Hot City - Cultura urbana feminina

La prima vedere, sa fim prietene cu seful/sefa este o mare izbanda, pentru ca ne asiguram niste beneficii. Dar cat de tare avem nevoie de beneficiile astea atunci cand trebuie sa platim pentru ele cu tot felul de lucruri care ne pica prost?

In majoritatea locurilor pe unde am lucrat m-am imprietenit cu seful, si asta a venit cumva natural. N-am cautat deloc cu lumanarea sa mi se intample asta, dar pentru ca lucram impreuna mult si am ajuns sa ne intelegem bine si pentru ca probabil sunt si foarte simpatica, s-a intamplat.

E adevarat ca au rezultat din asta si niste avantaje: mana mai libera in activitate, statut special in firma in fata colegilor si a altor sefi, un plus de credibilitate. Si totusi nu s-a intamplat niciodata ca asta ca fie in favoarea mea, atunci cand am tras linie. Mai bine ramaneam niste semistraini, ar fi fost mai bine pentru mine.

In primul rand, dupa ce te imprietenesti cu seful, pare ca el, mai ales daca esti buna, o sa-ti creasca salariul (pe merit) fara probleme. Ei bine, sefii mei prieteni s-au aratat intotdeauna incantati de modul in care lucrez, dar mi-au marit salariul cu chiu cu vai sau deloc.

Iar mie imi era cu atat mai penibil sa insist si sa le tot cer, cu cat eram si prieteni si mi se parea dezonorant sa ma rog de un prieten sa-mi recunoasca meritele si sa le recompenseze. Si uite cum asta a fost unul din primele dezavantaje, destul de mari ale prieteniei mele cu sefii mei.

O alta problema majora este ca, fiindu-ne prieteni, stiu destul de multe lucruri despre noi: ce ne place, ce nu ne place, diverse amanunte din viata noastra personala, cine ne sunt prietenii si altele asemenea. N-am intalnit pana acum vreun sef-prieten care sa nu loveasca la un moment dat sub centura folosindu-se de informatiile astea, atunci cand i-a venit bine la socoteala, in vreo situatie aparuta la serviviu. Si te simti cu atat mai inselat cand asta vine nu numai din partea unui sef, ci si din partea unui prieten.

Sau sunt situatii cand se intampla sa ne puna sa facem lucruri nerezonabile, asa, in virtutea prieteniei existente, pe care nu si-ar permite sa ni le ceara daca nu am fi prieteni. Si noi nu putem sa refuzam, si pentru ca suntem subalterni, dar mai ales pentru ca suntem prieteni, ceea ce ne frustreaza si ne face sa ne simtim prost. Ni se pare ca e nedrept (si chiar e), dar nu avem incotro si facem ce ni s-a cerut de catre un sef, cu o voce de prieten.

Asa ca, cel mai smart ar fi pentru noi sa reusim sa tinem o anumita distanta sanatoasa fata de sefii nostri, ca si fata de subalterni. Sa incercam sa nu trecem linia atat de subtire a colegialitatii spre prietenie, chiar daca e seducatoare. Pentru ca prietenia dintre noi si sef poate fi izvor de frustrare, chiar daca prezinta si unule avantaje.