l-am tot amanat, si m-am hotarat sa-l pun in sfarsit in aplicare. Am avut totdeauna multi prieteni artisti...

Nadia: Dvs ce formatie profesionala aveti?

I.C.: Eu sunt biolog. Dar am avut mereu un anturaj de artisti si am ajuns sa cunosc cum stau lucrurile, imi doream de mult sa fac ceva in sensul asta. In plus, vreau sa ii ajut pe artisti, pentru ca ei nu se prea pricep sa se promoveze si sa isi vanda lucrarile, nu stiu sa se descurce in afaceri, sa scoata bani din munca lor. Eu le primesc lucrarile aici si nu percep nici un fel de taxa ca sa expuna in galeria mea. Acum, n-o sa te mint, nu e chiar cea mai profitabila idee de afacere la care m-as fi putut gandi. Unii dintre prietenii mei mi-au spus ca n-am ce face, cand au auzit ce idee am. Nu ca as fi eu un om lipsit de ocupatie, ci in sensul ca nu-mi dau seama ce greutati o sa intampin.

Nadia: De ce galeria 25?

I.C: De ce nu? E un loc care va fi promovat in fiecare luna cu cate un eveniment, si am ales data de 25 oarecum la intamplare. De fapt, eu voiam sa fie 7, dar nu s-a putut atunci cand am facut lansarea, si atunci m-am gandit...2+5=7...

Nadia: Ce fel de evenimente?

I.C.: Pe 25 octombrie am avut lansarea, iar intalnirea de pe 25 noiembrie s-a numit “La un pahar de vorba”. Ideea e ca la fiecare din aceste evenimente sa vina lumea, sa vada ce se intampla...Si pana la urma, sa si cumpere, nu? Ca asta e scopul unei galerii de arta...nu sa strang eu aici lucrari si sa-mi fac ditamai stocul, ci sa ajut artistii sa-si vanda lucrarile. Si bineinteles la fiecare dintre intalniri mi-am propus sa expun lucrari noi.

Nadia: Cine vine la aceste intalniri?

I.C.:Acum in noiembrie au venit cam 60 de persoane pe care insa le anuntasem eu personal, deci promovarea pe care am incercat sa o fac in online nu prea a avut ecou. Eu as vrea, sigur, sa atrag cat mai multa lume catre arta, nu numai oameni din anturajul meu. Mi-ar placea sa le trezesc oamenilor gustul pentru frumos.

Nadia: Ei, dar pana la urma preocuparea pentru...design interior...pentru...ce-ti agati pe perete...e una relativ recenta printre oamenii „de rand”, la noi.

I.C.: As spune mai rau decat atat: nu e vorba de o lipsa de preocupare, e o lipsa in educatie. Oamenii nu sunt educati sa aiba gust pentru arta originala si sa investeasca in asa ceva. Ei sunt obisnuiti sa isi puna pe pereti o stampa pe care o cumpara de la Mobexpert...cu Marilyn Monroe, sa zicem...nu spun ca acelea sunt urate, dar e cu totul altceva. Aici, de exemplu, o acuarela ca aceea  (imi arata o lucrare) costa 200 lei. Nici pozele cu Marilyn Monroe nu sunt tocmai ieftine...iar aici  platesti pentru arta originala.

Nadia: Ce se vede aici va apartine dvs?

I.C.: Nu, din pacate. Desi asta e idealul oricarei galerii de arta: sa aiba un stoc propriu... Deocamdata sunt doar un intermediar intre artisti si cumparatori.

Nadia: Ce fel de artisti expun aici? Cum dati de ei?

I.C.: Cei mai multi dintre ei sunt artisti din generatia mea....nascuti prin anii 60, sa spunem. Deci artisti consacrati, nu debutanti, despre toti gasesti cate ceva daca le cauti numele pe internet, unii au expus si in strainatate. Nu sunt toti din Bucuresti, vin din toate colturile tarii. Cum ii gasesc? Sunt cunostinte de-ale mele. Sigur, expun si lucrari ale artistilor tineri la o adica. Am cunoscut-o, de exemplu, la Muzeul Taranului Roman, pe Emilia Gheorghe, o arhitecta tanara care face acuarele si grafica in tus, si mi-a placut asa de mult incat i-am propus sa imi dea ceva facut de ea si sa le vand aici.

Nadia: Dar dvs. chiar aveti incredere in genul acesta de afacere?

I.C.: Da, eu am incredere ca exista loc si pentru asa ceva si ca ceea ce e bun si frumos va invinge, pana la urma. Trebuie sa invinga!

Cam in acest moment si-a facut aparitia un domn care parea chiar si mai infipt in lumea artistica (si chiar era, fiind vorba despre criticul Corneliu Antim); autoarea acestor randuri a fost martora la o conversatie despre referintele critice in albume de arta, despre cat de dificil e sa razbata pentru un artist dintr-un oras de provincie, despre cum acuarelele mentionate mai sus sunt de fapt destul de scolaresti si asa mai departe. In calitate de desenatoare de elefanti roz si sconcsi galbeni, mi-am dat seama ca e momentul sa ma retrag. Si sa va povestesc si voua cum a fost incursiunea mea in lumea artei serioase.